• Tweet

Le Monde analizează modul în care administrația americană gestionează conflictul cu Iranul, descriind strategia ca fiind una de tip „trial and error" (încercare și greșeală).

Publicația evidențiază lipsa unui plan clar de ieșire și inconsecvențele din discursul politic de la Washington. Sunt subliniate declarații contradictorii privind obiectivele operațiunilor militare, precum și absența unei delimitări precise între descurajare, pedepsire și schimbare de regim.

Ziarul francez sugerează că această ambiguitate strategică crește riscul de escaladare regională și reduce credibilitatea diplomatică a SUA. De asemenea, sunt analizate tensiunile interne din administrație și presiunea politică asupra președintelui, care ar putea influența deciziile militare. Concluzia indică un conflict gestionat reactiv, nu strategic, cu consecințe greu de anticipat.

The Guardian pune, într-o analiză, accent pe caracterul imprevizibil al conflictului și pe riscurile majore generate de o intervenție militară fără o strategie coerentă pe termen lung. Autorul argumentează că decizia de a intra în război a fost luată într-un context politic intern tensionat și fără o dezbatere publică aprofundată. Se subliniază că escaladarea rapidă a violențelor arată o subestimare a reacției iraniene și a capacității actorilor regionali de a transforma conflictul într-un război extins.

Articolul discută și impactul umanitar, inclusiv victime civile și destabilizarea infrastructurii regionale. În plan internațional, se atrage atenția asupra deteriorării imaginii SUA și a riscului de izolare diplomatică. Mesajul central este că lipsa previziunii strategice poate transforma un conflict limitat într-o criză globală.

Agenția Reuters se concentrează pe reacțiile interne din SUA față de modul în care administrația a gestionat criza generată de conflict. Mai mulți parlamentari americani critică Departamentul de Stat pentru lipsa unui plan coerent de evacuare a cetățenilor americani din Orientul Mijlociu, în contextul suspendării zborurilor și al deteriorării rapide a situației de securitate.

Articolul evidențiază întârzieri în comunicare și mesaje contradictorii privind siguranța americanilor aflați în regiune. Oficialii guvernamentali susțin că lucrează pentru a facilita plecările voluntare, însă criticii consideră răspunsul insuficient și tardiv. Textul subliniază că această problemă logistică reflectă o pregătire limitată pentru consecințele indirecte ale conflictului și accentuează presiunea politică asupra administrației în plan intern.

„La Washington nu s-a estimat corect durata operațiunii și nici faptul că Iran va ataca toate țările arabe din regiune"
Politologul Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, a corelat toate datele credibile existente și a tras concluzia că întreaga operațiune militară din Iran a fost planificată să dureze doar cinci zile. Estimarea a fost făcută și în funcție de muniția de care dispun forțele americane deplasate în zonă, a precizat profesorul Radu Carp.

Un calcul optimist, poate hazardat, care astăzi pare complet depășit de evoluția evenimentelor. Acum este evident că va dura mai mult. Conflictul nu doar că se prelungește, dar rezultatul final „încă se joacă", în timp ce SUA deplasează în teatrul de operațiuni efective impresionante. Marea problemă pare să fi fost una de evaluare strategică.

Un indiciu clar al nepregătirii este reacția tardivă a autorităților americane. „Dovada cea mai bună este că Departamentul de Stat a emis doar ieri apelul ca cetățenii SUA să plece cât mai curând posibil din Orientul Mijlociu." Întrebarea firească rămâne: „Cu ce?!" În regiune sunt blocați sute de mii de cetățeni străini, iar „soluții de părăsire a teatrului de război nu prea sunt".

Criticile se concentrează asupra echipei conduse de Pete Hegseth și Elbridge Colby, personaje care, după cum se amintește ironic, dădeau lecții europenilor pe la Davos și München. Incompetența lor ar fi constat în faptul că au lăsat toți militarii în baze, crezând că aceștia nu vor fi țintă. Ce să vezi, chiar au fost!. Mai mult, într-un gest considerat de unii drept amatorism, militarii SUA ar fi fost dispersați în ultimul moment în hoteluri din orașele apropiate de baze. Am văzut cu toții imagini cu Iran țintind cu rachete și drone exact aceste hoteluri. Întrebarea care domină dezbaterile din Emirate, Arabia Saudită și Qatar este simplă și neliniștitoare: de unde aveau iranienii aceste informații? Cert este, arată Carp, că apărarea antiaeriană a statelor din Golf a făcut o treabă excelentă, altfel s-ar fi putut vorbi despre câteva sute de militari americani "missing in action".

Paradoxal, o parte din presiune ar fi fost preluată de Israel, care „a anihilat ținte iraniene cu o precizie uluitoare, salvând indirect situația creată de tandemul Hegseth-Colby. „Pentru ca rușinea să fie completă, acum statele arabe cer interceptori SUA - iar SUA nu prea mai are de unde să dea.", completează expertul. Emiratele și Qatarul acuză Washingtonul că prioritizează Israelul; Israelul nu comentează, iar echipa MAGA „dă din umeri", mai precizează el Carp.

Pe mare, situația este la fel de tensionată. „orța navală a Iranului este aproape intactă. Au fost distruse doar 8 nave, 30 sunt operaționale. Mai mult, iranienii ar fi trimis în față epave din anii 1970, o momeală pe care americanii ar fi „mușcat-o", consumând un număr enorm de rachete pentru a le anihila.

„Planul iranienilor este diabolic. Așteaptă epuizarea muniției pentru a activa cele peste 200 de ambarcațiuni ușoare (vă amintiți filmul Dunkirk?), echipate pentru hărțuirea portavioanelor SUA. David contra Goliat? Cam așa ceva. În plus, Iranul dispune de o flotă de submarine rămasă intactă, protejată de geografia favorabilă. Coasta Iranului este plină de ascunzători naturale, sub stânci.", explică profesorul.

În Statele Unite, operațiunea este deja ironizată sub titulatura „Epic Failure" și, pentru moment, cam așa arată, comentează profesorul. Totuși, nimic nu garantează o victorie a Iranului. Israelul acționează eficient și metodic, salvându-și aliatul. Se observă și o schimbare vizibilă de ton în discursul echipei asociate cu Donald Trump: războiul va dura, nu mai este vorba de schimbare de regim și nici de anihilarea programului nuclear iranian.