Ministrul Agriculturii a descoperit America

• Tweet

Demnitarul Achim Irimescu a concluzionat săptămâna trecută că produsele alimentare ieftine din străinătate otrăvesc populaţia şi omoară producătorul român. Asta în prag de Crăciun, ca să ne facă viaţa mai frumoasă. Dar n-a venit şi cu soluţii pentru rezolvarea situaţiei, ci doar cu angajamente de genul „am să promovez produsele româneşti" şi am să fac totul ca „să asigur o protecţie corespunzătoare producătorului şi consumatorului român".

Obiective mai înălţătoare, mai demne de laudă şi mai ambiţioase, nici că puteau exista. Că cine n-ar vrea să producă mâncare bună românească, pe care consumatorul s-o cumpere ieftin, fără a fi otrăvitoare? Dar de la vorbă la fapte e cale lungă, după cum se va vedea. Produsele româneşti sunt în general scumpe, în comparaţie cu unele din afară, pentru că statul nu-i prea ajută pe producători, iar aceştia nu înţeleg să se asocieze, în scopul optimizării şi eficientizării producţiei.

Și cum producţia internă nu poate fi protejată prin taxe discriminatorii aplicate importurilor, că nu vrea UE, situaţia pare fără ieşire. Asta în ciuda faptului că se bate încontinuu monedă, în ultima vreme, pe ideea că ale noastre sunt mai bune ca ale lor, chit că sunt mai scumpe. Ca atare, consumatorul român ar trebui să plătească mai mult pe mâncare, din patriotism, şi ca să nu fie otrăvit de puii ungureşti, porcul german şi raţa olandeză, ceea ce este o exagerare, ba chiar o falsă problemă, ca şi în cazul contrafacerilor ce bântuie prin România de ani buni.

În urma unui sondaj de opinie s-a ajuns la concluzia că românul cumpără deliberat marfă ieftină (în proporţie de 64%), chit că ştie că aceasta este inferioară calitativ ori contrafăcută - în cazul mărfurilor nealimentare -, fiindcă situaţia economică precară nu-i permite să aibă preferinţe. Şi în acest sens ar trebui să acţioneze ministerul Agriculturii, ba chiar statul în ansamblul său, fără a mai apela la îndemnuri mobilizatoare ori alarmante fără logică şi sens. Subvenţionarea agriculturii este, de asemenea, la fel de importantă, la fel ca şi nivelul prea ridicat al adaosurilor retailerilor, cu condiţia ca producătorul să mai lase şi el la preţ, astfel încât să-l determine pe consumator să cumpere româneşte.

Ceea ce nu se prea întâmplă, moment în care putem concluziona că nu producătorul român este perdantul principal din această afacere, ci tot consumatorul final, adică onor contribuabilul de rând. Denotă că mai ales acesta trebuie ajutat, că degeaba există marfă pe piaţă, dacă omul nu-şi permite s-o cumpere. Și din ce bani să poată acesta achiziţiona calitate românească, atâta vreme cât Guvernul de tehnocraţi ai lui Cioloş nu vrea să majoreze salariul minim pe economie de la 1.050 lei la 1.200 de lei, ori să adopte alte măsuri în sprijinul cetăţeanului?

Pe de altă parte, principiul preţului cel mai scăzut este deja o politică în ţara noastră, la nivel cvasinaţional. Una proastă, de bună seamă. Principalul criteriu în achiziţiile publice constă tocmai în costurile cele mai mici, indiferent de calitatea lucrărilor oferite, ceea ce este o prostie cât casa de mare, după cum deja s-a demonstrat. Iar în ceea ce priveşte contrafacerile, lucrurile stau cam la fel. Acestea sunt ieftine, iar românii le cumpără pentru că nu-şi permit originalul. Ce face statul în această situaţie? Oferă un exemplu edificator, confiscând o mică parte din respectivele mărfuri piratate, ca apoi, prin intermediul ANAF, să le repună pe piaţă la preţuri modice. Adică, relansează în circuitul comercial falsuri pentru un profit insignifiant, iar în paralel îndeamnă populaţia să nu le cumpere, că dăunează grav economiei.

Ceea ce vrem să spunem este că nu prin îndemnuri mobilizatoare ori alarme false, că am mânca otrăvuri (că dacă ar fi aşa, de ce n-ar interveni Sanepidul şi Vama ca să ne protejeze?), vom ajunge la rezultate notabile. Ci prin măsuri ferme de sprijinire a producţiei alimentare, dar mai ales a consumatorului, ca să nu fie înşelat prea rău la preţ de producătorul autohton ori de retailer. De exemplu, reducerea TVA până la 5% la alimente ar putea constitui o soluţie. Că şi la alţii din UE se practică.

Dan Coste