• Tweet

Asociaţia Magistraţilor din România nu este o ficţiune. Este o organizaţie cât se poate de reală. Şi nici magistraţii nu sunt o ficţiune. Ei sunt judecătorii. Una dintre puterile statului român. Fără ei, statul de drept nu există. Când aceşti judecători dau de pământ cu o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, nu este de glumă. Înseamnă că ceva nu este în ordine într-o altă putere a statului. Cea Executivă.

Şi atunci, care este soluţia? Ca a treia putere a statului, care, de fapt, este prima ca importanţă, puterea Legislativă, să intervină şi să dea soluţia. Ceea ce se şi întâmplă. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Cioloş privind interceptările este demontată de judecători. Iar Parlamentul o va respinge. Ce facem? O luăm de la capăt?

Este haos în statul de drept din România. Un haos care s-a instalat treptat. Mai ales în ultimii unsprezece ani. Din care zece ani revin preşedinţiei lui Traian Băsescu. Un preşedinte jucător. Şi un an, preşedinţiei lui Klaus Iohannis. Un preşedinte acuzat de adversarii săi că este mai mult spectator. Una peste alta, între cele trei puteri ale statului s-au creat, nu numai dezechilibre, ci şi contradicţii. Şi s-a ajuns la o stare conflictuală.

Acest conflict între puterile statului nu este doar o simplă poveste. Care poate fi urmărită cu sufletul la gură ca o telenovelă de către cetăţeni. Dimpotrivă. Este o rană deschisă. Corpul statului se află între viaţă şi moarte atunci când puterile statului sunt în conflict. Iar conflictul apare în orice democraţie, de câte ori una dintre puteri este prea slabă. Sau, cu alte cuvinte, de câte ori una dintre puteri o ia razna. Şi nu mai poate fi controlată de altă putere.

Puterea judecătorească nu ar fi putut vreodată şi nici nu şi-ar fi putut propune vreodată să încalece celelalte două puteri ale statului dacă, în mod pervers, un regim de mână forte, cum a fost regimul Băsescu, nu ar fi încercat şi reuşit să facă un implant. Un fel de încrucişare tip Miciurin. Miciurin, pentru cei care nu ştiu, a fost un savant sovietic care a încrucişat mărul cu părul. Ei bine, regimul Traian Băsescu a încerca să-i încrucişeze pe procurori cu judecători. Cu sprijinul Monicăi Macovei şi al lui Cătălin Predoiu, acest regim a făcut în aşa fel încât, procurorii, pe care s-au bazat ca orice regim de mână forte, să fie asimilaţi puterii judecătoreşti. Când ei, de fapt, erau simpli avocaţi ai statului. Şi erau foarte mulţumiţi cu acest statut. Pe care îl aveau de pe timpul dreptului roman. Şi l-au avut ulterior şi cât timp a funcţionat dreptul napoleonian. Şi chiar mai târziu, sub comunism.

Acest experiment, această tentativă de încrucişare, de polenizare a judecătorilor cu procurorii a creat haos într-una dintre puterile statului şi a aruncat, temporar, în derizoriu celelalte două puteri ale statului. Nu ar fi fost posibilă însă polenizarea fără intervenţia, în forţă, a unei instituţii care nu face parte şi nu va face parte niciodată din vreo putere a statului. Serviciul Român de Informaţii. Aşa s-a ajuns la faimosul binom.

În urmă cu câteva zile, Curtea Constituţională a făcut ceea ce trebuie să facă orice Curte Constituţională din lume. A văzut de unde vine pericolul combinării toxice ale unor instituţii ale statului. Şi a descoperit care este soluţia pentru ca noi să putem funcţiona într-o manieră cât de cât europeană. Decizia CCR a spart binomul. Spărgând binomul şi constatând un lucru cât se poate de normal, şi anume că numai instituţiile constituţionale desemnate în acest scop pot participa la ancheta penală, CCR a încercat să oprească procesul pervers de polenizare.

Şi, din nou, avem parte de o reacţie perverse. Cozile de topor ale SRI, o instituţia care, în sine, nu trebuie demonizată pentru că este utilă, dar care, ca orice instituţie care se umflă peste măsură doreşte să acumuleze o putere din ce în ce mai mare, au reacţionat. Mai întâi, prin aşa-numita Divizie Media. Apoi, prin oamenii lor din Guvern. Şi a ieşit faimoasa ordonanţă de urgenţă, scrisă cu mânuţa ei - sau cu mânuţa altora? - de doamna Raluca Prună. Această ordonanţă de urgenţă dă de pământ cu decizia CCR. Şi, mai mult decât atât. Pentru prima dată încearcă să legifereze nelegiuirea. Pentru prima dată, printr-o lege - căci asta este o ordonanţă de urgenţă - SRI are dreptul de a face anchete penale. Ca pe vremea Securităţii.

Numai că ordonanţa de urgenţă a doamnei Prună, asumată de Guvernul Cioloş şi binecuvântată de preşedintele Klaus Iohannis, într-un CSAT, are nenumărate hibe. Nu numai că este, la rândul ei, neconstituţională. Nu numai că dă de pământ cu mai multe decizii CCR. Nu numai că afectează drepturile omului. Nu numai că modifică o lege organică. Dar, respectiva ordonanţă de urgenţă este inaplicabilă. Pentru că este tâmpit concepută. În ea există articole care se bat cap în cap. Şi se bat în cap şi cu nenumărate alte legi şi articole din legi. Şi blochează sistemul. Numai de dragul de a satisface mofturile unor capete înfierbântate din SRI. Aşa se face că Asociaţia Magistraţilor a reacţionat. Şi cu judecătorii nu te pui. Pentru că, până la urmă, ei, şi nu alţii, soluţionează procesele. Nu vine nici Prună, nu vine nici Cioloş, nu vine nici Florian Coldea să dea decizii în miile de cauze penale. Şi niciunul dintre ei nu sunt puşi în situaţia de a scoate castanele din foc. Şi de a răspunde vreodată pentru sancţiunile CEDO.

Aşa că, în ultimă instanţă, un Parlament mult prea amorţit pentru un stat care se crede democratic trebuie să intervină. Iar Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a dat semnalul. Mă aştept în acest sens ca Parlamentul să dea de pământ cu ordonanţa de urgenţă. Şi asta foarte repede. Şi ce urmează? Urmează ca Guvernul să găsească soluţia corectă pentru a pune în operă decizia Curţii Constituţionale. Şi dacă nu Guvernul, atunci Parlamentul. Mai degrabă, Parlamentul. Şi, atenţie! Mai aşteaptă vreo 40 de decizii CCR, prin care sunt făcute praf şi pe bună dreptate articole din Codul de Procedură Penală şi din Codul Penal. Şi aceste decizii trebuie puse în operă.

Şi, la sfârşit, când vom trage linie, vom constata cât de mult ne-a costat decizia politică impusă de Traian Băsescu, de Cătălin Predoiu şi de Monica Macovei de a impune, în forţă, societăţii româneşti, fără dezbatere, prin asumarea răspunderii, cele patru coduri. Şi de a umfla, în haosul creat, puterea unei instituţii de forţă care a decis ca justiţia să devină câmpul ei tactic.

Sorin Rosca Stanescu