Director CFR, către o angajată: "Te calc în picioare, fii atentă!" (STENOGRAME)
Postat la: 08.08.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Unul dintre directorii din cadrul CFR trimiși, vineri, în judecată de procurorii DNA într-un dosar de corupție, Teodor Alexandru Gavriș, a amenințat-o pe una dintre angajatele CFR care se opuneau inițiativelor reprezentanților SC Remarul 16 Februarie SA, controlată de omul de afaceri Călin Mitică, spunându-i acesteia că "o calcă în picioare", se arată în rechizitoriul DNA.
Conform sursei citate, Dorina Felicia Leoveanu, șef al Serviciului Recepție Material Rulant Cluj din cadrul SNTFC CFR Călători SA, le-a declarat procurorilor că Teodor Alexandru Gavriș, șef Serviciu Automotoare și, ulterior, șeful Direcției tracțiune în cadrul CFR Călători SA, a supus-o unor presiuni, după ce aceasta, în încercarea de a-și îndeplini corect sarcinile de serviciu, a afectat activitatea unei societăți comerciale controlată de omul de afaceri Călin Mitică, respectiv SC Remarul 16 Februarie SA.
"Presiuni similare asupra mea au fost exercitate și de către Gavriș Teodor Alexandru, în perioada mai - iunie 2014, aferent contractului de revizie R7 la automotoarele Desiro SR 20 D, reparații grup Power pack. Am solicitat, în scris, clarificări la conducerea SNTFC CFR Călători București, dacă trebuie înlocuite sau reparate piesele la instalația de răcire. La câteva zile, am fost sunată la telefon de către Gavriș Teodor Alexandru și, pe un ton ridicat, mi-a reproșat că de ce am trimis solicitarea, fără să-l consult anterior... I-am comunicat că vreau să-mi respect sarcinile de serviciu, context în care acesta mi-a interzis să mai am astfel de inițiative în viitor", se arată în declarația Feliciei Leoveanu cuprinsă în rechizitoriu.
De altfel, reprezentanții SC Remarul 16 Februarie SA au fost nemulțumiți cu privire la faptul că martora Leoveanu Dorina Felicia a dorit să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corect. Din probele aflate la dosar rezultă că aceasta a sesizat mai multe neconformități legate de activitatea SC Remarul 16 Februarie SA, iar demersurile ei au întârziat facturarea lucrărilor. Concret, aceasta a formulat o observație scrisă, fiind nemulțumită de faptul că, în vederea finalizării lucrărilor la un set de Power-Pack-uri, reprezentanții SC Remarul SA au "împrumutat", fără încheierea unor acte, pompe hidraulice de la Depoul de Călători Cluj.
Astfel, Dorina Felicia Leoveanu a pretins ca Dumitru Bărbăcuți, director general al acestei societăți, să se angajeze în scris, că în termen de 5 zile, va înapoia depoului de călători alte pompe similare, fapt care a stârnit nemulțumirea vehementă a lui Bărbăcuți, care pretindea ca pompele hidraulice să-i fie lăsate "pe încredere". Gavriș și o altă persoană i-au cerut Dorinei Felicia Leoveanu să nu se mai opună inițiativelor SC Remarul 16 Februarie SA, femeia fiind chiar amenințată de Gavriș, după cum reiese dintr-o discuție purtată între cei doi la data de 30 iulie 2014: Înainte ca Dorina să răspundă, Gavriș Teodor Alexandru spune: "Băi Dorina, nu te supăra, te rog eu frumos, Bă, zic: te calc în picioare, fii atentă. Mamă, da i-am zis: Fii atent, dacă mai faci o dată așa lui ..."
Dorina: Alo?
Gavriș: Da, șefa! Săru-mâna.
Dorina: Bună. Iar sunt întoarsă pe dos.
Gavriș: Dar ce-ai pățit dragă, ce s-a mai întâmplat?
Dorina: Nu știți?
Gavriș: Nu știu, zi la ce te referi.
Dorina: Păi, iară cu grupurile astea de răcire...
Gavriș: Ce-i cu ele?
Dorina: O luat ce o luat de pe la depou...
Gavriș: Ce-au luat mă?
Dorina: Inițial mi-a zis că le pun aici pe un Desiro la Cluj și fac probă așa și săptămâna viitoare fac schimbul... și acuma îmi spun că le duc la București. Eu pe asta nu mai pot să fiu sigură, ce zic ei.
Gavriș: Păi, tu fată, sunteți acolo, eu inițial am spus să vină la Depoul București Călători, ca să le monteze pe astea.
Dorina: Îhî, da.
Gavriș: Ai înțeles? După aceea mi-au spus că tu ai vrea să fie la Cluj, că nu ai chef să te deplasezi. Și zic: faceți cum vreți, chiar nu mă interesează. Ei au nevoie și la Cluj și la ...(neinteligibil - n.n.)...
Dorina: Nu era vorba de cheful de deplasare, era vorba... problema care îi arde pe ei, cu pompele hidrostatice.
Gavriș: Care e problema cu pompa hidrostatică? Că nu știu, uite asta nu știu problema asta.
Dorina: Ălea două pe care le-au luat de la depoul ...
Gavriș: Habar n-am, de la care depou le-au luat?
Dorina: De la depoul Cluj, le vin pe marți, pe miercuri și atunci își iau angajamentul că le schimbă. Domle, atunci le facem la Cluj probă, le ținem sub urmărire și vedem când schimbați pompele hidrostatice.
Gavriș: Draga mea, astea sunt chestii noi, care eu nu le cunosc, ai înțeles? Ce aveți voi acolo, ce s-a întâmplat acolo.
Dorina: Că le trimit la București și ...
Gavriș: Chiar nu mă interesează. Să vină cu ele la București, echipate complet. Chiar nu știu, tu știi ce este acolo. Chiar nu știu, în afară de faptul că trebuie să vină acela ...(neinteligibil - n.n.)... la Cluj așa, chiar nu am nicio durere. Hotărâți-vă și acolo să vină. Iar dacă e vreo problemă de recepție a lor, chiar te rog frumos...
Dorina: Eu le fac observație.
(convorbirea se întrerupe)...
"Dintr-o multitudine de convorbiri și comunicări telefonice interceptate în cauză, rezultă faptul că SC Remarul 16 Februarie SA este lipsită de disponibilități financiare, neavând bani să plătească lucrările efectuate, pentru revizia R7, de către SC Service Faur SRL și SC RMB Interauto SRL, decât în măsura în care reușește să factureze și să încaseze de la SNTFC CFR Călători SA contravaloarea lucrărilor de revizie R7. Practic, SC Remarul 16 Februarie SA realizează revizia R7, prin externalizarea acestor lucrări de reparații și recondiționări, către alți operatori economici privați, pe care îi plătește chiar din banii încasați de la beneficiar pentru revizia R7. În acest caz, SC Remarul 16 Februarie SA acționează ca un simplu intermediar, care reușește să încaseze sume mari de bani, fără să fi avut vreodată capacitate reală proprie de a executa lucrările atribuite", spun procurorii.
Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Cluj l-au trimis în judecată pe Călin Mitică, om de afaceri care controlează companiile Transferoviar SA și Remarul 16 Februarie SA, acuzat de dare de mită, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu și complicitate la cumpărare de influență. În același dosar au fost trimiși în judecată Dumitru Bărbăcuți, director general al SC Remarul 16 Februarie SA Cluj-Napoca, la data faptelor; Teodor Alexandru Gavriș, șef Serviciu Automotoare și, ulterior, șeful Direcției tracțiune în cadrul CFR Călători SA; Adrian Ștefan, director de infrastructură al Transferoviar Grup SA; Laurențiu Seceleanu, director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galați și persoana juridică Remarul 16 Februarie SA.
De asemenea, au fost deferiți justiției Marian Panaite, inspector în cadrul Autorității Feroviare Române (AFER); Mircea Cristian Arnăutu, director al Oficiului Notificat Feroviar Român (ONFR) din cadrul AFER, Gelu Dan, director general al AFER, la data faptei; Ștefan Florin Andrei, administrator al unei societăți comerciale; Liliana Luța Seceleanu, Sorin Alexandrescu Trandafirescu, director general adjunct al Departamentului de proiecte cu finanțare nerambursabilă din cadrul CFR SA.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 28 ianuarie 2013 - 16 iunie 2014, Călin Mitică a dispus remiterea cu titlu de mită, în 12 tranșe succesive, a sumei totale de 414.392 lei către Teodor Alexandru Gavriș, șef Serviciu Automotoare și, ulterior, director la Direcția tracțiune în cadrul CFR Călători SA, pentru ca acesta din urmă să sprijine interesele de afaceri ale companiei Remarul 16 Februarie SA, astfel încât să obțină contractele de servicii Revizie tip R 7 la Automotoarele Desiro "Săgeata Albastră", în valoare maximă de 220.990.260 lei și Revizie tip R8 la automotoarele Desiro "Săgeata Albastră" (ambele contracte fiind atribuite de CFR Călători).
Procurorii susțin că banii au fost dați indirect, într-o formă disimulată, prin decontarea de către Remarul 16 Februarie SA a unor facturi fictive, emise de SC Tevpag Plan SRL București (societate comercială controlată de Teodor Alexandru Gavriș), în baza unor acte de recepție fictive și prin organizarea unui circuit de decontare bancară cu un titlu fictiv. La actele materiale săvârșite de Călin Mitică, în perioada 25 aprilie 2014 - 16 iunie 2014, a participat în calitate de coautor și Dumitru Bărbăcuți, director general al Remarul 16 Februarie SA.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
-
Autoritățile americane se pregătesc să dezvăluie sursa autismului - Un medicament banal și lipsa unei vitamine
Un viitor raport al Departamentului pentru Sanatate și Servicii Umane din SUA va face probabil legatura intre dezvoltare ...
-
Viață veșnică cu transplanturi de organe: Se poate realiza ceea ce au vorbit Vladimir Putin și Xi Jinping?
Este posibil sa ajungi nemuritor cu ajutorul transplanturilor de organe, se intreaba jurnaliștii de la BBC, dupa ultimel ...
-
România, noul magnet pentru forța de muncă din Asia! Topul țărilor care trimit cei mai mulți angajați - unde lucrează și cât câștigă
Romania continua sa fie o destinație tot mai cautata de muncitorii straini, atat necalificați, cat și specialiști inalt ...
-
Trupele speciale americane au suferit un eșec major în Coreea de Nord. Misiunea secretă care nu trebuia deconspirată a iesit la iveală
O operațiune de mare risc, aprobata direct de președintele Donald Trump in 2019, a vizat obținerea unui avantaj strategi ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu