Bustul marelui savant român Nicolae Iorga va fi dezvelit astăzi în Albania
Postat la: 19.11.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Astazi, cu prilejul împlinirii a 145 de ani de la nașterea savantului român Nicolae Iorga, Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, organizează la Sarandë, în Albania, un eveniment special prilejuit de dezvelirea bustului marelui savant, istoric și politician român Nicolae Iorga. Lucrarea este realizată cu sprijinul ICR, de către sculptorii albanezi de origine aromână Zisa Mușa și Mario Mușa.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Fundația „Nicolae Iorga", din Sarandë, Ambasada României la Tirana, cu sprijinul Primăriei Orașului Sarandë. La ceremonia ce va avea loc pe faleza „Hasan Tahsini" sunt invitați oficiali ai statului albanez și român, reprezentanți ai autorităților locale, precum și ai aromânilor (românilor) din regiune, personalități marcante ale vieții socio-politice și culturale a aromânilor (românilor) din cele două țări.
Manifestarea se va încheia cu un spectacol de muzică și dansuri populare aromâne, susținut de artiști aromâni (români) din România: Eliza Nirlu și orchestra sa, ansamblul folcloric „Dor" din Sarighiol de Deal, județul Tulcea (coordonator Dumitru Caimacan-Popescu), alături de coruri de copii din Fier și Deviaka, Albania.
Cu același prilej, prin contribuția Asociației „Răsăritul românesc" din Chișinău (președinte Vlad Cubreacov), Poșta Moldovei a emis, prin Biroul său Marca Personalizată, în tiraj limitat, cinci mărci poștale personalizate și un efect poștal (plic) dedicat dezvelirii bustului marelui istoric Nicolae Iorga la Sarandë, Albania.
Cele cinci mărci poștale personalizate - policrome, dantelate și adezive - redau, în chenar atribuit, următoarele imagini: bustul lui Nicolae Iorga, sigla Institutului Cultural Român și data inaugurării bustului (19.11.2016), clădirea Institutului Român („Casa Iorga") de la Sarandë - fotografie din epocă, coperta exterioară și coperta interioară a lucrării lui Nicolae Iorga Breve histoire de l'Albanie et du people albanais (Scurtă istorie a Albaniei și a poporului albanez), publicată în 1919 la București; Casa Iorga de la Saranda - astăzi, o fotografie-portret a lui Nicolae Iorga (1871-1940). Manșeta policromă a coliței este intitulată „Arte plastice", având în partea dreaptă un desen al operei „Măiastra", a sculptorului Constantin Brâncuși.
Prelegerile istoricului Nicolae Iorga (1871-1940)despre istoria Albaniei, care oferiseră delegaţiei albaneze la Conferinţa de la Londra (1913) argumente pentru afirmarea drepturilor istorice ale poporului albanez, au fost publicate, în anul 1919, în cartea Brève histoire de l'Albanie et du peuple albanais. Drept recompensă, Regele Ahmet Zogu i-a dăruit lui Iorga, în anul 1931, un teren pe malul mării, în Sarandë, lângă port. Nicolae Iorga a donat statului român terenul în anul 1934, iar aici s-a construit, între anii 1937 și 1938, clădirea Institutului Român din Albania sau „Casa Iorga", după planurile arhitectului Petre Antonescu. Institutul a devenit ulterior un important aşezământ de cultură românească. Se întăreau, astfel, relaţiile diplomatice şi culturale româno-albaneze.
Începând cu anul 1935, Nicolae Iorga l-a delegat să se ocupe de viitorul Institut Român din Albania pe profesorul Dumitru Berciu, ilustru istoric și arheolog.
Iorga a fost cel care a descoperit, în anul 1915, la Biblioteca Medicea Laurenziana din Florenţa, cel mai vechi document cunoscut în limba albaneză, datat 1462 - Formula e pagëzimit, o formulă de botez, un text liturgic scris de arhiepiscopul romano-catolic de Durrës, Pal Engjëlli. „Marele erudit a privit Balcanii ca locul unde s-a născut, s-a legănat şi s-a copt «copilul» care, cu timpul, a devenit Bătrânul Continent, iar pe balcanici ca pe băştinaşi autentici ai săi" - Acad. Kopi Kyçyku.
Opera lui Nicolae Iorga (prim-ministru al României între 19 aprilie 1931 - 6 iunie 1932) conţine numeroase studii, lucrări de sinteză asupra istoriei naţionale, cercetări privind viaţa aromânilor (românilor din Balcani), evoluţia şi autohtonia lor în părţile central-sudice ale Balcanilor, inclusiv în Albania. El arată că limba folosită de aromâni este un dialect al limbii române, formată, de o parte şi de alta a Dunării, derivată din latina populară, evoluată în mod specific, în secolele de sfârşit ale Antichităţii şi de început ale Evului Mediu. Este binecunoscută originea sud- dunăreană a istoricului, Iorga însuşi afirmând că un strămoş al său provine din zona Pindului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
-
Autoritățile americane se pregătesc să dezvăluie sursa autismului - Un medicament banal și lipsa unei vitamine
Un viitor raport al Departamentului pentru Sanatate și Servicii Umane din SUA va face probabil legatura intre dezvoltare ...
-
Viață veșnică cu transplanturi de organe: Se poate realiza ceea ce au vorbit Vladimir Putin și Xi Jinping?
Este posibil sa ajungi nemuritor cu ajutorul transplanturilor de organe, se intreaba jurnaliștii de la BBC, dupa ultimel ...
-
România, noul magnet pentru forța de muncă din Asia! Topul țărilor care trimit cei mai mulți angajați - unde lucrează și cât câștigă
Romania continua sa fie o destinație tot mai cautata de muncitorii straini, atat necalificați, cat și specialiști inalt ...
-
Trupele speciale americane au suferit un eșec major în Coreea de Nord. Misiunea secretă care nu trebuia deconspirată a iesit la iveală
O operațiune de mare risc, aprobata direct de președintele Donald Trump in 2019, a vizat obținerea unui avantaj strategi ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu