• Tweet

De la bun început declar că mă plasez în prima categorie. Și, din această perspectivă, îmi permit să continui analiza. Fie ea și polemică. Sub lupă, încerc sa pun relațiile româno-americane. Analiză este prilejuită de evenimentul numirii unui nou ambasador la București. Pentru prima dată, nu din rațiuni clientelare.

Și, evident, de fenomenala scrisoare deschisă a domnului Adrian Severin. Un document ce va face istorie. Care este, din perspectiva mea, chintesenţa dezbaterii care trebuie purtată pe tema parteneriatului româno-american? A scris mult domnul Adrian Severin pe această temă. Am scris și eu mult. Dar din dezbaterea pe care am inițiat-o între noi, am înțeles că cea mai sensibilă dilemă, dintre cele lansate de mine, se referă la constatarea că, odată cu venirea în România a Excelenței Sale, Hans Klemm, România va funcționa, în mod straniu, cu două centre de putere.

Unul intern, pe care l-am localizat la Cotroceni, iar celălalt, extern, hăt-departe, la Washington. Introducând în dezbatere tema suveranității de stat a României, ca un garant, nu numai a dezvoltării acestui stat, dar și a solidităţii parteneriatului româno-american, precum și rolul important pe care l-am putea juca, în viitor, ca partener independent, și nu ca vasal, în raport cu Statele Unite, domnul Adrian Severin mă incită la un nou demers editorial. Pe care îl voi concentra asupra acestei teme. Refuzând, în continuare, orice argument care ar veni din direcția unei gândiri anti-americane sau sceptice, în raport cu relația dintre cele două state.

Am spus că, pentru un timp, România poate accepta, dacă este necesar, să devină un stat santinelă - chiar cu riscul militarizării ei și a unui deficit de democrație - dar, în niciun caz, ea nu trebuie să devină un stat dronă. Pur și simplu pentru că o dronă funcționează după comandă unică, iar comanda poate fi și autodistrugerea ei, într-o operațiune tip kamikaze. Susțin, în continuare, această teză. Dar o nuanțez. Și o întăresc în același timp. Pentru că, un stat santinelă, pur și simplu, nu se află sub comandă unică. Pentru a funcționa în condiţii de parteneriat, statul santinelă cedează, temporar, o parte din suveranitate aliatului mai puternic.

Pur și simplu, o parte din comandă se mută la Washington. Și are rost să ne ascundem după degete? Întreaga componență militară a acestui parteneriat, ca și o bună parte din componența politică, este influențată major de Departamentul de Stat şi Casa Albă. De aici și până a recunoaște deschis că mai funcționează un centru de putere extern, nu mai este decât un pas. Eu am făcut acest pas și mi-l asum. Tot ceea ce mă interesează este ca acest centru dublu de comandă să funcționeze în avantajul parteneriatului.

Deci, atât în avantajul Washington-ului, cât și în avantajul Bucureștiului. Cedăm suveranitate, fără a deveni vasali, ne asumăm un deficit de democrație prin militarizare, fără a renunța la valorile democratice, păstrând, deci, în toate echilibrul și, la un anumit moment, pe traseul acestui parteneriat, dacă vom ști să fim aliați și nu slugi, vom trage linia și vom constata că am avut de câștigat.

În mod miraculos, mai multă suveranitate decât avem azi și mai multă democrație. Pentru că ele vor fi, în acel moment, autentice, iar nu contrafăcute. Vor fi opere reale, și nu decoruri de mucava. Eu nu mă gândesc, nici măcar o fracțiune de secundă, că pe măsură ce se consolidează parteneriatul româno-american, care este și militar și politic și va deveni și economic și cultural, România își pierde atât de mult trăsăturile de stat independent încât devine, pur și simplu, un vasal al Washington-ului. Adică o dronă. Are dreptate domnul Severin.

Nu este, nici în interesul Statelor Unite, și, evident, cu atât mai puțin, în interesul României dobândirea unui statut de vasalitate. Pur și simplu pentru că, un vasal nu-și va putea juca niciodată eficient rolul încredințat și asumat. Acela de jucător regional, din ce în ce mai important, într-o combinație geostrategică în care nu urmărim altceva decât să asigurăm pacea și securitatea în regiune, securizând, cât se poate de bine, frontiera estică a Uniunii Europene și a NATO.

Istoria extrem de bogată a relațiilor României, nu numai cu vestul, ci și cu estul, cu Orientul Apropiat și cu Orientul Îndepărtat, faptul că, realmente, ne aflăm într-o intersecție vitală pentru toate interesele geostrategice, indiferent ale cui sunt, ne poate conferi, în cadrul parteneriatului NATO și al parteneriatului consolidat româno-american, un rol extrem de important pe care nu ni l-am putea îndeplini nicicând din postura de stat îngenunchiat.

Pentru a mă face mai bine înțeles, voi răspunde, ca și domnul Adrian Severin, unei alte întrebări esențiale. Ce doresc, de fapt, Statele Unite? Umilirea Moscovei? Distrugerea fostului său adversar din perioada Războiului Rece împreună cu care, în toată perioada postbelică, a asigurat - este drept, nu foarte ușor - echilibrul și stabilitatea întregii lumi? Cu certitudine, nu. Și cu atât mai puțin vor dori o anihilare drastică a Rusiei, fie ea și Rusia lui Putin, statele Uniunii Europene care și ele depind de existenţa unui echilibru de forţe, de neconceput în afara unei Rusii, ca important jucător regional.

Numai că Rusia, Rusia lui Putin, intenționează să devină jucător global. Să redevină. Ceea ce, în sine, nu este rău, nu este nociv și nu poate fi periculos pentru viitorul lumii. Prin urmare, nu teama că Rusia ar redeveni, într-o bună zi, un al doilea jucător global ar trebui să ne preocupe - cu atât mai mult cu cât, un alt centru mondial de putere devine, din ce în ce mai vizibil, mă gândesc la China - ci modul în care Rusia încearcă să-și atingă acest obiectiv. Și aici îmi permit să adaug ceva din teza lansată de domnul Adrian Severin.

Dacă înțelegem și putem accepta obiectivele Federației Ruse, dacă putem admite că doar existenţa unei Rusii consolidate poate conduce la deplina valorificare a potențialului geostrategic al României, este imposibil de acceptat ideea - este drept, nici domnul Severin nu a acreditat-o - conform căreia, acest statut, acest echilibru de forțe trebuie dobândit cu orice preț. Inclusiv cu prețul agresiunii, al violenței, al încălcării tratatelor internaționale, fapte asumate în ultimii ani prin politica promovată de Vladimir Putin.

Numai că normalizarea în timp a relațiilor cu cel mai important vecin din flancul sud-estic al NATO înseamnă o presiune constantă, exercitată asupra Moscovei, de natură militară, economică, politică și chiar culturală. Iar vârf de lance, putem înțelege acest lucru - dar nu, pur și simplu, dronă - ar putea fi România. Acest deziderat poate fi atins numai și numai cu condiția ca România să rămână un stat suveran. Chiar cu două centre de putere. Un rol atât de important nu și-l poate asumă niciodată un vasal.

Pe de altă parte, așa cum reiese din scrisoarea deschisă a domnului Adrian Severin adresată ambasadorului Statelor Unite la București - și citită cu lupa la Departamentul de Stat al Statelor Unite - în ultimii ani, nu de puține ori, relația româno-americană a avut și caracteristicile unui raport de vasalitate al Bucureștiului față de Washington. Unde am eu o viziune diferită față de domnul Adrian Severin? Domnia sa lasă impresia că acest raport de vasalitate este generat, mai cu seamă, din voința politică a Washington-ului. Sau, dacă va dori să mă contrazică, pentru că știu că și domnia sa este, pur și simplu, pro-american, rămânând sută la sută român - de altfel, Adrian Severin este și inspiratorului tezei Parteneriatului Strategic - ar putea să împartă, în mod egal, această responsabilitate. Ei bine, cu un asemenea raționament eu nu sunt de acord.

Eu cred cu tărie și am toate argumentele să o fac și pot să le prezint oricând și oricui că, atunci când în relația româno-americană România s-a comportat ca un vasal, și nu ca un partener, a făcut-o, pur și simplu, pentru că unii dintre conducătorii ei au fost slugarnici. Și au încercat să-și mențină sau să-și câștige poziții în statul român cu căciula întinsă la Departamentul de Stat, la Casa Albă, la Congresul Statelor Unite sau, și mai grav, în fața unor demnitari, reprezentanți ai instituțiilor de forță. Poate unii chiar au mers atât de departe încât au jurat sub drapelul Statelor Unite. Când s-a întâmplat așa, nu a fost în ordine. Dar nu îmi trece nicio secundă prin cap să aduc o vină Statelor Unite pentru comportamentul, de-a dreptul criminal, al unor concetățeni. De multe ori, funcţionarii americani, mai comozi, mai lipsiți de viziune, au adoptat o logică balcanică, de tipul „să fie primit".

Dar Statele Unite și Departamentul de Stat și Ambasada Statelor Unite la București ar putea și ar trebui să intervină într-un alt domeniu. Cel al intereselor private. Atunci când societăți comerciale americane sau, pur și simplu, oameni de afaceri de peste ocean încearcă să obțină un anumit statut economic, pe căi ocolite, netransparente, utilizând prestigiul, autoritatea și influența Statelor Unite asupra României, mă aștept din partea Excelenţei Sale, domnul ambasador Hans Klemm să tragă o linie roșie și să separe, în mod hotărât, politica de afaceri.

Din nefericire, ultimii ambasadori, și aici are perfectă dreptate domnul Adrian Severin, au urmărit obiective pe termen foarte scurt, slujind, deseori, unor interese meschine, profitând ei înșiși de pe urma unor afaceri, iar când nu au făcut-o ei, au făcut-o unii membrii ai Ambasadei Statelor Unite la București. Îl rog, așadar, pe domnul ambasador să slujească, cu adevărat, interesele Statelor Unite în această parte a lumii, urmărind, cu prioritate, obiectivele pe termen lung ale parteneriatului consolidat cu un stat loial, dar suveran în care va funcționa ca înalt reprezentant al Washington-ului.

SR Stanescu