Igor Dodon îi retrage cetăţenia lui Traian Băsescu
Postat la: 15.12.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat din nou, miercuri seara, la postul de televiziune NTV, că va anula decretul preşedintelui Nicolae Timofti prin care li s-a acordat cetăţenia republicii soţilor Băsescu. Dodon a dat asigurări că va depune chiar de săptămâna viitoare o cerere privind retragerea cetăţeniei lui Traian Băsescu şi soţiei sale.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, preşedintele ales al Republicii Moldova a declarat că, până la Anul Nou, Anatol Şalaru nu va mai deţine funcţia de ministru al apărării. 'Procedura de acordare a cetăţeniei a fost încălcată. Iar asta va sta la baza cererii pentru retragerea acestei cetăţenii. Dacă Băsescu vrea să devină cetăţean al Republicii Moldova, (trebuie) să o primească legal, aşa cum se cuvine", a spus Igor Dodon.
Igor Dodon a atenţionat încă în timpul campaniei electorale pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale că, în cazul în care va câştiga scrutinul din 13 noiembrie, îi va retrage fostului preşedinte român Traian Băsescu cetăţenia moldoveană, recent obţinută. "Ştiu că atunci când au fost depuse actele pentru acordarea cetăţeniei s-a încălcat procedura. Dle Băsescu, profitaţi acum. După data de 14 noiembrie veţi pierde aceasta cetăţenie pe care nu o meritaţi', declara la acea dată Dodon, în cadrul unei dezbateri televizate.
În ceea ce priveşte situaţia din cadrul Partidului Liberal din Republica Moldova, Dodon a declarat la NTV că susţine apelul preşedintelui acestei formaţiuni, Mihai Ghimpu, de a-l demite pe Anatol Şalaru din funcţia de ministru al apărării. Dodon a subliniat că demiterea lui Şalaru va fi primul lucru pe care îl va face după învestirea sa oficială în funcţia de preşedinte.
Ghimpu a declarat miercuri că premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, este obligat să-l demită pe ministrul apărării Anatol Şalaru, după ce Biroul Politic al Partidului Liberal (PL) i-a retras acestuia sprijinul politic.
În cadrul emisiunii de la NTV, Igor Dodon a mai declarat că îşi va ţine promisiunea de a interzice unionismul. În timpul campaniei electorale, Dodon a afirmat că susţinătorii mişcării unioniste nu vor avea nicio şansă în cazul în care el va deveni şeful statului. El a mai spus atunci că susţine stabilirea unor relaţii bune cu România, însă a subliniat că deşi sunt fraţi, românii şi moldovenii trebuie să rămână "fiecare la casa lui".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Aleksandr Dughin despre ideologia Israelului: "Sionismul este satanismul evreiesc, satanismul în iudaism!"
Alekandr Dughin șochează din nou cu un text care cu certitudine va produce un nou scandal international. El revine asupra unor consideratii de natura biblică, fiind interesat de dimensiunea escatologică a societatii actuale si miscarile pe care le provoacă liderii occidentali. Redam in cele ce urmează cele scrise de Dughin:
-
Isteria climatică: ONU admite că fenomenele extreme actuale nu ies din tipare. Ce s-a întâmplat in 2023 a mai existat și în urmă cu 50 de ani
Încălzirea record cu care se confruntă lumea nu depăşeşte limitele modelelor climatice, chiar dacă "mai sunt unele lucruri ce trebuie explicate", a declarat pentru AFP climatologul Robert Vautard, directorul Institutului Pierre-Simon Laplace din Franţa şi copreşedinte al Grupul interguvernamental privind schimbările climatice, organism ştiinţific aflat sub egida ONU.
-
Omul numărul doi al Rusiei crede că Siberia va fi unul dintre cele mai sigure locuri de pe Pământ și de aceea „elitele anglo-saxone" vor să cucerească regiunea
"Când supervulcanul Yellowstone va erupe, va anihila toate formele de viață de pe continentul nord-american. Siberia va deveni unul dintre cele mai sigure locuri de pe Pământ - ceea ce reprezintă încă un motiv pentru care "elitele anglo-saxone" vor să cucerească regiunea de la Rusia.", spune Nikolai Patrushev, al doilea cel mai puternic om din Rusia.
-
Generația cancerului: tot mai mulți adolescenți și tineri se îmbolnăvesc, iar speranțele de vindecare sunt mai mici
Adolescenții și tinerii adulți din România, diagnosticați cu cancer, se confruntă cu o rată de supraviețuire mai mică decât cea a copiilor, grup la care s-a înregistrat o creștere semnificativă a ratei de supraviețuire. Diagnosticul tardiv și calitatea tratamentului reprezintă factori esențiali în această situație.
-
Dosarul secret al lui Iohannis si ultimul obstacol privind recuperarea casei din Sibiu și a banilor din chirie
Un litigiu din 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu, care a aparținut soției președintelui Iohannis, nu a primit nici măcar termen la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), deși recursul a fost înregistrat în septembrie anul trecut, potrivit portalului instanței supreme. E vorba de litigiul privind moștenirea unei case din Sibiu, de pe strada Gheorghe Magheru 35.
-
Gabriela Firea adună electoratul PSD din Capitală și îi suflă în ceafă lui Nicușor Dan
Alegerile locale din iunie 2024 se anunță din nou o luptă în doi, între Nicușor Dan și Gabriela Firea, arată datele ultimului sondaj Avangarde publicat ieri, Gabriela Firea are deja, chiar înainte de startul campaniei, un scor de 24%, fiind la doar câteva procente de Nicușor Dan (31%), în vreme ce candidatul PUSL, Constantin Popescu Piedone are doar 20% dintre preferințele de vot ale bucureștenilor și se află pe un trend descrescător.
-
Arma meteorologică? Peste 100 de tornade au fost înregistrate în mai multe state americane. Mai multe persoane și-au pierdut viața
Cel puţin cinci persoane au fost ucise de unele dintre numeroasele tornade care au măturat o parte din marele câmpii din centrul Statelor Unite.
-
Cum își ascunde Rusia tranzacțiile cu China după ce Trezoreria SUA a avertizat băncile chineze cu sancțiuni
Eforturile firmelor ruse de a efectua plăţi pentru mărfuri în China, în contextul temerilor de sancţiuni secundare ale băncilor locale, au generat o piaţă înfloritoare pentru intermediari, până la jumătate din tranzacţii fiind acum gestionate de aceştia.
-
Reprezentanții a peste 130 de state se întâlnesc, în Austria, pentru a discuta reglementarea armelor autonome, bazate pe inteligența artificială
O conferinţă internaţională intitulată 'Omenirea la răscruce: sisteme de arme autonome şi provocarea reglementării' începe luni la Viena, informează dpa.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 5.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu