• Tweet

Alături de obsesia unanimității, regimurile totalitare au avut-o și pe aceea a conducerii "științifice" a societății. Bolșevismul așeza la baza actului său politic "concepția științifică marxist-leninistă despre lume și viață, materialismul dialectic și istoric". Transpunerea acestor "teorii științifice" în demers organizatoric concret era realizată de socialismul...științific.

Spre deosebire de comunism, care avea în centrul analizei sale "științifice" asupra societății conceptul de "clasă" (socială), explicând dinamica istoriei prin "lupta de clasă" (proletariatul contra burgheziei), nazismul pornea de la conceptul de "rasă" și prin el justifica tot "științific" lupta dintre rase (arienii contra semiților). Medicii din lagărele de exterminare - "îngerii morții" - au făcut tot felul de "cercetări științifice" criminale pe ființe umane spre a demonstra caracterul obiectiv al diferențelor dintre rase și al nevoii de puritate rasială.
Adevărul științific este defectiv de plural. El este unic. Nu există decât un singur adevăr. Prin raportare la el toate celelalte afirmații sunt falsuri. În consecință, atât acest adevăr cât și deținătorul lui sunt exclusivi. O societate organizată și condusă științific nu admite decât un partid unic - corespunzător adevărului unic la care se ajunge prin metode obiective, deci infailibile.
Dimpotrivă, democrația este pluralistă și eminamente subiectivă. Hotărârile pe care le produce sunt relative. Votul nu are nimic științific în el. Opiniile votanților sunt contradictorii și personale. Faptul este agravat de împrejurarea că nu toată lumea votează. De aceea nici aleșii nu sunt infailibili. Uneori sunt chiar detestabili. Totdeauna, dintr-o anumită perspectivă, sunt contestabili.
Bilanțul DNA, prin criteriile de performanță luate în calcul, a marcat tocmai această diferență de abordare, deconspirând o mentalitate totalitară. În timp ce DNA este evaluată "științific" - prin sondaje și statistici (efectuate de tehnocrați), partidele sunt evaluate democratic - prin votul popular (exprimat inclusiv de agramați). Într-o societate "organizată științific", DNA este mai legitimă decât Parlamentul, a cărui lipsă de rigoare științifică stă chiar la originea corupției; respectiv a corupției de sistem. Distrugerea Parlamentului (și a elitei politice care îl compune) ar fi egală, deci, cu renunțarea la un sistem esențialmente corupt, și trecerea (sau revenirea) la "conducerea științifică" a României. O conducere care, tocmai pentru că este științifică, nu dă greș; și nu poate fi coruptă. Întreaga simbolistică a ceremoniei de la Cercul militar asta ne-a spus-o; chiar dacă folosind alte cuvinte.
Potrivit "măsurătorilor științifice" realizate prin sondaje de opinie, 61% din populația României iubește DNA. Cel mai bine situat partid politic din România adună aprox 40% din voturile celor doar aprox. 30% electori care se prezintă la alegerile democratice - deci neștiințifice. Prin urmare, DNA este mai legitimă decât oricare dintre partidele care alcătuiesc Parlamentul. Fiind "științifice" sondajele trec înaintea alegerilor, ale căror rezultate, comparate cu cele ale sondajelor, pun oricum DNA deasupra partidelor parlamentare. Bilanțul DNA a stabilit că susținerea populației măsurată de sondaje este criteriul calității și al legitimității activității sale. Legătura dintre DNA și popor s-a realizat astfel în mod direct iar nu prin intermediul instituțiilor statului democrat rezultate din alegeri.
Aceasta este teza tuturor liderilor autoritari care invocă nivelul lor de popularitate spre a-și justifica deciziile arbitrare și a trece peste instituțiile statului cu competențe constituționale, refuzându-le orice control întrucât ... sunt mai puțin populare.
Un alt criteriu de evaluare al DNA este statistica propriu-zisă. Doar în ultimul an au fost demascați, înfierați prin rechizitoriu și trimiși în fața "plutoanelor de execuție judecătorești" un prim ministru, vreo zece miniștri, câteva zeci de parlamentari dar și numeroși primari, consilieri locali, funcționari publici, oameni de afaceri, ofițeri, ba chiar și magistrați care au "trădat" cauza ori s-au "uzat" excesiv în promovarea ei. Dacă ne-am întoarce puțin în trecut, bilanțul ar fi și mai impresionant. Doar numărul foștilor miniștri ai apărării și șefi ai Marelui Stat Major condamnați și încarcerați depășește ceea ce s-ar fi putut obține printr-un război convențional. Nici un inamic extern nu ar fi putut realiza asemenea performanțe.
Acuzațiile sunt subțiri iar probele cvasi-inexistente dar nimeni nu se mai încurcă în asemenea detalii. Identitatea și numărul țintelor doborâte sunt atât de impresionante încât exclud orice întrebări. De altfel, nu este posibil - nu-i așa? - ca o instituție atât de solid legitimată prin sondaje să formuleze acuzații nelegitime sau să procedeze la arestări nefondate. Cu atât mai mult cu cât s-a dovedit "științific" faptul că acuzații nu sunt populari; deci sunt nelegitimi. Cum oare ar putea o instituție legitimă să procedeze nelegitim când scoate din joc personaje nelegitime? (sic!)
În centrul concepției "științifice" a DNA nu este nici clasa nici rasa ci "gena libertății", responsabilă de fenomenul corupției. Problema ar fi, deci, una de genetică. Românii ar poseda în mai mare măsură decât alții respectiva genă. De aceea sunt corupți de o manieră cu totul excepțională. Și tot de aceea au nevoie de un tratament excepțional aplicat de un terapeut excepțional, nimeni altul decât DNA.
În lumina unor astfel de raționamente ar trebui ca, pe lângă serviciul de ascultare a convorbirilor telefonice, DNA să creeze și un centru de cercetare și inginere genetică. Corupții ar urma să fie expertizați antropometric pentru a le fi stabilite caracteristicile fizionomice. "Experții anticorupție" ar putea, de asemenea, să le preleveze anumite părți anatomice sau ADN-ul spre a fi comparate între ele, precum și să le testeze comportamentul la temperaturi extreme, reacțiile la injectarea cu benzină etc. Pe baza celor astfel descoperite ar urma să se conceapă o procedură tot atât de "științifică" prin care exprimarea genei amintite să fie temperată până la anihilare. Astfel românii ar deveni dintr-un popor sistemic deviant unul fundamental disciplinat, apt să prospere prin supunere.
Asemenea raționamente nu sunt deloc imposibile. Nu a crezut oare Lenin că lumea va deveni perfectă dacă toți oamenii ar fi transformați în proletari prin reducerea forțată a averii lor la propria forță de muncă? Nu a crezut oare Hitler că un imperiu european va radia de fericire pentru o mie de ani dacă nearienii ar fi exterminați spre a se curăța astfel de impurități rasa superioară? Teorii similare sunt sugerate de cele întâmplate cu ocazia bilanțului DNA. Totul este ca, din teamă sau din lichelism, să nu refuzăm a vedea lucrul acesta.
Sunt unii care susțin că reducerea numărului de achitări ar trebui să fie indicatorul în funcție de care să se măsoare meritele DNA. Nu cred că acest punct de vedere este corect. Procurorii staliniști și hitleriști aveau cu rechizitoriile lor o rată de succes de 100%. Asta nu spunea nimic asupra calității muncii lor. În România de azi achitările în procesele inițiate de DNA indică doar marja de libertate reziduală a justiției. Ele nu reflectă neajunsurile muncii juridice a procurorilor în lupta cu corupția ci eventual cele din lupta pentru anihilarea statului de drept.
Într-o democrație normală, criteriile de performanță ale unei instituții precum DNA ar trebui să fie gradul de diminuare a corupției, cumulativ cu cel de reducere a condamnărilor României la CEDO.
Despre condamnările CEDO se poate constata rapid și simplu că sunt în creștere. Cât despre reducerea corupției, cel puțin în percepția, mai mult sau mai puțin exactă, a publicului, aceasta este ca și inexistentă. Tocmai respectiva percepție, în mare măsură întreținută printr-o politică de intoxicare și manipulare a cetățenilor, explică popularitatea DNA. Dacă oamenii ar crede că a scăzut corupția, ei nu ar mai crede că DNA este la fel de necesară. De aceea DNA însăși este interesată să mențină ideea paradoxală că în ciuda excepționalelor ei performanțe, nivelul de pericol al corupției rămâne neschimbat. Telejustiția barbară practicată de DNA are un dublu scop: acela de a genera teroare în masă și acela de a justifica regimul de teroare în ochii masei. Găsim aici reluarea teoriei troțkiste a „revoluției permanente" sau a celei staliniste potrivit căreia pe măsură ce proletariatul obține noi victorii în lupta de clasă aceasta se ascute, fapt care justifică perpetuarea și înăsprirea dictaturii.
Dincolo de percepții rămâne problema realității. Corupția este o boală reală. O constatăm prin simptomele ei. Acestea sunt în principal: polarizarea averilor, blocarea administrației, sărăcirea statului, dispariția clasei mijlocii, falimentarea întreprinderilor mici și mijlocii, dispariția capitalului național și fuga din țară a profiturilor (în special cele obținute de investitorii străini), dereglarea echilibrului dintre creșterea economică și efectele sociale ale acesteia (vorbim de creșterea economică nesustenabilă social), slăbirea capacității de apărare a națiunii în fața agresiunilor externe (săvârșite cu sau fără violență).
La toate aceste capitole situația s-a înrăutățit cu atât mai mult cu cât DNA a dominat mai mult viața statului român. Diferențele între bogați și săraci s-au mărit, liftul social urcând la etajul celor avuți tot mai puțini români și coborând în subsolul mizeriei și nedreptății sociale tot mai mulți. Administrația este în totalitate blocată, cetățeanul nemaiputând apela la nici o autoritate publică spre a-și rezolva problemele și a se apăra de abuzuri. Clasa mijlocie a dispărut, simultan cu dispariția a numeroase întreprinderi mici și mijlocii, precum și a capitalului românesc. Cea mai mare parte a avuției naționale pleacă în străinătate ca profit repatriat de firmele străine care domină economia românească iar ceea ce rămâne este cu totul insuficient spre a îmbunătăți protecția socială și serviciile de interes public. În atari condiții insecuritatea internă se transformă în insecuritate externă, tot mai mulți membri ai elitelor românești preferând fie să emigreze fie să trădeze, punându-se în slujba unor interese străine (din est și din vest).
Iată simptomele corupției care s-au agravat și astfel probează că „industria anticorupției", în centrul căreia se află DNA, lucrează în sensul invers al declarațiilor sale de intenții. Ca întotdeauna în istorie, sistemele nedemocratice accentuează corupția în loc să o eradicheze. Într-adevăr, corupția omoară. În cazul României de azi, corupția rezultată din fascizarea țării omoară nu doar indivizi ci o întreagă națiune.
Alunecarea statului român pe panta unui autoritarism de tip fascist este una dintre cele mai grave forme ale corupției de la noi. Cu ani în urmă gândeam că progresul democratic al țării este garantat de democrațiile occidentale, creatoare ale conceptului de "securitate democratică". Constatăm cu groază că în prezent acestea susțin public, moral și material, pe purtătorii mentalităților și practicilor dictatoriale din România. Îi asistă, îi îndrumă, îi finanțează, îi întăresc prin defăimarea și izolarea instituțiilor democratice (în primul rând Parlamentul). Faptul este admis de către chiar cei care îl perpetuează. Gesturile lor publice sunt inechivoce.
De ce se întâmplă așa? Ca și la finele perioadei interbelice, Occidentul, sătul nu atât de slăbiciunile democrației române cât de rezistența națională dezvoltată de aceasta împotriva intereselor lui tactice, a preferat venirea regimurilor dictatoriale la conducerea României (prima, în ordin cronologic, fiind dictatura regală). Când vrei să domini o țară este mai ușor să discuți cu un dictator decât cu un parlament, cu un regim personal decât cu unul democratic. Rezultatul acestei experiențe a fost însă un dezastru strategic care a lovit deopotrivă națiunea română și Europa. În ceas de restriște nimeni nu a mai găsit o Românie liberă, coezivă și puternică pe care să se bazeze.
Atunci ca și acum ascensiunea răului a fost posibilă din cauza tăcerii celor buni. Urmașii celor care au tăcut atunci tac și azi, probabil sperând că furtuna va trece peste ei fără să îi atingă. Nu a fost așa și nu va fi așa.
Uraganul - care și-a arătat fața cu prilejul bilanțului DNA - își trage energiile devastatoare din lipsa de energie a celor care văd răul dar refuză să i se opună. De acum nu mai putem spune că nu știm. Nu ne mai putem scuza zicând că forțele răului și-au mascat intențiile. Programul acestora a fost prezentat public cu emfază și panaș. Este rândul nostru, al celorlalți, al României profunde - juste dar tăcute - să arătăm cine suntem, ce vrem și pentru ce luptăm. Aceasta prin orice mijloace avem la dispoziție. Inclusiv prin ocuparea străzii.
Chiar de ar fi să pierim în bătălie, mai bine înfrânți cu glorie încercând, decât înfrânți cu rușinea de a fi tăcut. De vină pentru triumful răului în lume nu sunt cei răi ci cei buni care nu s-au opus răului. Doamne ferește ca atunci când România tăcută va dori să protesteze, să nu mai fie nimeni dintre cei buni care să o mai poată auzi!

Adrian Severin