Intr-o noua scrisoare catre Maximillian Katz, Marian Munteanu lamureste inca o data chestiunea legionarismului si doreste sa incheie acest subiect absurd

• Tweet

Dialogul epistolic dintre Marian Munteanu si Maximillian Katz, referitor al temele vehiculate in ultima vreme in presa despre neolegionarism si antisemitism, continua cu nouă scrisoare adresată de MCA ROMANIA - The Center for Monitoring and Combating Antisemitism, pe care o redam in cele ce urmeaza, fiind, in fapt, un raspuns la replica de acum cateva zile a candidatului PNL la Primaria Capitalei. In acelasi timp, publicam si precizarile lui Marian Munteanu:

2016-04-17 23:36 GMT+03:00 MCA ROMANIA - The Center for Monitoring and Combating Antisemitism in Romania

Stimate Domnule Munteanu, buna seara,

Va multumesc pentru raspuns. Am citit cu atentie mesajul de mai jos [e vorba de răspunsul lui Munteanu din 15 aprilie 2016 - n.red.] in care va delimitati si condamnati crimele comise de Miscarea Legionara. In acelasi timp sunt derutat de afirmatiile dumneavoastra cu privire la Zelea Codreanu asa cum au fost ele publicate intr-un interviu pe data de 17 Aprilie 2016:

In acel interviu va exprimati o rezerva fata de faptul ca Zelea Codreanu, liderul Miscarii Legionare, ar fi fost un criminal. Ma intreb care dintre pozitiile (contradictorii) pe care le-ati exprimat in aceeasi zi este cea care reflecta in mod sincer pozitia dumneavoastra: cea in care va delimitati si condamnati Miscarea Legionara pentru crimele comise sau cea in care va exprimati indoieli asupra faptului ca Zelea Codreanu, liderul Miscarii Legionare, ar fi fost un criminal.

In acelasi interviu sustineti ca daca veti deveni primar veti aproba "o parada gay", cea ce este laudabil. Ma intreb insa daca, in cazul in care ati fi primar ati aproba si un mars legionar sau evenimente dedicate memoriei legionare, asa cum a procedat un alt, fost, primar al Capitalei!?

Dle Munteanu in nici unul dintre raspunsurile dumneavoastra nu ati dat atentie intrebari mele (repetate) referitoare la Legea 217 din 2015. Nu cred ca din intamplare ati evitat sa raspundeti la aceasta intrebare. Inteleg, din tacerea dumneavoastra pe aceasta tema cat si din spusele dumneavoastra conform carora Legea 217/2015 este "o lege antisemita pentru ca ea genereaza antisemitism" ca va inscrieti in randul celor care se opun acestei legi pe care MCA Romania, alaturi de Institutul National pentru Studierea Holocaustului in Romania, o sustine.

Impotrivirea noastra la reabilitarea Miscarii Legionare constituie refuzul nostru de a accepta rescrierea istoriei si stergerea din memoria colectiva a victimelor antisemitismului feroce promovat de toti legionarii si de simpatizantii lor. Deturnarea acestui subiect si directionarea atentiei asupra crimelor comise de regimul comunist , compararea crimelor comise impotriva evreilor si a romilor in timpul regimului Antonescu cu crimele comise de comunisti, constituie, din punctul nostru de vedere, o manevra menita sa justifice crimele legionare si cele ale regimului Antonescu impotriva "iudeo-bolsevicilor".

In aceste conditii, pe fondul antisemitismului in crestere la nivel european, ne exprimam sincera ingrijorare fata de intarirea nationalismului extremist, cu care si dumneavostra sunteti indentificat, in Romania. In contextul creat de campaniile electorale nu putem decat sa speram ca in cazul in care demersurile politice in care sunteti implicat vor avea succes, sa nu fim martori la discriminari, provocari si incitare la nationalism si fanatism. Speram sa intelegeti si sa acceptati faptul ca Legea 217 din 2015 nu este o lege anti-romaneasca, nu este o lege bolsevica ci este o lege care reflecta framantarile celor care au suferit din cauza prigoanei legionare si antonesciene.

Inchei prin a spune ca este trist ca in Romania secolului XXI, legi menite sa combata fascismul, extremismul si rasismul sunt acuzate ca fiind "legi care genereaza antisemitism" iar cetatenii romani, de etnie evreiasca, care sustin aceste legi sunt atacati si acuzati de "anti-romanism" si de "bolsevism". La fel ca in urma cu 80 de ani.

CC: Membrii Comunitatii Evreilor din Romania

Maximillian Marco Katz
Founding Director and Project Manager
MCA ROMANIA - The Center for Monitoring and Combating Antisemitism |
Founding Member of PCA The Forum Against Antisemitism in Romania |
ROMANIAN JEWISH VISUAL ARTISTS - Preserving the Jewish Heritage Online |
ROMANIAN JEWISH VISUAL ARTIST on FACEBOOK |
THE HOLOCAUST MEMORIAL in BUCHAREST |

Replica lui Marian Munteanu:

Stimate Domnule Katz,

Vă înţeleg îngrijorările şi voi încerca, pe cât posibil să completez lămuririle mele anterioare. Răspunsul din interviul pe care îl menţionaţi nu reprezintă în nici un caz o rezervă faţă de incriminarea vreunui tip de fapte criminale săvârşite de către liderii legionari. Incriminez ferm asemenea fapte, pe autorii lor și orice ideologie ce ar sta la baza acțiunilor lor. Subliniam doar o declinare a competenţei mele într-o dezbatere pe aceste teme. Eu însumi fiind la rândul meu cercetător, ştiu bine complexitatea unui demers de cercetare şi de cunoaştere şi cred, cu maturitatea mea de acum, că în societatea noastră ar trebui să circule şi să se impună poziţiile persoanelor competente pe subiect, în acest caz concluziile istoricilor care au studiat acea perioadă, şi care pot susţine cu un aparat critic articulat toate argumentele necesare.

În anii ‘90, ca urmare a etichetei de „legionar" ataşată propagandistic în mass-media legat de persoana mea, am făcut greşeala de a încerca să mă pronunţ cu privire la unele aspectele ale istoriei interbelice şi de a participa la dezbateri (istorice și NU politice) în jurul acelor teme cu scopul de vădi diferenţa fundamentală de viziune între ceea ce afirmam şi făceam eu şi între ceea ce fusese atunci. Obiectivul meu nu a fost acela de a promova doctrina mişcării legionare, ci doar acela de a mă extrage pe mine din această asociere reluată cu obstinaţie de adversarii mei politici din timpul Pieţei Universităţii.

Constat că nici astăzi, după peste douăzeci de ani, afirmaţiile mele nu sunt interpretate în contextul lor, ci sunt acuzat de simpatii legionare pentru că am discutat despre acest subiect. La momentul respectiv, împinşi din spate de acuzaţiile care ni se făceau şi aflaţi sub presiunea unui context încă puternic emoţional, decelarea corectă a celor obiective şi subiective din memoria orală a foştilor deţinuţi politici supravieţuitori a fost un proces dificil şi, pe acest fond, unele dintre afirmaţiile noastre de atunci au fost poate, uneori, hazardate. Între timp cercetările în istoria recentă a României au produs studii, rapoarte şi lucrări deosebit de valoroase care au lămurit o parte dintre aspectele acelei perioade.

Consider că am învăţat lecţia primilor ani de după Revoluţie, când generaţia mea şi eu însumi, venind dintr-un vid de informaţie privitor la cele petrecute în perioada de dinainte de război şi având acces trunchiat la documente, la studii sau la relatări, am căzut poate în păcatul de a ne forma mult prea uşor o opinie despre lucruri care presupuneau pentru a putea fi înţelese un ansamblu mult mai complex de informaţii, pe care la ora aceea nu îl puteam avea.

Am decis astfel să nu mai avansez nici un fel de evaluări publice cu privire la acest subiect, lăsând acest lucru doar în seama specialiştilor. Eu îmi doresc să închei discuţiile pe aceste teme, pentru a mă dedica lucrurilor care mă reprezintă cu adevărat şi în care cred că pot fi de folos cetăţenilor Bucureştiului în acord cu pregătirea şi cu competenţele pe care le deţin.

Ceea ce vă pot cu siguranţă garanta este că nu voi permite în calitate de primar ca Bucureştiul să fie teatrul nici unui tip de manifestări intolerante sau extremiste. Nu voi aproba evenimente dedicate comemorării unor persoane stabilite prin lege ca fiind criminali de război sau exponenți ai unor ideologii criminale, xenofobe, antisemite - de orice tip ar fi ele.

Îmi pare rău să aud că explicaţiile oferite în primul meu răspuns referitor la Legea 217/2015 nu au fost complet lămuritoare. Eu nu mă opun acestei legi, ci cred, din contră, că este mai mult decât necesară o lege care să sancţioneze negaţionismul unor fapte criminale de masă dovedite. Am declarat acest lucru în mai multe intervenții televizate. Prin afirmaţia mea că legea în forma ei actuală generează antisemitism eu nu acuz intenţia fondatoare a iniţatorilor ei, ci doar îmi exprim îngrijorarea cu privire la efectele sociale neintenţionate care pot apărea ca urmare a unei insuficiente atenţii acordate în elaborarea textului şi a prevederilor legale zonelor nevralgice ale istoriei traumatice a României din perioada comunistă. Aşa cum am putut constata de multe ori în experienţa legislativă recentă a României, o iniţiativă de lege întocmită în pripă, cu greşeli, indiferent de scopurile nobile şi juste pe care urmăreşte, poate produce efecte contrare obiectivului său.

Ceea ce am încercat să vă comunic în e-mailul meu anterior este convingerea că această lege, pentru a putea fi eficientă în raport cu scopul ei, lucru pe care ni-l dorim atât Dumneavoastră cât şi eu, trebuie să ţină seama concomitent de temerile şi de sensibilităţile comunităţii evreieşti şi a societăţii româneşti în ansamblul său, amândouă fiind afectate - desigur, în moduri diferite - de traume istorice majore. La fel cum dumneavoastră simţiţi şi reacţionaţi cu mare acuitate la semnele unor posibile reveniri ale extremismului fascist şi a xenofobiei - şi este firesc să fie aşa - trebuie să înţelegeţi că şi societatea românească, reacţionează în acelaşi mod şi tratează cu aceeaşi suspiciune orice act care prezintă asemănări cu practici represive din perioada bolșevică. Aşa cum bine ştiţi, traumele suferite de popoare în istoria lor lasă urme şi reacţii de spaimă. Situaţia de la care plecăm nu este deloc una uşoară, fiindcă o astfel de lege trebuie să găsească o formulă de a linişti temerile şi angoasa ambelor comunităţi, afectate şi una şi cealaltă de abuzuri şi de crime în masă.

Aşa cum comunitatea evreiască din România se teme de neo-fascism, o parte a societăţii româneşti se teme de neo-bolsevism, dovadă că şi astăzi, la 26 de ani de la căderea regimului comunist, scandările în demonstraţiile publice de protest sunt puternic anticomuniste şi discursul cotidian din spaţiul public condamnă practici şi abuzuri specifice acelei perioade. Avem un fost candidat la Preşedinţia României care a pierdut suport popular semnificativ ca urmare a temerii unei părţi a populaţiei că un anumit regim criminal se poate întoarce. Acest tip de realităţi cred că ar trebui luate în considerare şi nu ar trebui neglijate atunci când se începe construcţia unui act de reglementare atât de important.

Poziţionarea mea publică nu este de împotrivire faţă de lege, ci de semnalare a unor articole din lege insuficient elaborate, care pot da naştere unor confuzii şi pot răscoli inutil emoţii care nu au legătură cu obiectivul legii. De exemplu, anatemizarea şi transferul de răspundere pentru crimele unui regim asupra unor mari oameni de cultură care nu au participat prin decizii la crime de masă, doar pentru că au funcţionat ca tehnocraţi într-un regim socio-politic de o anumită orientare, o consider o eroare a legii, de natură să declanşeze un front de nemulţumire care nu este de dorit şi care ar putea fi evitat. Nu trebuie să uităm că o parte majoră din operele acestor mari oameni de cultură au fost cenzurate şi o întreagă elită culturală încarcerată sau omorâtă. Percepţia legii în anumite straturi sociale ca fiind anti-românească sau pro-bolsevică pleacă în mod determinant de la aceste articole de lege şi eu cred că este un fapt regretabil că nu au existat nişte consultări mai ample în societate pentru a putea preîntâmpina acest lucru.

Dumneavoastră, ca reprezentant al unei organizaţii constituită pentru apărarea memoriei Holocaustului şi pentru combaterea antisemitismului este firesc să vă concentraţi atenţia în special asupra crimelor săvârşite de către regimurile de extremă dreapta. Ca persoană publică din România şi ca reprezentat al unei părţi din societatea civilă românească, eu mă pronunţ în discursurile mele pentru incriminarea, fără deosebire, a oricăror forme de crime de masă nu pentru a deplasa atenţia de la vreo crimă la alta, ci pentru a contribui la menţinerea vie a memoriei tuturor victimelor acţiunilor criminale de masă care au devastat România, pentru ca nici un fel de astfel de crime să nu mai poată reapărea vreodată în acest spaţiu. Eu cred că, în calitate de purtători ai mesajelor de pace şi de responsabilitate politică şi socială, nu ar trebui să fim dezbinaţi şi să ne suspectăm de manevre care nu există, ci să conlucrăm pentru educarea generaţiilor tinere în spiritul respectului pentru fiecare persoană, indiferent de identitatea sa etnică sau religioasă ori de opţiunile sale de viaţă, şi pentru compasiune faţă de victimele tuturor crimelor de masă, pentru că oamenii tineri ai acestei ţări să înţeleagă că spirala violenţelor şi urii este o fundătură neagră a istoriei care nu mai trebuie reînviată nicicând.

În încheiere, aş vrea să vă răspund, deşi nu m-aţi întrebat, legat de acuzaţia mai recentă apărută astăzi în presă privitor la o aşa zisă contestare de către mine în trecut a Holocaustului şi a crimelor împotriva evreilor făptuite în România.

Eu nu am contestat şi nu contest Holocaustul şi sunt solidar cu suferinţele victimelor. V-am scris deja despre aceste lucruri în primul meu e-mail. Afirmaţiile mele din acea perioadă sunt extrase nu doar din contextul în care au fost formulate, ci şi din contextul larg al perioadei în care au fost scrise. România primilor ani după căderea regimului comunist era un vid complet al oricăror informaţii coerente, documentate şi imparţiale despre istoria recentă. Ca orice regim politic de ocupaţie, regimul comunist îşi impusese prin propagandă propria sa versiune mistificată asupra vremurilor de dinainte de război, deformată în acord cu propriile sale interese şi amprente ideologice. După prăbuşirea regimului, această versiune asupra istoriei a fost respinsă, dar încă nu apăruse nimic în loc. Între timp au apărut studii de specialitate, s-au făcut documentări, unele cu patronajul unor institutţi de stat şi astăzi cunoaştem cu mult mai multă precizie evenimentele şi faptele acelor zile. Atunci însă, în primii ani, toate aceste lucruri lipseau. A condamna un om pentru delicte de opinie într-un context atât de difuz, este un act profund incorect moral.

Situaţia care a declanşat acel comunicat al meu în presa de atunci a fost un episod bizar care a ieşit din peisajul relaţiilor constructive şi oneste dintre comunitatea evreiască şi statul român. În 1994, o organizaţie nonguvernamentală israeliană, pretinzând că reprezintă victimele crimelor în masă, ucise în România în vremea regimului Antonescu, a solicitat statului român despăgubiri în bani şi restituirea proprietăţilor confiscate. O cerere de despăgubire materială ca măsură reparatorie se solicită în mod normal de către un stat altui stat, nu de o organizaţie a societăţii civile a unui stat guvernului altui stat. Eu am ridicat atunci problema identităţii acestei organizaţii, cine este, pe cine reprezintă, dacă statul Israel ştie despre această cerere şi ce poziţie oficială are, lucruri consider eu, fireşti, când vorbim despre un transfer de bani de la contribuabilii români către o organizaţie nonguvernamentală.

Dacă această organizaţie reprezintă urmaşii victimelor, atunci trebuie să existe o transparenţă cu privire la această reprezentare (date stabilite de o comisie guvernamentală etc.) şi o documentare care să ofere argumente pertinente cu privire la numărul avansat al victimelor. Organizaţia respectivă a avansat doar o cifră, fără nici o dovadă a acoperirii acesteia: 400.000. Documentarea cu privire la numărului victimelor crimelor de masă îndreptate împotriva evreilor în anii ‘40 a fost oferită 10 ani mai târziu după un demers sustinut laborios de către Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, coordonată de domnul Elie Wiesel. Citez: "După ultimele cercetări, în cursul Holocaustului au fost ucisi peste 250 000 de oameni în teritoriile aflate sub administratia româneascã, pentru singura vinã de a se fi nãscut evrei, nimicirea unor oameni pentru originea lor." (Raportul Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului în România; presedinte Elie Wiesel; ed. Tuvia Friling, Radu Ioanid, Mihail E. Ionescu. Iasi: Polirom, 2004, p. 12)

Reacţia mea din acel moment nu a vizat negarea existenţei unor victime sau a demersului unei victime de a cere despăgubiri, ci am contestat caracterul legal şi principial al demersului întreprins de o organizaţie în raporturile sale cu statul român. Si vă rog să observati că, din păcate, în România există o abundență a faptelor de corupție, lucru de notorietate internațională și de natură a provoca îndoieli cu privire la solicitări lipsite de o susținere convingătoare și transparentă.
Dovada că îngrijorarea mea a fost justificată o constituie dispariţia respectivei organizaţii la o vreme după această cerere şi absenţa, în perioada care a urmat, vreunei solicitări de acest tip din partea statului Israel - stat pe care îl consider unul dintre principalii aliați ai României în cadrul NATO, în efortul pentru susținerea democrației și lupta împotriva extremismului și terorismului.

Cu sinceritate,
Marian Munteanu