Românii, scandalizați de interceptările la locul de muncă

• Tweet

Că de ce să le fie interceptate telefoanele de serviciu și corespondența electronică în timpul programului și pe dotările angajatorului? Nu mai există legi în această țară ori în spațiul comunitar? Nu mai avem dreptul la secretul comunicațiilor și a corespondenței? De ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că patronii au dreptul de-a intercepta comunicațiile angajaților?

La data de 11 ianuarie anul curent, CEDO a stabilit - la plângerea unui cetățean român - că angajatorul se află în dreptul său, atunci când interceptează corespondența de serviciu a angajatului. Decizie care a stârnit lung prilej de vorbe și de ipoteze în spațiul carpato-danubiano-pontic. Contestatarii acesteia, deloc puțini la număr, consideră că atare confidențialitate este inviolabilă. Că ce treabă are angajatorul cu comunicațiile sale? Păi, cam are, de vreme ce el i-a pus la dispoziție mijloacele respective, pentru care plătește facturi în fiecare lună, exclusiv în interesul companiei la care omul lucrează. Desigur că angajatul le folosește în proporție de minimum 20% pe zi (după unele sondaje de opinie) în interes propriu, prejudiciind astfel interesele angajatorului. Dar în legătură cu acest aspect, salariatul nu se arată interesat să discute, așa cum o face la sfârșit de lună, când își așteaptă retribuția.

E drept, România dispune de reglementări legale privind inviolabilitatea corespondenței. La fel și Europa unită. Dar de unde pleacă și unde se încheie drepturile angajaților de-a folosi telefoanele, tabletele, laptopurile și computerele firmei în propriul interes? Excede această abordare dreptului reglementat prin legi specifice, ori ne aflăm în fața unui abuz de drept la nivel comunitar? Nu de alta, dar cărui angajat nu i-ar veni bine pe chelie să comunice liber și confidențial pe banii angajatorului, de parcă s-ar afla în exercitarea propriului drept, consființit de legile care îl favorizează?

La doar două luni după accederea țării noastre în Comunitatea europeană, în anul 2007, am avut șansa de-a participa la un traning de-o săptămână în Capitala belgiană, la invitația Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF). Pentru a afla cam cum funcționează acest predecesor al mult-comentatei instituții a Procurorului european, care urmează să se înființeze în perioada imediat următoare, dacă cele 28 de state comunitare vor fi de acord. Ocazie cu care le-am adresat - atunci când discuția purtată o impunea - oficialilor respectivi următoarea întrebare: OLAF interceptează convorbirile telefonice și pe cele electronice ale propriilor angajați? Răspunsul a fost promt și fără echivoc: Bineînțeles că o facem, din moment ce Comunitatea le plătește! Și nu numai atât. OLAF se află în exercitarea propriilor drepturi și atunci când interceptează inclusiv comunicațiile parlamentarilor europeni ori ale altor funcționari comunitari din stufosul aparat birocratic de la Bruxelles ori de la Strasbourg în timpul serviciului.

Pe moment ne-am arătat oripilați în fața unei asemenea abordări, după care am primit lămuriri suplimentare: altfel cum credeți că am fi reușit performanța de-a demasca și anihila Comisia Jacques Santer, în cadrul căreia s-au comis fraude de proporții în utlizarea fondurilor bugetare? Iar asta include și persoana comisarului francez pentru cercetare, Edith Cresson.

Chiar dacă acest caz a fost clasat în 2007, ca mașinațiunea să fie abil mușamalizată, faptele au rămas în analele OLAF. La fel ca și tentativa unui parlamentar portughez, de-a obține un comision de 4% din fondurile europene, alocate construirii unei stații de epurare într-un oraș din Ucraina. Faptă dată în vileag, fiindcă parlamentarul - în inteligența lui - și-a folosit laptopul de serviciu interceptat, pentru a pune la punct detaliile comisionului de pe urma căruia urma să se îmbogățească. Ca atare, putem concluziona că exercitarea unui drept - fie el și constituțional - nu poate fi realizat prin încălcarea și sfidarea drepturilor altora, în propriul folos. Iar de-aici mai departe, specialiștii în drept și judecătorii de rang înalt sunt cei chemați să dezbată problema și să se pronunțe în legătură cu subiectul abordat.

Dan Coste