Repornirea sistemului antigrindină: Ministrul Agriculturii admite lipsa studiilor deși plouă cu întrebări fără răspuns

Postat la: 27.06.2026 |

Dezbaterea privind reluarea Sistemului Național Antigrindină rămâne departe de a fi încheiată. În cadrul unei dezbateri, ministrul Agriculturii a recunoscut că, după aproape două decenii de funcționare a sistemului, nu există studii științifice independente care să demonstreze, fără echivoc, nici eficiența acestuia în combaterea grindinei, nici impactul asupra regimului precipitațiilor.

Paradoxal însă, tocmai această lipsă de dovezi este invocată ca argument pentru repornirea sistemului. „Nu avem studii care să demonstreze nici pro, nici contra. Dacă vrem să facem studii, studiile se pot face pe un sistem funcțional", a declarat ministrul. Afirmația ridică o întrebare firească: dacă statul român nu a realizat aceste studii în aproape 20 de ani de funcționare a sistemului, de ce reluarea activității este considerată soluția, și nu menținerea suspendării până la finalizarea unor evaluări independente?

Este una dintre principalele nelămuriri exprimate de fermierii care contestă sistemul și care solicită ca orice decizie să fie fundamentată exclusiv pe dovezi științifice. Ministrul susține că nu poate permite ca un singur județ să decidă pentru întreaga țară, făcând referire la protestele din Prahova. „Nu poate să dicteze Prahova pentru toată țara. Sunt fermieri care cer să nu mai existe sistemul, dar sunt și fermieri care solicită protecție antigrindină", a afirmat acesta, pentru agroexpert-tv.ro.

În același timp, oficialul a declarat că acolo unde există opoziție fermă din partea agricultorilor ar trebui identificată o soluție prin care intervențiile să nu fie realizate. Rămâne însă neclar cum ar putea funcționa practic un astfel de sistem diferențiat, în condițiile în care nu există încă o evaluare oficială privind eventualele efecte asupra zonelor învecinate. Întrebat despre comisia de analiză anunțată anterior, ministrul a precizat că nu a constituit o astfel de structură și că documentele vor fi elaborate de direcțiile de specialitate din cadrul ministerului.

Nu au fost prezentate:

  • un calendar pentru realizarea studiilor independente;
  • instituțiile care vor efectua cercetările;
  • metodologia de evaluare;
  • criteriile după care vor fi validate rezultatele.

De asemenea, ministrul a afirmat că nu a avut întâlniri personale cu furnizorii tehnologiilor antigrindină, respingând existența unor influențe în elaborarea viitoarelor propuneri. Referitor la acuzațiile lansate de reprezentanți ai fermierilor din Prahova privind un presupus prejudiciu de peste 120 de milioane de euro prin supraevaluarea suprafețelor protejate, ministrul nu a anunțat inițierea vreunui control. „Recomand celui care face afirmația să sesizeze organele de cercetare penală", a fost răspunsul acestuia.

Poate cea mai importantă declarație a ministrului este aceea că nimeni nu poate demonstra, în prezent, nici că sistemul influențează precipitațiile, nici că nu are niciun efect asupra acestora. Această recunoaștere readuce în centrul discuției necesitatea unor cercetări independente, transparente și publice. Până la apariția acestor studii, disputa dintre susținătorii și contestatarii sistemului antigrindină rămâne deschisă, iar deciziile pe care Ministerul Agriculturii urmează să le ia vor continua să fie atent monitorizate de fermieri, specialiști și opinia publică.

După aproape 20 de ani de funcționare și investiții de sute de milioane de lei în Sistemul Național Antigrindină, statul român admite că nu dispune de studii independente privind eficiența și impactul acestuia asupra precipitațiilor. În aceste condiții, întrebarea legitimă este: De ce lipsa dovezilor științifice este folosită ca argument pentru repornirea sistemului și nu pentru menținerea suspendării până la finalizarea unor evaluări independente? Aceasta este, în continuare, întrebarea la care fermierii și opinia publică așteaptă un răspuns clar.

Simona Man

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Repornirea sistemului antigrindină: Ministrul Agriculturii admite lipsa studiilor deși plouă cu întrebări fără răspuns

Postat la: 27.06.2026 |

0

albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE