Regizorul Andrei Șerban, apel către ministrul Culturii în scandalul Proorocul Ilie: Ne aflăm într-un moment periculos
Postat la: 01.04.2025 |
Regizorul Andrei Șerban, aflat la New York, îi adresează un mesaj ministrului Culturii, Natalia Intotero, în contextul controverselor legate de spectacolul „Proorocul Ilie" de la Teatrul Național București (TNB). Acesta avertizează asupra pericolului escaladării tensiunilor și al cenzurii, subliniind importanța apărării libertății de expresie, așa cum este garantată prin Constituție. „E un moment foarte periculos în care trebuie să ne trezim la realitatea că foarte ușor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură", afirmă Andrei Șerban.
Spectacolul Proorocul Ilie a stârnit reacții puternice în spațiul public, unii contestatari considerându-l „o ofensă adusă Ortodoxiei" și îndemnând la proteste în fața teatrului sau chiar la întreruperea reprezentațiilor. Controversa a fost catalogată de ministrul Natalia Intotero drept „un nefericit incident".
„Ecourile reacţiilor la spectacolul cu piesa 'Proorocul Ilie' au provocat tulburări extreme şi extremiste, ajungând până la New York, unde locuiesc. Nu pot comenta spectacolul de la Naţional, pentru că e total incorect să-ţi dai cu părerea despre teatru pe baza unor clipuri video sau din auzite, fără să fi fost în sală. Am aflat că cei mai mulţi comentatori revoltaţi exact asta fac. Sunt mirat de scandalul iscat în primul rând din acest motiv, şi apoi pentru că în 2010 aceeaşi piesă a fost montată la Sfântu Gheorghe şi atunci spectacolul a decurs normal şi paşnic, nimeni nu a protestat. De ce acum?! Să fi avut loc o schimbare atât de radicală de atitudine în societate? Sau manipularea şi dezinformarea au invadat până şi spaţiul artistic? Să creezi tulburări care pot fi speculate politic e foarte la modă azi!" a scris Andrei Şerban pe pagina de Facebook UNITER.
El avertizează: „Dacă nu apărăm cu toţii libertatea câştigată cu sacrificiul ultim al tinerilor din decembrie 1989, unde vom ajunge? La arderea cărţilor, ca pe timpul naziştilor?! La interzicerea filmelor şi a spectacolelor, din ordinul unui nou Stalin?! E un moment foarte periculos în care trebuie să ne trezim la realitatea că foarte uşor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură. Şi poate începe aparent simplu, prin impunerea cenzurii doar de către 'spectatori revoltaţi', care cer oprirea unui spectacol - un parfum de foarte tristă amintire a 'mâniei proletare' invocate în deciziile obsedantului deceniu comunist. Fiecare e liber să aleagă, nimeni nu are dreptul să impună. Nu din întâmplare teatrul s-a născut în Grecia antică, în acelaşi timp cu democraţia".
„Singura cenzură justificată e cea pe care calitatea proastă a unui spectacol o creează natural - dacă nimeni nu e interesat de el, biletele nu se vând şi dispare de la sine", este de părere Andrei Şerban. Creatorul a subliniat şi „contribuţia esenţială" a directorului interimar George Călin la Teatrul Naţional.
„El a dovedit că este un manager de excepţie, care a condus în ultimii ani TNB cu curaj pentru a ridica ştacheta calităţii artistice la un nivel înalt, propunând un program pe teme variate de interes public. Dacă privim doar ultimele trei premiere din stagiunea curentă, radical diferite ca subiecte şi limbaj teatral, vedem nu doar entuziasmul cu care au fost primite de public (la unele spectacole biletele se epuizează în mai puţin de o oră) dar şi faptul că au suscitat dezateri vii şi interesante - atunci când comentariile erau de bună credinţă şi se menţineau în limitele civilităţii şi decenţei. Deschis şi entuziast, respectat de actori şi de corpul administrativ, George Călin trebuie lăsat să-şi continue activitatea atâta timp cât interimatul este modul preferat de minister. Îndepartarea lui de la conducerea TNB nu va fi bine primită de cea mai mare parte a colectivului într-un moment când e nevoie să mergem înainte, nu să ne întoarcem la metehnele dictatoriale ale cenzurii de tip comunist".
Îndemnul său a fost: „Să nu ne lăsăm induşi în eroare de calcule politicianiste şi să fim co-autori mai mult sau mai puţin pasivi la instaurarea unei noi dictaturi! Dacă vom ajunge să ne dăm seama când e deja prea târziu, la ce bun?!
Dacă nu ne trezim acum, riscurile vor fi imense".
Mesajul lui Andrei Şerban vine după reacţia UNITER care consideră că „toată avalanşa de remarci răuvoitoare despre acest spectacol riscă să se transforme într-un atac la cultură pe cât de nefondat, pe atât, de injust şi de periculos", şi după ce regizorul spectacolului Botond Nagy a fost ameninţat şi a făcut plângere penală.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
-
Europa se confruntă cu diferențe majore între țări la rata sinuciderilor: Poziția surprinzătoare a României
În 2023, Romania a avut o rata standardizata de 8,3 decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, sub media Uniu ...
-
Risc redus de Parkinson la fumători: Un gaz toxic din fumul de țigară ar putea explica misterul
Fumatul este asociat cu numeroase riscuri grave pentru sanatate, insa exista o excepție surprinzatoare care ii nedumereș ...
-
Cercetătorii din interiorul laboratoarelor de AI sunt terifiați de ceea au creat: Au ajuns să le ceară șefilor să se oprească de urgență
Tot mai multi cercetatori de la OpenAI si Anthropic cer public incetinirea dezvoltarii inteligentei artificiale, avertiz ...
-
Rebelii Houthi au capturat un oraș-port strategic și se apropie de poarta care leagă Europa de Asia
Rebelii huthi din Yemen au capturat orasul-port strategic Mokha, situat la Marea Rosie, de la fortele proguvernamentale ...
-
Israelul a produs un cutremur major in Liban cu 1.100 de tone de explozibil: Au distrus un complex subteran al Hezbollah. S-a simțit ca un seism de peste 4 grade pe scara Richter
Armata israeliana a anunțat joi ca a distrus, cu ajutorul a aproximativ 1.100 de tone de explozibili, un complex subtera ...
-
Consiliul Europei cere verificare umană pentru conținutul creat cu AI
Materialele jurnalistice generate sau modificate semnificativ cu ajutorul inteligenței artificiale ar trebui verificate ...
-
Ce au pățit trei turiști care au urmat recomandările AI pentru a planifica excursia pe un munte de peste 4.300 de metri
Trei tineri au ajuns sa fie salvați de pe muntele Monte Shasta, dupa ce au folosit Gemini pentru a-și planifica ascensiu ...
-
Cinci metode prin care AI poate distruge omenirea în mai puțin de cinci ani. Ce urmează devine din ce în ce mai dificil de prezis pentru oameni, spun creatorii acesteia
S-ar putea sa mai fie doar cațiva ani pana cand inteligența artificiala scapata de sub control va distruge omenirea - ce ...
-
Veterani SAS și US Navy SEAL, acuzați că antrenează militari ruși în tabere secrete din Europa
Trupele britanice SAS și US Navy SEAL sunt acuzate ca ar antrena cetațeni și militari ruși in tabere secrete din Europa, ...
-
Homo sapiens nu e punctul culminant al evoluției, ci doar o etapă interimară
Biologia are un plafon fix, metabolic, caloric, de procesare. Ai nevoie de somn, de hrana, de o temperatura bine delimit ...
-
Moment istoric în lumea medicală: O femeie a născut un copil dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Povestea tragică din spatele procedurii
O femeie din Grecia in varsta de 54 de ani a nascut un copil conceput dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Naște ...
-
Noi cetățeni români au depus jurământul la București. Ceremonie organizată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie
Evenimentul a fost gazduit de Camera de Comerț și Industrie din București și a fost organizat in contextul celebrarii Zi ...
-
Japonia folosește lupi-roboți în lupta împotriva urșilor: 13 morți și 200 de răniți în 2025. Peste 14.600 de animale au fost capturate și eutanasiate într-un an
În Japonia, conviețuirea cu urșii a provocat anul trecut nu mai puțin de 13 morți și 200 de raniți. Pentru a atenu ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu