Programul SETI care caută semne de viață inteligentă în univers au decis să încerce o metodă neobișnuită

Postat la: 18.01.2026 |

Cercetătorii care caută semne de viață inteligentă în univers (programul SETI) au decis să încerce o metodă neobișnuită: folosirea auzului uman în locul calculelor matematice reci. Deși timp de zeci de ani s-au bazat doar pe grafice și programe de calculator sofisticate, experții cred acum că transformarea semnalelor radio în sunete ar putea fi mult mai eficientă.

Urechea noastră este extrem de fină și poate recunoaște tipare pe care tehnologia le-ar putea rata, reușind astfel să deosebească mai ușor zgomotul natural al spațiului de un eventual mesaj trimis de o civilizație avansată. Această nouă abordare vine după ce specialiștii de la Universitatea Berkeley au analizat date adunate în ultimii 30 de ani. Ei au reușit să izoleze 100 de semnale radio misterioase care merită o atenție sporită pentru a vedea dacă ascund urme de viață. Acest progres uriaș a fost posibil doar datorită ajutorului oferit de milioane de oameni obișnuiți din întreaga lume, care, timp de 11 ani, și-au pus voluntar calculatoarele personale la dispoziția cercetătorilor pentru a procesa volumele imense de date.

Premisa fundamentală a acestei inițiative pleacă de la o realitate fizică simplă: spațiul este, în esență, tăcut, deoarece vidul nu transmite sunetul. Totuși, Universul este extrem de zgomotos în spectrul electromagnetic. Telescoapele radio, precum cele folosite de inițiativa Breakthrough Listen, captează fluxuri masive de date sub formă de unde radio. În mod tradițional, aceste date sunt convertite în reprezentări vizuale colorate, numite spectrograme sau „waterfall plots", unde axele reprezintă timpul și frecvența.

Totuși, o echipă de oameni de știință susține că această metodă vizuală are limitele sale. Într-un efort de a îmbunătăți detectarea anomaliilor, cercetătorii au apelat la procesul de sonificare. Această tehnică implică maparea caracteristicilor undelor radio (precum amplitudinea și frecvența) în parametri audio (precum volumul și înălțimea sunetului). Practic, datele invizibile devin o compoziție sonoră pe care o putem audia.

Motivul pentru care cercetătorii recurg la această metodă aparent rudimentară într-o eră a supercomputerelor este capacitatea unică a creierului uman de a recunoaște modele. Evolutiv, oamenii s-au adaptat să distingă sunete specifice - cum ar fi vocea unui copil sau un pas de prădător - într-un mediu zgomotos. Această sensibilitate la nuanțe subtile, ritmuri și tonuri neobișnuite depășește uneori capacitatea algoritmilor de a filtra datele.

Conform experților citați de Popular Science, problema majoră a SETI nu este neapărat găsirea unui semnal, ci eliminarea „falselor pozitive". Pământul este o sursă asurzitoare de interferențe de radiofrecvență (RFI): sateliți GPS, telefoane mobile, radare aviatice și cuptoare cu microunde. Toate acestea creează semnale care, pe un grafic vizual, pot semăna izbitor cu o „tehnosemnătură" extraterestră.

Prin sonificare, diferențele devin evidente. Interferențele umane au tendința de a suna haotic, strident sau de a avea modele repetitive specifice transmisiilor digitale terestre. În schimb, un semnal autentic de la o civilizație îndepărtată ar trebui să aibă caracteristici distincte, adesea descrise ca tonuri pure sau modulații care nu se potrivesc cu „amprenta sonoră" a tehnologiei noastre.

De exemplu, un semnal radar care scanează cerul ar putea suna ca un „ciripit" rapid și repetitiv, în timp ce un semnal purtător de informație ar putea avea o variație tonală continuă. Cercetătorii speră că, antrenând voluntari și experți să asculte aceste date, vor putea clasifica mai rapid și mai precis munții de informații colectați de telescoape, identificând acele „ace în carul cu fân" pe care computerele le-ar putea ignora ca fiind simple erori.

Această abordare multisenzorială democratizează știința și adaugă un nou strat de profunzime analizei. Într-un fel, ne întoarcem la originile radioamatorismului, stând cu căștile pe urechi și ascultând statica cosmică, în speranța că, printre sâsâitul radiației de fond și fluierăturile sateliților, vom auzi o melodie care nu aparține acestei lumi.