• Tweet

După ce noul Partid Naţional Liberal s-a pus singur pe butuci, a decis, iată, că trebuie să intre, de urgenţă, în reparaţii capitale. După care să înceapă o nouă viaţă. Politică. Cui încredinţează dreapta românească rolul de mecanic şef? Ce va ieşi la capătul acestei operaţii pe viu?

Chiar dacă tandemul de la vârful PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, îşi freacă satisfăcuţi mâinile, din motive diferite, pentru că au reuşit să doboare Guvernul Ponta, victoria dreptei este otrăvită. Pentru că în loc să fie capabili să instaleze un Guvern politic al PNL, formând în jurul acestuia o majoritate parlamentară, tot ceea ce a reuşit partidul este să se predea pe altarul unui Guvern aşa-zis tehnocrat.

Circumstanţele acestui proces, care încheie un an de mandat prezidenţial al lui Klaus Iohannis, sunt de aşa natură încât Guvernul de avarie Cioloş este mult mai puţin independent decât şi-ar putea cineva imagina. Dimpotrivă. Este un Guvern dependent. Iar partea mai stranie este că este mai degrabă dependent de PSD decât de PNL sau chiar de Klaus Iohannis. Şi aşa cum se va dovedi, el nu va putea fi dependent, aşa cum ar intenţiona, nici măcar de Uniunea Europeană. Din această perspectivă, eşecul PNL este total. Acest cadou oferit de circumstanţe dramatice, cu sprijinul populaţiei şi al lui Klaus Iohannis este, pur şi simplu, otrăvit.

Înţelegând că, de fapt, răspunderea va fi a unui Guvern legat de PNL şi de Klaus Iohannis şi chiar şi de Uniunea Europeană, în planul percepţiei colective, dependent aproape în totalitate de PSD, care îi dă un buget şi o uriaşă birocraţie, şi, în consecinţă, lipsit de o putere proprie reală, în PNL frământările interne au atins cote maxime. Este un partid care, literalmente, stă să fiarbă. Cu atât mai mult cu cât imprudenţa liderilor a fost maximă. Atunci când, în repetate rânduri, cu o insistenţă înverşunată şi sinucigaşă, liderii PNL au afirmat că îl sprijină necondiţionat pe Cioloş şi că vor vota necondiţionat orice formulă de Guvern. Şi, implicit, orice program. Iar programul, Doamne, s-a văzut cum arată. O simplă mâzgăleală pe hârtie.

Cum încearcă PNL să evite, pe ultima sută de metri, o catastrofă, imediat după ce, dintr-un partid câştigător, care putea da un premier, s-a transformat într-un partid pierzant? În timp ce fostul-viitor premier al dreptei, Cătălin Predoiu încearcă să se consoleze după definitiva sa eliminare din rolul de candidat cât de cât viabil, iar adversarii săi din vechiul PNL şi chiar din fostul PDL îşi freacă mâinile satisfăcuţi, staff-ul partidului a luat o decizie care ar putea intra în analele istoriei. Intrarea în revizie generală a partidului. Şi cum anume? Pe calea unui audit.

Ce intenţionează, cel puţin la nivel declarativ, staff-ul PNL?
1. Cum spuneam, să facă un audit al activităţii partidului, a eficienţei acestuia, a calităţilor sau defectelor membrilor săi.
2. Concluziile acestui audit ar urma să se concretizeze în stabilirea unor obiective politice şi elaborarea unor strategii pentru implementarea acestora.
3. Evident, asta se va întâmpla abia după ce fuziunea va fi încheiată. O fuziune care nu va mai avea loc în 2016, cum a fost preconizat, ci mai devreme. Nu se ştie când.

Să încercăm să traducem acest scenariu succint enunţat de PNL, la capătul unei şedinţe furtunoase, desfăşurate luni. Care va să zică, în fine, PNL a înţeles că întârzierea fuziunii nu este decât de natură să genereze rivalităţi şi conflicte interne, o relativă paralizie în mecanismul luării deciziilor, o irosire a energiilor interne şi o pierdere semnificativă de viteză. Ceea ce eu unul afirm de atât de multă vreme încât au ajuns să mă plictisească până şi propriile enunţuri. Dar niciodată nu este prea târziu. Chiar după ce prima mare bătălie înaintea alegerilor, cea a instalării unui nou Guvern, după căderea lui Ponta, a fost pierdută în mod lamentabil.

Chiar dacă teribilele frustrări generate de o fuziune începută şi nedusă până la capăt au avut drept consecinţă o bâlbâiala politică atât de mare, încât preşedintele Klaus Iohannis a fost silit să recurgă la singura soluţie care îi mai rămânea. Şi anume, să desemneze un premier tehnocrat, care, la rândul său, să formeze un Guvern, relativ, de tehnocraţi. Chiar dacă modul în care s-au petrecut aceste evenimente politice şi substanţa acestei opţiuni îi determină pe mulţi, printre care mă număr la loc de frunte, să susţină teza conform căreia, de voie - de nevoie, Klaus Iohannis a instaurat o republica prezidenţială castrată. Atâta timp cât Guvernul nu va avea motoare proprii care să-i asigure funcţionarea, ci se va sprijini pe aparatul birocratic furnizat de PSD, care nu va putea fi, sub nicio formă, dislocat.

În aceste condiţii, ce ar fi trebuit să facă PNL şi ce a făcut? Ce a făcut, am aflat ieri. A decis să angajeze o societate de consultanţă care să-l evalueze şi să-i spună ce are de făcut. O altă soluţie mai nenorocită decât asta nici nu putea fi inventată. Nu am mai auzit niciodată până acum ca activitatea politică şi eficienţa politică a unui partid politic să fie măsurată altfel decât prin votul cetăţenilor, prin evaluarea rezultatelor cercetărilor de piaţă şi prin analiza făcută de proprii membrii, în organismele de conducere ale partidului, inclusiv în cel mai reprezentativ dintre acestea, care este Congresul.

Nu am mai auzit până acum ca vreodată în lume, în vreun stat oarecare, un partid politic să recurgă la o societate de consultanţă pentru ca aceasta să-i stabilească obiectivele politice şi mijloacele prin care acestea pot fi atinse. Nu am mai auzit niciodată de vreun scenariu conform căruia calităţile, virtuţiile propriilor membrii să fie cântărite de altcineva decât de partidul însuşi, prin structurile sale de specialitate.

Dar PNL a ales altfel. Nu m-aş mira să-şi încredinţeze soarta în mâinile domnului Lăzăroiu. Sau oricărui alt consultant pe care l-a utilizat Traian Băsescu şi, apoi, l-a aruncat la coşul cu rufe murdare. PNL s-a pus, astfel, singur pe butuci, după care s-a dat pe mâna unui mecanic virtual, pentru a se înscrie, la loc de cinste, în Guinness Book.

Sorin Rosca Stanescu