Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Consiliului Concurenţei va monitoriza preţurile la raft

Postat la: 30.04.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a anuntat ca institutia pe care o conduce nu se culcă pe-o ureche, va fi vigilenta şi va monitoriza preţurile din magazine încă din luna mai, înainte de aplicarea TVA-ului scăzut la alimente din luna iunie. El a mai precizat că dacă vor exista indicii că apar înţelegeri între marile lanţuri de magazine, comercianţii riscă sancţiuni foarte mari, cel puţin duble faţă de cele 35 de milioane de euro primite anul trecut.

Totodata, Bogdan Chiriţoiu se aşteaptă ca reducerea TVA la 9% la alimente să scadă preţurile la raft cu 12 procente:"Noi ne aşteptăm ca reducerea de preţuri la raft să fie apropiată de nivelul maxim, care e 12%. Deci dacă tăiem din TVA diferenţa asta de la 24 la 9, asta reprezintă din preţul la raft cam 12%, deci asta ne aşteptăm să vedem din iunie, preţurile scăzute cu acest procent. În mod normal, piaţa face asta, dar noi putem ajuta piaţa, adică concurenţa care e puternică la noi în ţară între lanţurile de magazine, dar şi dvs., presa şi noi, autorităţile putem ajuta ca lucrurile să meargă bine, dacă monitorizăm acest proces şi dacă le semnalăm oamenilor, consumatorilor, care sunt magazinele care într-adevăr aplică în mod corect această reducere şi dacă sunt cazuri de magazine care să spunem au un comportament mai puţin etic, nu ilegal, dar mai puţin etic". Preşedintele Consiliului Concurenţei anunţă că instituţia va începe monitorizarea preţurilor din luna mai: "Trebuie să vedem şi ce se întâmplă înainte (de 1 iunie-n.r.), adică să vedem nivelul de preţuri acum, în luna mai, ca să vedem după aceea cum se reflectă lucrurile în iunie, deci începem din mai această observare, această monitorizare".

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE