Amintiri răzlețe: Revolutie si ziaristi străini
Postat la: 19.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Pe 24 decembrie 1989 mi-a telefonat o ziaristă italiană care s-a recomandat Laura Spinelli de la Rai Uno. Am mers s-o întâlnesc în camera sa de la Intercontinental. Era o femeie de 32-33 de ani, emanând un parfum de stânga. Sosise de la Roma cu un avion particular, împreună cu mai mulţi ziarişti, însă operatorul său se speriase auzind zgomot de arme la Otopeni şi s-a întors acasă.
Aştepta să vină alt cameraman. De la începutul discuţiei, Laura Spinelli m-a întrebat, cerându-mi parcă socoteală: cum putea fi vorba de genocid şi de 60.000 de victime, aşa cum se anunţase?!... I-am răspuns că, în decursul existenţei sale, regimul omorâse mai mulţi oameni în România; important era că se prăbuşise şi că lumea strigase Fără comunişti! Nu agrea sloganul acesta.
Schimbând subiectul, m-a întrebat dacă ar putea găsi o maşină de închiriat cu care să meargă în unele locuri din Bucureşti şi dacă aş putea-o însoţi, aceste servicii urmând să fie foarte bine plătite. I-am răspuns că sunt scriitor, că nu am stofă de ziarist şi cu atât mai puţin de samsar auto. Deschizând o agendă, a întrebat silabisind:
- Dar ăsta, Stefan Agostino Doinaz, n-ar putea merge?
I-am explicat că acel „Agostino Doinaz" este cel mai mare poet român în viaţă şi vârsta nu i-ar permite să umble printre gloanţe făcând pe ghidul.
Pe 27 decembrie '89, alt telefon, altă voce în italiană, mai veselă, mai plăcută... Două ziariste de la săptămânalul „Il Manifesto" voiau să mă întâlnească. La intrarea în hotelul Bulevard, unde locuiau, stătea de strajă un chelner, om încă tânăr, care mă servise de câteva ori la restaurantul Pescăruş, aşa încât nu m-a căutat de arme şi nici nu m-a pus să-mi deschei nasturii paltonului.
Cele două ziariste veniseră de la Budapesta şi aveau două rucsacuri cum nu mai văzusem până atunci. Discuţia cu ele a fost destinsă şi am convenit să le scriu un lung articol pe care mi l-au plătit cu 300 de dolari, apărut în „Il Manifesto" din 31 decembrie 1989. Am avut prilejul să-l citesc după trei luni. Toate formulările anticomuniste dispăruseră din text.
Pe 19 ianuarie 1990, la o zi după ce Patriarhul Teoctist s-a retras din scaun, am întâlnit alţi ziarişti străini. Am coborât să-l aştept în hol, întrucât intrările blocurilor se închideau de teama „teroriştilor", pe Alberto Stabile, redactor al unui mare ziar italian, „La Repubblica". Arătând ca de 45 de ani, corect îmbrăcat, era un gazetar rasat, iar articolul pe care l-a scris după întâlnirea cu mine a fost impecabil. Un an mai târziu, ajuns la Constantinopol, am luat de la un chioşc un număr din „La Repubblica", aşezându-mă în jardiniera unei cafenele de lângă Moscheea Albastră: pe prima pagină, o corespondenţă a sa din Ierusalim pe care am citit-o cu plăcere.
În seara aceleiaşi zile de 19 ianuarie '90, am primit telefonul unui domn care vorbea franţuzeşte precipitat - s-a recomandat Marc Semo de la cotidianul „Libération" - dorind să ne întâlnim spre a discuta tot despre retragerea Patriarhului. Coborând după un sfert de ceas în faţa blocului, am găsit un om încă tânăr, scund, vioi, care ţinea în mână un pachet de cafea Wiener. Am urcat împreună sus, am făcut cafele, aprinzând amândoi ţigările. Marc Semo a scos un blocnotes şi a început să-mi pună întrebări.
Trecuse de miezul nopţii când s-a ridicat să plece. Întrucât stătusem toată ziua în casă, m-am oferit să-l conduc până la Intercontinental, unde era cazat. Am pornit amândoi prin lumina veştedă a neonului şi prin aerul rece de iarnă. În dreptul Universităţii, ne-a oprit şi legitimat un băietan de vreo 19-20 de ani, cu automat şi brasardă, mirosind a băutură, întruchipare a Revoluţiei. Marc Semo i-a întins paşaportul pe care, după ce l-a examinat, i l-a înapoiat.
Apoi s-a uitat în buletinul meu de identitate. După ce l-a închis, cu degetele pe coperte, mi-a cerut legitimaţia de serviciu. I-am spus că nu aveam aşa ceva; nu avusesem niciodată... Revoluţionarul nu-mi înapoia actul de identitate, iar pe stradă nu era nimeni. L-am rugat pe Marc Semo să se ducă la hotelul de care îl despărţeau o sută de metri. „Stau aici cu dumneavoastră până dimineaţă", mi-a răspuns. După câteva minute, fără să articuleze un cuvânt, tânărul cu brasardă şi automat mi-a dat înapoi buletinul.
Dan Ciachir
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu