Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Fostul sef al ISC, Balaban Grăjdan, 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul "Trofeul calităţii"

Postat la: 17.06.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Balaban Grăjdan, fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), a fost condamnat ieri de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, după ce a emis o adresă prin care arăta că nu există prejudiciu în dosarul "Trofeul calităţii", în care era judecat fostul premier Adrian Năstase. De asemenea, instanţa a impus un termen de încercare de 6 ani. Decizia nu este definitivă.

Potrivit DNA, în 22 mai 2012, Balaban Grăjdan, în calitate de inspector general al ISC, a emis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă prin care inspectoratul contesta existenţa prejudiciului în dosarul "Trofeul calităţii", în care erau judecaţi Adrian Năstase, Irina Paula Jianu, Diana Gasparovici, Bogdan Popovici, Marina Popovici şi Vasile Mihai Cristian.

"Inculpatul a emis această adresă la numai două zile de la numirea sa în funcţie şi înainte de preluarea efectivă a atribuţiilor specifice funcţiei de inspector general ISC. De asemenea, documentul a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale, a normelor interne privind circuitul documentelor şi într-un sens contrar intereselor legitime ale ISC. Mai mult, inculpatul Balaban Grăjdan a premeditat săvârşirea infracţiunii, deoarece primele ordine emise de acesta în calitatea sa de inspector general al ISC vizau exclusiv facilitarea transmiterii către instanţă a acestei adrese prin care îi favoriza pe inculpaţii judecaţi de instanţa supremă. Conform documentului semnat de inculpat, în cauza penală respectivă, ISC nu ar fi înregistrat nici un prejudiciu financiar-contabil şi nu s-ar fi putut constitui parte civilă în procesul penal, invocând în sprijinul afirmaţiilor făcute, printre altele, un Raport al Curţii de Conturi pentru anul 2004 care nu există", susţin procurorii.

În dosarul "Trofeul calităţii", prin sentinţa penală din 30 ianuarie 2012, ÎCCJ îi obligase pe Adrian Năstase, Paula Irina Jianu, Diana Gasparovici, Bogdan şi Mariana Popovici la plata în solidar cu SC Eurografica SRL a peste 3,3 milioane lei despăgubiri civile către ISC şi pe Paula Irina Jianu, Diana Gasparovici, Mariana şi Bogdan Popovici, Vasile Mihai Cristian - la plata în solidar a peste 3,1 milioane lei cu titlu de despăgubiri civile.
DNA consideră că, în aceste condiţii, adresa emisă de Balaban Grăjdan crea premisele administrării de probe suplimentare şi venea în sprijinul apărării inculpaţilor.

"Efectele acestui document au fost înlăturate ca urmare a adresei de revenire transmisă de către ISC. Ulterior, prin decizia penală nr. 60 din 20 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a dispus condamnarea inculpaţilor şi obligarea acestora la plata de despăgubiri civile către ISC", mai arată DNA.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE