59 de persoane au murit lovite de trăsnet
Postat la: 16.05.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Cincizeci şi nouă de persoane au murit lovite de trăsnete în decurs de trei zile în Bangladesh, un bilanţ fără precedent într-o ţară obişnuită totuşi cu intemperiile în perioada de dinaintea musonului, a informat un responsabil al Departamentului de gestionare a catastrofelor, citat de AFP.
"Nu ne-am mai confruntat niciodată cu un număr atât de mare de morţi din cauza trăsnetului", a declarat pentru AFP Reaz Ahmed, şeful Departamentului de gestionare a catastrofelor. Majoritatea victimelor au fost lovite de trăsnet în timp ce munceau pe plantaţiile de orez. Trăsnetul este un fenomen frecvent în timpul furtunilor tropicale, care afectează Bangladeshul înainte şi în perioada musonului, din iunie până în septembrie.
Potrivit Departamentului de gestionare a catastrofelor, din 2011 şi până în prezent s-au înregistrat în medie 200 de decese pe an legate de acest fenomen. Creşterea numărului deceselor provocate de trăsnet se explică, potrivit meteorologului Shah Alam, prin deforestare, mai ales prin tăierea copacilor înalţi, precum palmierii, care aveau un efect de paratrăsnet atrăgând fulgerele. Pe de altă parte, lucrătorii de pe plantaţii au din ce în ce mai des asupra lor obiecte metalice, precum telefoane mobile, devenind astfel victime ale trăsnetelor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nicușor Dan n-a priceput nimic de la Regele Spaniei: Nu vom cheltui mai mult de 2,1% din PIB pentru NATO. România in criză economică e gata de 5%
Spania ii da peste bot lui Trump: "Nu vom cheltui mai mult de 2,1% din PIB pentru NATO. Romania in criza economica e gat ...
-
Deutsche Welle: România nu a obținut nimic la summitul NATO. Nimic din ceea ce ar putea descuraja Rusia în Estul Europei
Situația problematica de la Marea Neagra, atacurile cibernetice și amenințarile hibride care au afectat nu doar Romania, ...
-
Planul bugetar al lui Donald Trump transferă bogăţia de la tineri către vârstnici și crește datoria publică, susțin analiștii din SUA
Noua propunere bugetara a presedintelui Donald Trump, care include reduceri masive de taxe, ar duce in mod efectiv la un ...
-
Are Teheranul un alt sit de îmbogățire ascuns sub "Muntele Târnăcopului", o locație "sigură și invulnerabilă"?
Un al patrulea sit de imbogațire a uraniului, care nu mai este atat de secret, dar este „invulnerabil" conform Ira ...
-
Se formează o nouă ordine mondială: Rețeaua paralelă care pune în plan secund rolul Occidentului
China iși consolideaza poziția de lider in Sudul Global, grupul economiilor emergente din Asia, Africa și America Latina ...
-
Scenariu: cum ar arăta un război nuclear între Europa și Rusia? Lista țărilor din 'bătrânul continent' care au arme nucleare
SIPRI semnaleaza ca creșterea armamentului este deosebit de puternica in Europa, din cauza amenințarii tot mai mari din ...
-
Război total între administrația Trump și serviciile de informații ale SUA, pe tema loviturilor asupra bazelor nucleare ale Iranului
Reacțiile din partea administrației Trump continua, trimisul special al lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkof ...
-
Donald Trump nu prea mai dă doi bani pe angajamentul ferm al SUA față de Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic
În drum spre summitul anual al liderilor NATO, ce se desfașoara la Haga, președintele american Donald Trump a evit ...
-
După ce a aruncat cu bani ca sa intretina războiul din Ucraina, Comisia Europeană vrea să împrumute 70 de miliarde euro pentru a finanța mai multe programe de anvergură
Comisia Europeana si-a anuntat intentia de a emite obligatiuni UE in valoare de pana la 70 de miliarde euro in a doua ju ...
-
Donald Trump a mers de urgență în Situation Room: Iranul s-a coordonat cu Qatarul pentru loviturile împotriva SUA
Iranienii au atacat baze americane din Orientul Mijlociu, inclusiv uriașa baza aeriana al Udeid din Qatar. Președintele ...
-
Deși face același lucru prin Palantir, SUA acuză DeepSeek că susține armata chineză și încalcă restricțiile privind cipurile AI
DeepSeek, deja faimoasa companie chineza de inteligența artificiala, este suspectata ca sprijina armata și serviciile de ...
-
Explodează pretul petrolului. Parlamentul iranian a aprobat închiderea Strâmtorii Ormuz pe unde trece 20% din tot petrolul mondial
Parlamentul iranian a aprobat inchiderea Stramtorii Ormuz, un punct vital de tranzit al petrolului situat in largul coas ...
-
Rusia își crește capabilitățile militare în regiunea Arctica, sub pretextul unor cercetări științifice
Rusia accelereaza construirea unei infrastructuri militare solide in regiunea Arctica, ascunzandu-și ambițiile strategic ...
-
Șeful diplomației iraniene zboară luni la Moscova. Întâlnire de urgență cu Putin, după atacurile americane
Abbas Araghchi, ministrul de Externe al Iranului, a declarat duminica, 22 iunie, in cadrul unei conferinte de presa la I ...
-
Lovituri americane asupra obiectivelor nucleare ale Iranului - Nivelul de radioactivitate raportat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) a anuntat duminica dimineata ca nu a fost raportata nicio crestere ...
-
Current Affairs: Stați, de ce Israelului i se permite să dețină arme nucleare?!
Potrivit liderilor noștri aleși, ar trebui sa fim foarte speriați de posibilitatea ca Iranul sa obțina o bomba nucleara. ...
-
AIEA avertizează că un atac israelian asupra centralei Bushehr din Iran va provoca o „Apocalipsă nucleară"
Șeful agenției de supraveghere nucleara a ONU, Rafael Mariano Grossi, a avertizat vineri Consiliul de Securitate al ONU ...
-
Operațiunea Ajax: Occidentul era preocupat mai mult de petrol decât de democrația din Iran. Cum s-a pus la cale o lovitură de stat
Autor:Antoine Marcival Pentru orice persoana cu mintea intreaga, nebunia entitații sioniste genocidare și supremaciste i ...
-
Vladimir Putin: "O nouă ordine mondială apare în mod natural. Rusia și China doar o formalizează"
"Rusia și China nu formeaza o noua ordine mondiala, doar o formalizam", a spus Vladimir Putin, respingand declarația mod ...
-
Războiul aerian inutil al Israelului: Atacurile de precizie nu vor distruge programul nuclear al Iranului
În ultima saptamana, Israelul s-a angajat intr-o campanie aeriana prelungita in Iran pentru a realiza ceva ce nici ...
-
Adio, MAGA! Fostul strateg al lui Trump: Putem avea de a face cu un nou Irak. America nu va mai fi pe primul loc!
Steve Bannon, fostul strateg al lui Donald Trump, ii da un avertisment liderului de la Casa Alba. Expertul afirma ca mut ...
-
Era clar ca asa o sa se intample: Un nou război la orizont. Taiwanul este în alertă pe fondul intetirii activităţilor militare ale Chinei
Președintele Taiwanului, Lai Ching-te, a ordonat joi unitaților de aparare și securitate sa intensifice eforturile de mo ...
-
Putin joacă tare: Rusia emite un ultimatum de la Londra - Ucraina trebuie să accepte termenii Moscovei sau să capituleze!
„Ucraina trebuie sa accepte termenii Moscovei pentru incheierea razboiului sau se va confrunta cu noi avansuri mil ...
-
Vladimir Putin a abordat posibila asasinare a lui Khamenei: Nici nu vreau să discut această posibilitate
Într-un interviu acordat agențiilor de presa, președintele rus Vladimir Putin a abordat direct subiectele legate d ...
-
SUA se tem de o lovitură iraniană devastatoare - Alertă la cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu
Armata americana a mutat unele aeronave și nave de la bazele din Orientul Mijlociu care ar putea fi vulnerabile la un po ...
-
A căzut Iron Dome? Israelul rămâne fără interceptori în timp ce Iranul continuă să lanseze rachete hipersonice
Israelul se confrunta cu o lipsa acuta de interceptori pentru sistemele antiracheta de tip Arrow, exact in momentul in c ...
-
Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu mai înainte ca să ne aducă moartea tuturor!"
De aproape 30 de ani, prim-ministrul israelian Beniamin Netanyahu impinge Orientul Mijlociu spre razboi și distrugere. O ...
-
Iranul spun ca e "începutul sfârșitului" pentru Iron Dome: au lansat devastatoarele rachete Fattah-1 hipersonice
Iranul și-a lansat "rachetele Fattah-1" spre Israel, potrivit agenției de presa de stat semi-oficiale Mehr pe X, informe ...
-
Iranul a anuțat lansarea unui nou val de rachete hipersonice asupra Israelului - Locuitorii din Haifa și Tel Aviv, încurajați să evacueze zona
Gardienii Revolutiei iranieni au afirmat miercuri ca au lansat rachete hipersonice asupra Israelului, in a sasea noapte ...
-
Iran susține că a fentat Israelul cu o nouă tactică de atac cu rachete balistice. Proiectilele Iron Dome s-au lovit între ele
Iranul afirma ca a folosit o tactica noua cu rachete balistice pentru a pacali sistemele de aparare ale Israelului, in t ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu