Comandanții SUA le-au spus militarilor că războiul din Iran e parte din „planul divin al lui Dumnezeu", iar Trump e „uns de Isus"
Postat la: 04.03.2026 |
O organizație care apără libertatea religioasă în armata SUA a declarat pentru The Guardian și pentru site-ul pe teme militare Military.com că rapoartele indică o creștere a extremismului creștin în rândul armatei, lucru vizibil inclusiv în timpul războiului din Iran.
Comandanții americani au invocat retorica creștină extremistă despre „sfârșitul lumii" în fața unor militari pentru a justifica implicarea în războiul din Iran potrivit plângerilor adresate unei organizații americane non-profit care apără libertatea religioasă.
Fundația pentru Libertatea Religioasă în Armată (MRFF) a anunțat că a primit peste 200 de plângeri de la membri ai tuturor ramurilor forțelor armate, inclusiv marină, forțele aeriene și forțele spațiale.
Unul dintre reclamanți, identificat ca subofițer într-o unitate care ar putea fi desfășurată „în orice moment pentru a se alătura" operațiunilor împotriva Iranului, a transmis MRFF într-o plângere văzută de The Guardian că superiorul său a vorbit despre planul divin al lui Dumnezeu și despre faptul că „Trump a fost uns de Isus" pentru a declanșa războiul.
Comandantul „ne-a îndemnat să le spunem trupelor că totul face parte din planul divin al lui Dumnezeu" și a făcut referire în mod specific la numeroase citate din cartea Apocalipsei referitoare la Armaghedon și la întoarcerea iminentă a lui Iisus Hristos".
„El a spus că «președintele Trump a fost uns de Iisus pentru a aprinde focul în Iran, pentru a provoca Armaghedonul și a marca întoarcerea sa pe Pământ»", a adăugat subofițerul.
Plângerea subofițerului a fost depusă în numele a 15 soldați, dintre care 11 creștini, un musulman și un evreu. Plângerea a fost împărtășită mai întâi de MRFF cu Jonathan Larsen, un jurnalist independent.
„De fiecare dată când Israelul sau SUA sunt implicate în Orientul Mijlociu, auzim aceste lucruri despre naționaliștii creștini care au preluat controlul asupra guvernului nostru și, cu siguranță, asupra armatei americane", a declarat pentru The Guardian Mikey Weinstein, președintele MRFF, care este veteran al forțelor aeriene.
„Membrii armatei nu sunt cu adevărat capabili să se apere singuri, deoarece superiorul militar nu este șeful tău de tură de la Starbucks", a adăugat el.
Fundația pentru Libertatea Religioasă în Armată este o organizație non-profit fondată în 2005 de Mikey Weinstein, fost ofițer al Forțelor Aeriene, cu scopul de a sigura că militarii americani își pot practica credința religioasă fără teama de discriminare și de a promova separarea bisericii de stat în cadrul armatei.
Peste 95% dintre membrii MRFF sunt creștini. Organizația are aproximativ 1.200 de angajați și reprezentanți în aproape toate bazele militare, inclusiv submarine nucleare și portavioane nucleare, potrivit Military.com.
Weinstein a sugerat că rapoartele indică o creștere a extremismului creștin în armată, menționând că reclamanții „raportează euforia neîngrădită a comandanților lor", care percep un „război «justificat biblic», care este în mod clar semnul incontestabil al apropierii rapide a «sfârșitului lumii» fundamentalist creștin".
El a spus că plângerile arată o încălcare clară a separării dintre biserică și stat.
Pete Hegseth, secretarul apărării al SUA, scrie The Guardian, este cunoscut pentru aderarea sa la naționalismul creștin.
El a susținut anterior doctrina „suveranității sferelor", o viziune asupra lumii derivată din credințele extremiste ale reconstrucționismului creștin. Filozofia cere pedeapsa capitală pentru homosexualitate și impune familii și biserici strict patriarhale.
Military.com scrie că MRFF a primit constant plângeri în ultimele luni cu privire la slujbele creștine conduse de Hegseth, care se țin lunar la Pentagon și sunt comunicate prin e-mail nu numai personalului militar, ci și contractorilor din domeniul apărării.
„De ce se miră cineva? Hegseth spune clar: «Iată modelul pe care îl vrem»", a spus Weinstein. „Asta îi încurajează pe acei naționaliști creștini, comandanți și membri ai lanțului de comandă, indiferent dacă cred sau nu. Ei știu că este o modalitate de a avansa, de a încerca să raționalizeze (misiunea)", a spus acesta pentru publicația pe teme militare.
Weinstein, veteran al Forțelor Aeriene ale SUA, a spus că mesajele contradictorii venite din partea președintelui Donald Trump, a lui Hegseth, a secretarului de stat Marco Rubio și a altor înalți oficiali ai administrației cu privire la motivul pentru care au avut loc atacurile împotriva Iranului sunt un motiv pentru a găsi o nouă justificare.
Șeful MRFF, care în trecut a primit numeroase amenințări cu moartea, a declarat că ultimele plângeri primite l-au determinat să contacteze poliția locală în cazul în care ar fi vizat pentru remarcile sale sau pentru că a împărtășit informații de la personalul activ care nu sunt în concordanță cu opiniile oficialilor administrației Trump.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Imprimante UV & Ecosolvent: ce rol au în realizarea materialelor publicitare moderne
Producția publicitara presupune astazi mult mai mult decat realizarea unor bannere sau autocolante. Magazinele, restaura ...
-
Aproape 1.000 de arestări în Franța, după confruntările dintre protestatari și poliție. 70.000 de membri ai forțelor de ordine, mobilizați
Aproape 1.000 de persoane au fost arestate in Franța, dupa protestele la care au participat peste 400.000 de oameni. Aut ...
-
Europa fierbe sub presiunea protestelor: „Discrepanțe dintre bogați și săraci s-au adâncit, iar guvernele au aplicat cu cinism creșteri de taxe fără să se gândească la consecințe"
În ultimele doua saptamani, mai multe țari europene s-au confruntat cu proteste violente care au degenerat de mult ...
-
Vânătăile suspecte de pe corpul lui Trump se extind și pe față, alimentând speculațiile privind starea sa de sănătate
Președintele american a fost fotografiat cu o vanataie la tampla stanga, pe langa cele vizibile de mai mult timp pe main ...
-
Netanyahu publică o imagine generată de AI cu o explozie atomică deasupra Tel Avivului. Zeci de mii de israelieni din diaspora se întorc în țară pentru a vota împotriva lui
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a publicat duminica, 25 octombrie, o imagine generata cu ajutorul inteligenței ar ...
-
Elon Musk acuză Ucraina de încălcarea condiţiilor de utilizare ale Starlink: "Dacă Starlink ar fi dezactivat, linia frontului ucrainean s-ar prăbuşi imediat"
Magnatul american din domeniul tehnologiei Elon Musk, seful SpaceX, a acuzat Ucraina ca a incalcat conditiile de utiliza ...
-
Când îngrijirea acasă a unui părinte cu demență devine prea grea
Puțini oameni sunt pregatiți pentru momentul in care un parinte incepe sa uite drumul spre casa, numele nepoților sau da ...
-
Arată ca un nor uriaș, dar ar putea deveni una dintre cele mai neobișnuite clădiri din Europa
Un zgarie-nori impresionant, care seamana cu un nor „plutitor", ar putea fi construit intr-o destinație turistica ...
-
Între tradiția satului și ritmul orașului: cum se organizează astăzi o înmormântare în Domnești
Domnești este una dintre comunele din Ilfov care s-au schimbat cel mai mult in ultimii ani. Pe langa casele vechi cu cur ...
-
Misterul crăpăturilor de pe Lună. Cum au explicat cercetătorii apariția miilor de falii
Luna iși reduce treptat dimensiunile pe masura ce interiorul sau se racește, iar cercetatorii au identificat mii de fisu ...
-
Dezastrul anuntat: Metroul spre Otopeni ar putea fi gata abia în 2032 chiar și în cel mai optimist scenariu
Dupa lansarea primei „cartițe" pentru saparea tunelurilor pe secțiunea Tokyo-Aeroportul Otopeni a Magistralei 6 de ...
-
Câte persoane au trecut granițele României, după ce moldovenii au luat cu asalt punctele de trecere Sculeni și Albița
Aproape 95.000 de persoane au traversat frontiera Romaniei in ultimele 24 de ore. În același interval de timp, pol ...
-
Predicțiile celui supranumit "Nostradamus al Americii" - "Lumea se îndreaptă spre dezastru"
John Hogue, un autor cunoscut pentru interpretarile sale asupra profețiilor lui Nostradamus, susține ca lumea s-ar putea ...
-
Doar șase state din lume garantează bătrâneți sigure în fața crizei financiare. Raportul care anunță rescrierea regulilor de pensionare pentru două treimi din planetă
Sistemele globale de pensii au intrat oficial intr-o zodie a colapsului financiar, strivite de o dubla presiune: speranț ...
-
Incident de securitate absolut în SUA: Un obiect zburător neidentificat de formă triunghiulară a sfidat radarele Pentagonului
Doi observatori militari de rang inalt afirma ca au vazut un obiect triunghiular negru misterios zburand cu o viteza ext ...
-
Panică la IPJ Alba Iulia. Un bărbat înarmat cu o pușcă și o grenadă a intrat peste ofițerul de serviciu. Ce a cerut l-a surprins și pe polițist
Un barbat in varsta de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a provocat momente de panica extrema sambata seara, 24 octo ...
-
Cercetătorii au descoperit de ce prostata bărbaților se mărește odată cu vârsta și ce se poate face
Oamenii de știința au descoperit un subtip distinct de celula in prostata și ar putea ajuta la rezolvarea misterului de ...
-
„Noapte înstelată", capodopera lui Van Gogh, ascunde un mister vechi de peste un secol. Ce au descoperit cercetătorii
Cercetatorii cred ca au reușit sa identifice cu exactitate cerul nocturn reprezentat in celebrul tablou „Noapte in ...
-
O studentă a abandonat facultatea după ce a fost violată de două ori de Alexandru Toader. Alte șase victime în dosarul în care profesorul e acuzat de 11 infracțiuni
Șapte femei sunt victime in dosarul in care Alexandru Toader, fiul fostului ministru Tudorel Toader, este acuzat de fapt ...
-
Florian Coldea devine patron unic la Strategic Assets după plecarea generalului Dumitru Cocoru. Firma are o marjă de profit de 48% cu doar 2 angajați
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, generalul in rezerva Florian Coldea, a devenit proprietarul exclusiv al compani ...
-
Controversat om de afaceri bulgar, executat cu un glonț în cap în propria casă. Poliția a prins deja trei suspecți. Care ar fi fost motivul asasinatului
Controversatul fost europarlamentar și om de afaceri bulgar Slavi Binev a fost impușcat mortal in propria locuința din d ...
-
Un bărbat a murit în timp ce se afla la funeraliile unui prieten. Ce s-a întâmplat când a mers să viziteze mormântul tatălui său
Un barbat in varsta de 48 de ani din Brazilia și-a pierdut viața intr-un mod cu totul neobișnuit, chiar in timpul ceremo ...
-
Un bărbat și o femeie din Capitală, acuzați că au răpit doi nou-născuți. Cine este mama copiilor
Un cuplu de romani care traia in Italia a vrut sa ia gemenii unei femei de cetațenie indoneziana, pe care o angajasera s ...
-
Alexandru Toader folosea notele și examenele ca monedă de schimb pentru abordarea și constrângerea studentelor
Lectorul Alexandru Florin Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 ...
-
Se punea la cale un război civil în Republica Moldova: Tinerii erau mobilizați prin rețelele sociale pentru a provoca proteste violente
Poliția, SIS și procurorii din Republica Moldova au facut percheziții in mai multe regiuni, intr-un dosar in care un gru ...
-
Agenți AI care intră singuri în rețele, se copiază de pe un device pe altul, „neutralizează" ținte și se autodistrug
Comandamentul cibernetic al Armatei SUA dezvolta un proiect aproape SF: agenți AI care intra singuri in rețele, se copia ...
-
Experții avertizează asupra unei crize globale de securitate cibernetică: inteligența artificială descoperă vulnerabilități mai repede decât pot fi remediate
Liderii unor companii importante din industria tehnologiei avertizeaza ca inteligența artificiala (AI) ar putea declanșa ...
-
Reacția fostului ministru al Justiției Tudorel Toader după arestarea fiului său pentru viol VIDEO
Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader a avut sambata, 24 octombrie, o scurta reacție dupa ce fiul sau, Alexandru, ...
-
Zeci de familii evacuate după ce un bloc cu "bulină roșie" e în pericol de prăbușire în București. A apărut o fisură uriașă între două scări
O crapatura foarte mare aparuta intre doua scari, de la etajul 5 la 8, a dus la evacuarea preventiva a locatarilor unui ...
-
Proiectul Chrysalis uimește lumea științifică: O comunitate întreagă va trăi și va muri pe o navă-lume lungă de 58.000 de metri
O nava lunga de 58.000 de metri ar putea porni intr-o zi spre cea mai apropiata exoplaneta, iar la bordul ei ar urma sa ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu