La République est dans la merde
Postat la: 04.11.2025 |
În Franța se duce o luptă crâncenă între doamna primă a Republicii, Brigitte Macron, și niște cetățeni care au afrimat despre dânsa că n-ar fi chiar femeie. Că ar fi fost bărbat acum ceva vreme, dar s-a transformat în femeie, deci e trans, transgender sau așa ceva.
Doamna Macron este foarte supărată, are stări de anxietate, toată viața i-a fost dată peste cap etc., etc. Eu aici nu mai înțeleg nimic. Adică e rău să fii trans/transgender? Doamna Macron se simte jignită de afirmația că ar fi trans? Este această afirmație o insultă? În Franța zilelor noastre? Pe bune?
După ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, de anul trecut, eu credeam că a fi trans sau drag queen este deja ideal olimpic. De aia n-a luat Brigitte nicio medalia în competiția de schimbare de sex, pentru că în loc să-și vadă de antrenamente, îi târâie aiurea pe oamenii ăia prin tribunale...
PS: Ca să vedem cât de jos a ajuns țara libertății, a egalității și fraternității: „Thomas Huchon, jurnalist francez specializat în teoriile conspiraţiei, intervievat de colegii noştri francezi de la RFI, spune că «în faţa lui Donald Trump, nu există mulţi alţi opozanţi decât Uniunea Europeană şi Emmanuel Macron. Deci tot ce poate păta imaginea acestuia din urmă este un fel de beneficiu diplomatic pentru America de azi. Această poveste are în mod clar ca obiectiv destabilizarea ţării noastre» conchide Thomas Huchon." (RFI-România).
Deci specialistul în teorii ale conspirației lansează el însuși o astfel de teroie, conform căreia povestea cu schimbarea de gen/sex a doamnei Macorn ar fi orchestrată de Trump.
Patrick Andre de Hillerin
-
PUTIN S-A SĂTURAT! – Aviz României: Ursul a rupt lanțul!
Consilierul pe probleme de politica externa al lui Putin, Iuri Ușakov, a facut o declarație exploziva: Citat de TASS, el ...
-
Mare grijă, oameni buni!
OMENIREA: OMG, AI este atat de deștept, nu mai putem deosebi o poza creata de el de una reala, o sa preia puterea mondia ...
-
De ce PNL nu trebuie să devină sluga USR
Ar fi culmea ca azi, la Congres, colegii mei sa inlocuiasca și sageata noastra liberala cu o trotineta și eventual un ru ...
-
Bolojan va fi aruncat în ghearele DNA
Armele politice cu care lupta zmeul impotriva lui Bolojan sunt soft. N-au avut aproape niciun efect. Urmeaza jalonul 2: ...
-
Îți place sala, riști să-ți bați nevasta!
Am pierdut ceva timp și am citit ceva studiu despre masculinitatea toxica in randurile tinerilor romani. Și am aflat așa ...
-
ERA JIGODIEI NUCLEARE
Spre incantarea lui alde Macron, Merz, Starmer și a neoconilor belicoși din America, Donald Trump și-a pus semnatura pe ...
-
Dilema AUR. Forțează mâna lui Nicușor Dan spre a intra la guvernare sau chiar joacă partida soroșistă?!
În cursul zilei de ieri, au fost doua momente, binevenite, dupa parerea mea, in urma carora atitudinea asta ciudat ...
-
Crapă hârdăul PNL. Prin gaură s-a prelins toxina Predoiu
Este foarte bine ca a inceput sa crape PNL exact pe falia Predoiu, prin mijlocul caracterului sau semeț și suplu, pliat ...
-
Ticăloșie - da, tâmpenie - ba!
În clipa de fața am o singura certitudine: Nicușor Dan nu e prost. O dovedesc nu doar olimpiadele la matematica, c ...
-
Știința guvernanței cibernetice va rescrie regulile competiției corporative în Europa
Despre apariția Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR), in urma cu opt ani (2018), se poate aprecia ca ...
-
Minciuni, minciuni, minciuni…
Asta ni se ofera și azi pe scena politica aproape din toate parțile. Cum poți sa le depistezi? Trebuie neaparat sa citeș ...
-
Preluare ostilă, da. Dar invers. Soroșiștii sunt cei care preiau PNL, pentru viitoarele alegeri
Pentru ca odata ce a ramas fara Nicușor Dan, Partida Soroșista e disperata sa-și asigure un nou exponent. Un vehicul pen ...
-
Veștea proastă: A înviat Baba Vanga la Cotroceni!
Cea mai proasta veste pentru noi, Romanii de rand, e ca și guvernul Veștea e pus de Statul Paralel, ce a uzurpat Statul ...
-
Nicușor Dan, lovitură de baros cu Veștea, în capul lui Bolojan. De ce PNL e-n poziție de șah-mat!
9 dimineața, duminica de 14 iunie, cu cateva ore inainte de expirarea termenului pana la care Eugen Tomac trebuia sa se ...
-
Excepționalul sacrificiu de sine al lui Adrian Papahagi
Profesorul de paleografie, codicologie și literatura engleza la Facultatea de Litere a Universitații Babeș-Bolyai, Adria ...
-
Compotul Nicușor-Maia!
Așa, niște idei despre ipoteza lui Sebastian Lazaroiu ca Nicușor Dan ar compota cu Maia Sandu sa faca unirea. Ar fi cel ...
-
Ilie Gavril Bolojan, ultimul președinte al PNL
Într-un gest disperat, dar curajos, Ilie Bolojan readuce in politica romaneasca ceea ce de multa vreme disparuse: ...
-
Statul a fost prejudiciat cu până la 30 de miliarde de lei în scandalul ROBOR
Scandalul privind manipularea ROBOR nu ar trebui privit doar prin prisma creditelor luate de populație sau de companii, ...
-
Guvernul Tomac nu trece doar dacă Sistemul nu vrea. Presa fostului binom Coldea-Kovesi s-a mobilizat anti Nicușor Dan
Subiectul 1. Nu uitați ca traim in SECURISTAN. Guvernul Tomac nu trece, doar daca Sistemul nu vrea. Daca ați fi zapat c ...
-
Adevărata poveste din spatele programului nuclear iranian și a acordului de la Islamabad
Autor: Pepe Escobar Pe Power Shift, o noua platforma geopolitica independenta, Zulfiqar Ali, Larry Johnson și cu mine am ...
-
Sancțiuni economice sau război economic; forța dreptului sau dreptul forței?
Practica impunerii unilaterale de „sancțiuni economice" de catre statele care și-o pot permite, impotriva statelor ...
-
O săptămână cu multă încărcătură emoțională...
Azi incepe o saptamana cu multa incarcatura emoționala: 1. Bancile și BNR vor dezlanțui Armada de influenceri și presa p ...
-
Scurte păreri de cetațean român foarte îngrijorat de situația oribilă în care se află țara mea
Sunt un om care am terminat trei facultați și ma recomand capabil sa ințeleg un minim de discurs economic. Citind de-a l ...
-
Nicușor a priceput că-și poate permite (aproape) orice, joacă dur și eficient!
„Savarșitu-s-a!", ca sa folosesc un termen ortodox, care, sigur, are o conotație pozitiva. Acum voi veți hotari in ...
-
Regele, proorocii și săgeata trasă la întâmplare sau de ce nu se poate opri un război
Povestea pe care o gasiți in 1 Regi 22: Ahab e rege și are o problema. Vrea un razboi și are nevoie de Dumnezeu de parte ...
-
Nu mai fiţi siguri de nimic, toţi mint, ţara e neguveranbilă
Pe masura ce climatul de securitate devine tot mai fragil pe plan global si, de interes pentru noi, in special pe linia ...
-
De ce îl vrea Nicușor Dan pe Eugen Tomac
Sa nu va țin prea mult curioși, va spun din prima. Pentru ca vrea, dupa modelul Iohannis,, „guvernul lui" format d ...
-
Se organizează o rezistență împotriva imperiului american. Și nu fără succes!
Autor: Guy Mettan Va reuși Donald Trump sa restabileasca puterea Americii? Sunt succesele sale recente din Venezuela, in ...
-
O situație cum nu s-a mai înregistrat în istoria Israelului
Antonio Guterres, Secretarul general ONU, a adaugat forțele armate și de securitate israeliene la aceasta „lista n ...
-
O dronă, două ipoteze, trei concluzii. Ce-ar fi de făcut?!
O drona, doua ipoteze, trei concluzii. Ce ar fi de facut? Care este contextul in care ne aflam, incepand de ieri, cu un ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu