Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Curentul electric se va scumpi inevitabil din cauza secetei

Postat la: 19.08.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Seceta extremă din acest an a îngenuncheat cel mai mare producător de energie electrică din România, Hidroelectrica, care livrează cel mai ieftin curent electric din ţară. Drept urmare, crește ponderea energiei produse de centralele pe cărbuni, care are un cost de aproape două ori mai mare.

Deocamdată, populaţia este ferită de scumpiri ale facturii, cumpărând energie la un preţ reglementat de ANRE, livrată doar din surse hidro şi nucleare, cele mai ieftine. Însă, firmele ar putea fi obligate să cumpere de pe piața liberă cu circa 3% mai scump, ceea ce va pune presiune pe preţurile produselor şi serviciilor. Dar, potrivit specialistilor românii ar putea plăti mai mult pentru produse și servicii ca urmare a majorării tarifului curentului electric pentru firme.

 Ponderea energiei în funcție de sursele de producere, pe piaţa liberă, este 30-40% energie hidro, 30% energie nucleară, circa 5% energie eoliană, 1% biomasă, iar restul de 25-30% este acoperit de cărbuni. Însă, în perioadă de secetă, ponderea energiei pe cărbuni creşte semnificativ, în detrimentul celei hidro. În aceste momente, toată lumea îşi aduce aminte brusc de centralele pe cărbune.

În perioade de secetă ies în evidenţă deficienţele sistemului energetic românesc, gândit parcă să funcționeze bine doar în condiții optime, fără a fi luate în calcul momentele critice. Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu consideră că piaţa de energie, în forma ei actuală, este destul de nefuncţională şi se conduce după reguli învechite. „Nu avem un model de piaţă. Volumul tranzacţiilor de pe piaţa zilei de mâine este nefiresc de mare. Ar trebui ca ANRE să definească un design de piață care să țină cont de nevoile și realitățile sistemului energetic românesc", a declarat Nicolescu.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE