Ministerul Finanțelor acuză cele mai mari instituții de presă că au mințit în situațiile financiare
Postat la: 04.04.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Ministerul Finanţelor Publice a transmis luni conducerii Parlamentului o informare cu privire la situaţia financiară şi juridică a Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune ca urmare a aspectelor constatate de către Curtea de Conturi, în care arată că cei doi ordonatori de credite au denaturat situaţiile financiare centralizate ale instituţiilor publice
"În urma misiunii cu tema auditul financiar al contului general de execuţie a bugetului de stat pe anul 2014 la Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Conturi a stabilit că ordonatorii principali de credite Televiziunea Română şi Societatea Română de Radiodifuziune (entităţi finanţate din venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat) au denaturat situaţiile financiare centralizate ale instituţiilor publice (bilanţul instituţiilor publice). Această stare de fapt a fost generată de neclaritatea statutului acestora, cele două entităţi declarându-se ca fiind alte unităţi economice de stat, netransformate în societăţi comerciale sau regii autonome, când de fapt nu sunt nici instituţii publice nici societăţi comerciale", se arată în documentul semnat de ministrul Finanţelor, Anca Dragu.
Potrivit MF, în procesul verbal de constatare se arată că cele două instituţii au depus "în parte" situaţiile financiare, la data de 31.12.2014, iar în situaţiile financiare centralizate ale lor nu a fost cuprinsă la anexa 34 "situaţia modificărilor în structura activelor nete/ capitalurilor" valoarea de 931.462.571 lei.
"Ca urmare, Curtea de Conturi a stabilit ca măsuri trimiterea unei informări cu privire la aspectele constatate către Parlament şi Guvern în vederea clarificării cadrului juridic ce reglementează modul de organizare şi funcţionare a Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, ce funcţionează în prezent ca instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, ca ordonatori de credite, cât şi în calitate de societăţi comerciale", se mai arată în document.
Potrivit datelor comunicate de SRTv, în anul 2014, din veniturile totale de 544,2 milioane de lei, încasările din taxe s-au ridicat la 319 milioane lei, taxe care nu au mai fost indexate din anul 2003. Potrivit adresei societăţii de televiziune, în prezent, datoriile instituţiei se ridică la peste 770 milioane de lei. Din toate acestea, la data de 21.01.2016, TVR înregistra obligaţii la bugetul de stat consolidat în sumă totală de 460,2 milioane de lei.
Pentru soluţionarea problemei cu privire la statutul juridic al celor două societăţi şi a situaţiei financiare precare a SRTv, ministerul a identificat următoarele variante: reorganizarea celor două societăţi ca instituţii publice finanţate fie integral de la bugetul de stat, fie din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, fie integral din venituri proprii.
Alte soluţii ar fi adoptarea în regim de urgenţă a unui proiect de lege care să prevadă reorganizarea SRR şi SRTv şi stabilirea modului de finanţare a instituţiilor nou-înfiinţate, rectificarea legii bugetului de stat pe anul 2016 pentru includerea în finanţare a acestor instituţii, ocazie cu care se identifică sursele de acoperire a majorării cheltuielilor bugetare, intrarea SRTv în insolvenţă cu adoptarea unui proiect de lege în regim de urgenţă prin care să se completeze legea 41/1994.
"Menţionăm că reorganizarea SRTv ca instituţie publică presupune că deficitul bugetar general consolidat s-ar majora la nivelul unui an cu circa 100 milioane de lei, iar în anul 2016 impactul asupra deficitului bugetar ar fi de 410 milioane de lei (datorii comerciale şi cheltuieli de funcţionare)", se mai arată în informare, scrie agerpres.ro.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
-
Autoritățile americane se pregătesc să dezvăluie sursa autismului - Un medicament banal și lipsa unei vitamine
Un viitor raport al Departamentului pentru Sanatate și Servicii Umane din SUA va face probabil legatura intre dezvoltare ...
-
Viață veșnică cu transplanturi de organe: Se poate realiza ceea ce au vorbit Vladimir Putin și Xi Jinping?
Este posibil sa ajungi nemuritor cu ajutorul transplanturilor de organe, se intreaba jurnaliștii de la BBC, dupa ultimel ...
-
România, noul magnet pentru forța de muncă din Asia! Topul țărilor care trimit cei mai mulți angajați - unde lucrează și cât câștigă
Romania continua sa fie o destinație tot mai cautata de muncitorii straini, atat necalificați, cat și specialiști inalt ...
-
Trupele speciale americane au suferit un eșec major în Coreea de Nord. Misiunea secretă care nu trebuia deconspirată a iesit la iveală
O operațiune de mare risc, aprobata direct de președintele Donald Trump in 2019, a vizat obținerea unui avantaj strategi ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu