Foarte important! Senatul a respins înfiinţarea Supra Guvernului condus de Mugur Isarescu
Postat la: 17.11.2015 |
Legea privind înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială a fost respinsă de Senat (prima cameră decizională) în data de 10 noiembrie, a informat, marţi, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, într-o conferinţă de specialitate.
"În Uniunea Europeană, 24 de ţări au adoptat legea şi au înfiinţat această instituţie. Alte patru, respectiv Spania, Italia, Polonia şi România, sunt în stadiul proiectelor de legi. România a emis un proiect de lege, prin decizie a Guvernului, în vara acestui an. În data de 10 noiembrie, proiectul a ajuns în Senat şi a fost respins, însă, urmează Camera Deputaţilor", a explicat Vasilescu.
Recomandarea venise de la UE. Potrivit lui Vasilescu, şi la nivelul Uniunii Europene s-a înfiinţat un astfel de organism - Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS) - ca urmare a evoluţiilor din timpul crizei şi de după aceasta, care a emis recomandarea ca fiecare stat să înfiinţeze un comitet similar. Conform recomandării, acest organism fie putea fi înfiinţat în cadrul Băncii Naţionale sau la Autoritatea de Supraveghere Financiară fie ca organism independent. România a ales a treia variantă, însă aceasta a fost respinsă în Parlament.
Acest proiect al guvernului a fost criticat atat de economisti, bancheri, analisti media, dar si de societatea civila, intrucat dadea o putere sporita acestui comitet, care devenea un soi de Supra-Guvern, care ar fi fost controlat direct de o mana de oameni intre care si guvernatorul BNR, dar si cei de la ASF.
Potrivit proiectului, se va constitui Comitetul National pentru Supravegherea Macroprudentiala din reprezentanti ai Bancii Nationale a Romaniei, ai Autoritatii de Supraveghere Financiara si ai Guvernului, si va functiona ca structura de cooperare inter-institutionala, fara personalitate juridica, cu rolul de a asigura coordonarea supravegherii macroprudentiale la nivel national. Presedintele Comitetului va fi guvernatorul BNR. Organismul decizional al Comitetului National pentru Supraveghere Macroprudentiala va fi Consiliul general, format din noua membri:
- guvernatorul, prim-viceguvernatorul, cei doi viceguvernatori si economistul-sef ai Bancii Nationale a Romaniei;
- presedintele si prim-vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara,
- doi reprezentanti ai Guvernului, desemnati de primul-ministru.
De asemenea, directorul Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar, institutie cu responsabilitati in procesul de solutionare a situatiei institutiilor de credit aflate in dificultate, va participa la sedintele Comitetului, fara a avea drept de vot. Deciziile Consiliului general sunt adoptate cu majoritatea voturilor exprimate, iar, in caz de egalitate de voturi, presedintele are vot decisiv. Membrii Consiliului general nu vor fi remunerati pentru activitatea desfasurata.
Obiectivul Comitetul National pentru Supravegherea Macroprudentiala este de a contribui la apararea stabilitatii financiare, inclusiv prin consolidarea capacitatii sistemului financiar de a rezista la socuri si prin diminuarea acumularii de riscuri sistemice, asigurand o contributie sustenabila a sistemului financiar la cresterea economica. In indeplinirea obiectivului sau, Comitetul si membrii Consiliului general nu solicita si nu accepta instructiuni din partea niciunei autoritati, institutii sau organism public ori privat. Aceasta structura inter-institutionala va avea calitatea de autoritate macroprudentiala, in sensul Recomandarii CERS/2011/3.
De asemenea, proiectul de lege stipuleaza obligativitatea mentinerii independentei BNR, conform art.130 din Tratatul privind functionarea UE, in ceea ce priveste deciziile privind politica macroprudentiala.
Principalele atributii ale Comitetului National pentru Supravegherea Macroprudentiala:
elaborarea strategiei privind politica macroprudentiala;
colectarea si analiza informatiilor, precum si identificarea, monitorizarea si analiza riscurilor sistemice la adresa stabilitatii financiare;
identificarea institutiilor si structurilor sistemului financiar relevante din punct de vedere sistemic;
emiterea de recomandari si avertizari in vederea prevenirii sau diminuarii riscurilor sistemice la adresa stabilitatii sistemului financiar national si monitorizarea implementarii acestora;
emiterea de recomandari sau avertizari pentru asigurarea implementarii recomandarilor sau avertismentelor Comitetului European pentru Risc Sistemic;
monitorizarea implementarii recomandarilor Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) si a masurilor adoptate la nivel national ca urmare a recomandarilor si avertizarilor emise de CERS
emiterea de recomandari pentru asigurarea punerii in aplicare la nivel national a regulamentelor, deciziilor, recomandarilor, orientarilor, ghidurilor emise in domeniul supravegherii macroprudentiale, adoptate la nivelul UE
emiterea de opinii consultative in domeniul sau de competenta.
In plus fata de aceste atributii, Comitetul National pentru Supravegherea Macroprudentiala va avea responsabilitati si in ceea ce priveste coordonarea gestiunii crizelor financiare in sensul emiterii de recomandari in vederea stabilirii masurilor necesare pentru reducerea riscului de contaminare in cazul in care unul sau mai multi participanti la sistemul financiar se confrunta cu dificultati care au impact sistemic, precum si a monitorizarii implementarii acestora.
Destinatarii recomandarilor Comitetului National pentru Supravegherea Macroprudentiala sunt fie BNR si ASF, in calitate de autoritati de supraveghere financiara sectoriala, fie Guvernul Romaniei. In urma primirii unor astfel de recomandari sau avertizari, destinatarii au obligatia, potrivit proiectului de act normativ, sa adopte masurile recomandate sau sa intreprinda actiuni in vederea diminuarii riscurilor asupra carora au fost avertizati, inclusiv in sensul emiterii de reglementari.
Comitetul publica anual un raport de activitate, pe care presedintele Comitetului il prezinta Parlamentului Romaniei pana la data de 30 iunie a anului urmator.
Proiectul de act normativ are un impact pozitiv asupra mediului de afaceri, intrucat stabilitatea financiara asigura un cadru economic prielnic implementarii strategiilor de afaceri, diminuand probabilitatea aparitiei factorilor economici exogeni cu impact negativ. O politica macroprudentiala eficienta contribuie la diminuarea probabilitatii de aparitie a crizelor financiare. Mentinerea stabilitatii financiare si implicit a unui cadru macroeconomic stabil, are un impact pozitiv prin reducerea magnitudinii etapelor de crestere economica redusa sau negativa, diminuarea somajului, asigurarea accesului la finantare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cât timp mai are planeta noastră până când supapa termică a Oceanului Atlantic se va închide
Sub suprafața Oceanului Atlantic de Nord acționeaza un sistem uriaș și invizibil, al carui rol este esențial pentru echi ...
-
Economii dacă îți schimbi furnizorul de energie: până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Datele din comparatorul oficial POSF, consultate la 27 septembrie 2026, arata ca diferența dintre cea mai ieftina și cea ...
-
România a avut printre cele mai mari creșteri de prețuri la alimente în ultimii cinci ani. În ce țară au crescut prețurile cu 752%
Prețurile alimentelor au crescut puternic in Europa in ultimii cinci ani, insa salariile minime au crescut și mai repede ...
-
Roboții umanoizi sunt folosiți într-un spital din Franța pentru a interacționa cu bătrânii cu Alzheiemr
De la roboți conversaționali la o voce bazata pe inteligența artificiala, spitalele și caminele de batrani din Franța te ...
-
OpenAI investighează: Agenții ChatGPT au scăpat de sub control și au publicat imagini neautorizate
OpenAI susține ca agenții sai de inteligența artificiala au interacționat și cu site-urile web ale guvernului american i ...
-
Ozempic, Mounjaro și alte medicamente GLP-1, vizate de sute de procese. Pacienții reclamă probleme grave de vedere
Sute de pacienți au deschis procese impotriva companiilor care produc unele dintre cele mai cunoscute medicamente din cl ...
-
Rusia anunță că va redeschide gazoductul Nord Stream în colaborare cu autoritățile germane
Rusia și Germania ar putea repune in funcțiune impreuna gazoductul Nord Stream, care a fost sabotat in urma cu patru ani ...
-
Se pregătesc interdicții pe străzile din București: Ce mașini ar putea dispărea din trafic la orele de vârf. Amenzi de până la 5.000 de lei
Traficul din București ar putea fi supus unor noi reguli incepand de anul viitor. Un proiect aflat in dezbatere la Prima ...
-
95 de milioane de euro transferate dintr-o bancă în conturile unor hoți cu ajutorul Inteligenței Artificiale
Fraudatori care au folosit inteligenta artificiala pentru a se da drept directori si alti oficiali de rang inalt au reus ...
-
OpenAI suspendă activitățile de antrenare ale modelelor AI după ce acestea au accesat ilegal sisteme informatice ale guvernului SUA
Compania OpenAI a anunțat sambata ca suspenda activitațile de antrenare, evaluare și inferența care implica utilizarea d ...
-
Datoria globală depăşeşte 365.000 de miliarde de dolari. Avertismentul economiștilor
Datoria globala a crescut cu 10.000 de miliarde de dolari in prima jumatate a anului si a depasit 365.000 de miliarde de ...
-
Gemini poate efectua apeluri și purta conversatii în locul tău. Google testează noul asistent complet bazat pe AI
Google testeaza o funcție prin care Gemini poate efectua apeluri telefonice in numele utilizatorului și poate purta conv ...
-
O localitate din Italia interzice fasolea pe o rază de 300 de metri în jurul locuinței unui copil și al școlii în care învață. Afecțiunea gravă de care suferă băiatul
Autoritațile din Valmadrera, o comuna din provincia Lecco, Italia, au decis sa interzica cultivarea plantelor de fasole ...
-
Alertă în Sicilia: Vulcanul Etna stă se erupă. Zborurile de pe aeroportul din Catania au fost anulate
Aeroportul din Catania suspenda zborurile pana la ora 16:00, din cauza unui nor de cenușa de 4 km inalțime de deasupra v ...
-
Luna recoltei se împerechează cu Saturn pentru un spectacol ceresc 2 la 1. Cum și-a primit numele?
Pregatește-te pentru o dubla rasfaț ceresc. Prima luna plina a sezonului de toamna va atinge punctul culminant de ilumin ...
-
Mărturia unor piloți cu 28 de ani de experiență: 'Nu am văzut așa ceva în viața noastră!'. Pentagonul a declasificat un nou lot de dosare despre OZN-uri
Pentagonul a scos la lumina pe 18 septembrie 2026 o noua serie de documente secrete, a șasea la numar, despre fenomenele ...
-
Semnal de alarmă lansat de fondatorul Microsoft. Bill Gates avertizează că inteligența artificială poate provoca un miliard de decese
Miliardarul Bill Gates avertizeaza ca inteligența artificiala este suficient de puternica pentru a declanșa evenimente c ...
-
Tucker Carlson, fost susținător al lui Trump, spune că administrația ar trebui să îl înlăture în baza Amendamentului 25: "Un om care amenință să elimine omenirea"
Tucker Carlson, fost prezentator al Fox News și unul dintre susținatorii cunoscuți ai lui Donald Trump, a declarat ca pr ...
-
Nepoata lui Putin poartă numele Zelenski. Dezvăluirea făcută de o publicație rusă
Numele de familie al nepoatei lui Vladimir Putin este Zelenski. Dezvaluirea incredibila a fost facuta de o publicație ru ...
-
Diversiune totală: În Rusia a fost anunțat un atac nuclear asupra unei țări de pe flancul estic al NATO: „O operațiune foarte scurtă"
O agentie importanta din Rusia a publicat un articol despre o noua „operațiune militara speciala". Motiv pentru ca ...
-
Cum structurează platformele iGaming campaniile promoționale pentru pariuri sportive și cazino online
Divertismentul digital s-a dezvoltat puternic in ultimii ani, un capitol aparte fiind cel al jocurilor de noroc. Acest s ...
-
Ce au mâncat Trump și Xi Jinping la cina de stat de la Casa Albă. Meniu cu influențe chineze și miere recoltată la Casa Albă
Președintele american Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping au participat joi seara, 24 septembrie, la o cina de sta ...
-
Agenți AI autonomi au spart sute de comercianți online pentru 25 de dolari pe țintă într-o campanie care e încă în desfășurare
S-a gasit prima campanie de hacking la scara mare cu AI comisa de un atacator care amesteca tehnologia americana cu cea ...
-
Adevărata poveste a Meșterului Manole: A cerut sa fie zidit de viu și a fost!
Povestea lui Manole din Negru este una dintre ele. Nu e legenda. Nu e mit. Este marturia unui om care a ales sa moara pe ...
-
Premieră mondială: Inteligența Artificială a atacat un Guvern
Premierul australian, Anthony Albanese, a declarat ca agenții AI ai OpenAI au spart baza de date naționala de sanatate a ...
-
Focșaniul sub teroarea clanurilor de cămătari "Ciorditoru" și "Flaușatu"
De vreo 5-6 ani municipiul Focșani se afla sub teroarea clanurilor de camatari conduse de Marian Croitoru alias "Ciordit ...
-
Provocarea criminală de pe rețele sociale care a ucis 82 de copii în SUA a ajuns printre elevii din România: medicii avertizează că "jocul" poate fi fatal
O provocare extrem de periculoasa raspandita pe rețelele sociale a ajuns și printre elevii din Romania, dupa ce in State ...
-
AUR cere sare neiodată în magazine și amenzi de 40.000 de lei. Medicii vin cu un avertisment sumbru - cretinism endemic
Un proiect de lege depus de AUR pornește de la ideea ca excesul de iod ar putea avea efecte nocive asupra tiroidei și pr ...
-
Un agent AI trimis să caute informații a trecut singur peste restricțiile unui site guvernamental
Un agent AI dezvoltat de OpenAI a obținut acces neautorizat la o parte din portalul guvernamental Medicare Statistics Re ...
-
Un experiment Oxford arată cum doi agenți AI au găsit singuri o metodă de a trișa la blackjack fără să fie prinși
Un experiment realizat de cercetatori de la Universitatea Oxford arata ca doi agenți AI pot ajunge sa colaboreze pe ascu ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu