Cine „calmează" viața politică?
Postat la: 28.08.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Președintele Klaus Iohannis își asumă această calitate. Și acest privilegiu. O face, şi nu de oriunde. Ci la o dezbatere legată de securitate. Între oameni ai sistemului. Cărora li s-au adăugat și membrii ai Corpului Diplomatic. Sunt oare locul și momentul alese întâmplător? Și oare meritul îi aparţine domnului Klaus Iohannis?
Este o certitudine. Și nu poți să nu-i dau perfectă dreptate președintelui României. În ultima vreme, isteria politică s-a mai diminuat. Mă refer, desigur, la partidele parlamentare. Și la adevărații jucători. Refuz să introduc în ecuație, pentru moment, tandemul Elena Udrea - Traian Băsescu. Observați că s-a schimbat puțin ordinea. Acum ea este mai importantă decât este el. Și mai vocală. Dar niciunul dintre cei doi nu se află la masa jocului. Adică, acolo unde se decid principalele măsuri luate în această toamnă și care vor afecta, în bine sau în rău, situația României în 2016. Și poate pe termen mediu și lung.
Așadar, stridenţele sunt mai puține. Și mai puțin relevante. Deciziile încep să poate fi luate prin consens. Nimic însă nu a fost dus până la capăt. Este vorba doar de premise. De o speranță. Să vedem ce va fi! Ce va fi cu Codul Fiscal? Ce va fi cu votul românilor din diaspora? Ce va fi cu alte acte normative, cu alte decizii vitale pentru viitorul țării? Cu ar fi, de pildă, o politică unitară gândită, pe termen lung și realistă, în materie de salarizare.
De ce a ales Klaus Iohannis să vorbească despre calm și echilibru tocmai la o întrunire destinată securității? Poate pentru că ne aflăm într-un moment special. Când calmul face parte din ceea ce putem numi sistemul de garantare al siguranței naționale și al securităţii cetăţeanului. Apropo de securitatea cetățeanului. M-aș fi așteptat ca măcar la o asemenea întâlnire, cu oamenii sistemului, Klaus Iohannis să fi dat un semnal, jinduit de români, de multe decenii. Și anume că, siguranța cetățeanului este mai presus decât securitatea națională. Din păcate, despre asta nu se vorbește. Ceea ce confirmă teza militarizării statului român. Și explică, pe deplin, ascensiunea domnului Gabriel Oprea. Pentru că, generalul cu patru stele este cel care l-a luat de guler pe Victor Ponta și l-a dus la Cotroceni, după ce, în prealabil, a obținut acceptul președintelui. Ceea ce însemnă, nici mai mult, nici mai puțin, că în materie de acte de guvernare, viceprim-ministrul a preluat comanda în timp ce, „tehnocratul" Victor Ponta o ține în concediu după concediu. Și stă ca mortul viu în fereastră.
Numai că aceasta este doar aparenţa. În esență, această linişte, acest calm poate fi doar o aparenţă. Liniștea de dinaintea furtunii. De unde vine calmul? De la Klaus Iohannis? Este exclus. Domnia sa nu a fost prea prezent în viața politică din ultima vreme. Nu a purtat prea multe negocieri. Nediscutând cu părțile implicate în diverse tipuri de conflicte, el, pur și simplu, nu avea cum să instaureze un climat normal în stat. Meritul său este, în orice caz însă, faptul că nu a procedat, așa cum ne-am obișnuit în zece ani de regim Băsescu, ca atunci când românilor le este lumea mai dragă, cineva să aprindă, brusc, fitilul. Și acel cineva să fie chiar responsabilul cu cea mai înaltă funcție în stat. Categoric, Iohannis nu este acest tip de om politic. Și nu va alerga niciodată ca bezmeticul, prin România, cu canistra de benzină într-o mână și cu torța în cealaltă mână. Dar dacă nu este meritul lui, atunci al cui este?
Este, pur și simplu, o conjunctură. În această perioadă bine delimitată de timp, principalul partid aflat la guvernare, PSD, dar și celelalte formațiuni care alcătuiesc majoritatea parlamentară își caută un nou echilibru. Mai întâi între ele. Există argumente pro și contra rămânerii UNPR alături de PSD. Echilibrul dintre unele și altele este precar. Dar, deocamdată, nimeni nu îndrăznește să ia o decizie fermă. Victor Ponta ca premier este, cum spunea, mortul viu din fereastră. El nu mai conduce Guvernul. Dar nu se poate afirma cu mâna pe inimă nici că domnul Gabriel Oprea joacă, de fapt, rolul de prim-ministru. Pentru că mai există un actor. Care devine din ce în ce mai important. Și anume, Liviu Dragnea. Acesta conduce PSD și tot el le dă indicații miniștrilor ce să facă și ce să nu facă. Dublându-l atât pe Ponta, cât şi pe Oprea. Și tot Liviu Dragnea decide cum se va mișcă Grupul Parlamentar PSD.
Ceea ce înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, că, în acest moment, rolul cheie și în ceea ce se întâmplă bun și în ceea ce se întâmplă rău îl deține Liviu Dragnea. De el și de nimeni altul depinde ceea ce urmează să se întâmple în majoritatea parlamentară. Când și în ce condiții Victor Ponta dispare de pe scenă. Și tot de Liviu Dragnea depinde starea de conform sau de inconfort politic. Lucrurile s-au calmat în România, deci, pentru că avem un președinte întreg la cap, echilibrat, care nu acționează impulsiv, pentru că avem un lider al puterii, în persoană lui Liviu Dragnea, prudent, calm la rândul lui și dispus la dialog. Și, abia în al treilea rând, pentru că reprezentantul partidului balama, domnul Gabriel Oprea, premierul de pe țeava puştii, este, la rândul său, dispus să negocieze și nu să bată cu pumnul în masă. În concluzie, dacă vor exista beneficii ale acestei stări de normalitate, ele ar trebui împărțite în mod onest.
SR Stanescu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu