Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












33 de senatori au contestat legea antifumat la Curtea Constituțională a României. Pâna la solutionare, se fumeaza!

Postat la: 24.12.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Un grup de 33 de senatori a depus, luni, o contestaţie la Curtea Constituţională a Romaniei (CCR) referitoare la legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Cei 33 de senatori care au semnat contestarea depusă la CCR, susţin că raţiunea sesizării „nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia, interzicerea fumatului în spaţiile private devenite prin efectul legii spaţii publice închise, a excepţiilor de la interdicţia de a fuma (celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă şi zonele de tranzit din aeroporturi, în care sunt amenajate camere speciale -n.r.) şi a interzicerii vânzării la bucată a trabucurilor (ţigări de foi)", potrivit documentului înaintat CCR.

Documentul precizează că prin definirea spaţiului public închis ca orice spaţiu destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de discriminare. Iniţiatorii sesizării mai susţin, în documentul citat, că prin aplicarea legii antifumat se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport, pe de-o parte şi ceilalţi cetăţeni fumători, pe de altă parte.

Potrivit unor surse politice, contestaţia legii antifumat depusă la CCR este semnată de senatori de la toate partidele politice, în rândul cărora se numără senatorii Cristiana Anghel, Corneliu Dobriţoiu, Lucian Şova, Verestoy Attila, precum şi Alfred Laurenţiu Mihai. Potrivit art.146 din Constituţie, CCR se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE