Compania unde a fost șef Borc acuzată că a finanțat ISIS
Postat la: 16.11.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Mai multe plângeri au fost formulate de două ong-uri şi de foşti angajaţi care acuză societatea că a finanţat gruparea jihadistă Stat Islamic pentru a menţine în Siria, în plin război, activitatea unui şantier unde se producea ciment.
Vicepremierul român Costin Borc a fost șef al Lafarge România până la numirea în guvern. Plângerea a fost depusă cu scopul deschiderii unei anchete. Este posibilă deci lansarea unei investigaţii asupra unor eventuale aranjamente între filiala siriană Lafarge şi gruparea Stat Islamic. Inţelegerea ar fi permis continuarea activităţii şantierului din Jalabiya, în nordul ţării, până în momentul în care această organizaţie jihadistă a preluat controlul oraşului, în septembrie 2014.
Ancheta ar urma să stabilească responsabilii francezi care ar fi încheiat un astfel de acord dar şi asupra pericolului la care au expus angajaţii aflaţi pe şantierul sirian.Intr-o anchetă publicată în iunie, Le Monde a prezentat declaraţii ale unor foşti angajaţi dar şi scrisori interne care descriau astfel de înţelegeri, în timp ce jihadiştii câştigau teren în această zonă siriană. Acum, plângerea a fost depusă de 11 foşti salariaţi şi de ong-ul Sherpa. Cu sediul la Paris, organizaţia apără victimele crimelor economice. O sesizare a fost înaintată şi de Centrul European pentru Drepturi Constituţionale şi Drepturile Omului. Acuzaţiile aduse: finanţare de terorism, complicitate la crime de război şi împotriva umanităţii, exploatare prin muncă şi neglijenţă.
Compania LafargeHolcim, creată ca urmare a fuzionării, în 2015, a grupului francez Lafarge cu elveţienii de la Holcim, nu a reacţionat. In iunie, imediat după ancheta Le Monde, societatea a anunţat că va verifica cele publicate de jurnal şi a menţionat că prioritatea absolută este asigurarea securităţii personalului. In iulie, o misiune parlamentară franceză a stabilit că niciun detaliu nu poate indica faptul că Lafarge ar fi participat, direct ori indirect, la finanţarea grupării Stat Islamic. Uzina, cu o capacitate de 2,6 milioane de tone de ciment pe an, a însemnat una dintre cele mai importante investiţii din Siria. Producţia a demarat în 2010.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Austria încearcă să limiteze migraţia pentru reîntregirea familiilor prin teste ADN de rudenie
Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN în cazul rudelor persoanelor care beneficiază de statut de refugiat în Austria pentru a reduce afluxul de imigranţi în ţară.
-
Klaus Iohannis e de râsul lumii in UE. Ce loc ocupa presedintele României intr-un clasament al nepopularității
Potrivit unui sondaj realizat de GLOBSEC, Klaus Iohannis este cel mai nepopular președinte dintre cei 9 șefi de state excomuniste membre ale Uniunii Europene.
-
Ucraina, zonă de testare pentru Inteligența Artificială: Cea mai bună zonă de testare pentru AI F-16
Cea mai bună zonă de testare pentru acest AI F-16 este Ucraina. Rusia nu poate spune că soldații NATO intervin în război. Comandantul marinei americane Frank Kendall a zburat cu un F-16 controlat de inteligență artificială
-
Autorizația pentru vaccinul AstraZeneca a fost retrasă de Comisia Europeană, cu aplicare din 7 mai
Comisia Europeană a retras, la cererea gigantului farmaceutic AstraZeneca, autorizația de comercializare în statele membre a vaccinului dezvoltat de compania anglo-suedeză împotriva COVID-19, vaccin cunoscut sub numele „Vaxzevria", folosit inclusiv în România.
-
Informații șocante: Whoopi Goldberg dezvăluie că mama ei a primit electroșocuri și a uitat cine e
Whoopi Goldberg a povestit experiența sa traumatizantă din copilărie. Mama ei a suferit electroșocuri și a uitat cine sunt copiii ei. Actrița, care a scris recent o autobiografie, vorbește despre spitalizarea regretatei sale mame, despre modul în care aceasta i-a afectat copilăria și a modelat-o ca persoană.
-
De ce nu este nevoie să faci duș în fiecare zi. „Poate fi chiar dăunător", spun unii specialiști
Prezentatorul de televiziune britanic Jonathan Ross a ținut prima pagină a ziarelor declarând că uneori se spală mai puțin de o dată pe săptămână, iar în 2023, actrița America Ferrera și-a uimit colegii de distribuție ai lui Barbie într-un interviu când a recunoscut că, ocazional, sare peste duș.
-
Cei 7000 de euro leafă i-au motivat pe euroaleșii români să-și mai dorească un mandat. Politicienii români care stau degeaba în PE
Leafa de peste 7.000 de euro pe lună, dar și alte beneficii nu i-au motivat pe unii politicienii români să fie activi în Parlamentul European, unde munca lor e mai degrabă simbolică, față de cea a colegilor din propriile partide sau familii politice europene.
-
Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității".
-
Abia acum aflam adevarul despre criza energetica globală: Cererea de gaze naturale va exploda din cauza Inteligentei Artificiale!
Producătorii de gaze naturale anticipează o creştere semnificativă a cererii în următorul deceniu, deoarece dezvoltarea inteligenţei artificiale duce la o creştere a consumului de energie electrică pe care sursele regenerabile ar putea să aibă dificultăţi să o satisfacă singure, relatează CNBC.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu