NATO suplimentează prezenţa militară în Europa de Est, inclusiv în România
Postat la: 09.07.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Alianţa Nord-Atlantică a aprobat planul de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în România, Polonia şi în ţările baltice, a anunţat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, confirmând că Alianţa va prelua controlul asupra sistemului antirachetă.
"Am decis suplimentarea prezenţei militare pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice cu patru batalioane în Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania; efectivele militare vor fi staţionate prin rotaţie", a declarat Jens Stoltenberg vineri seară, potrivit Mediafax. Canada va trimite militari în Letonia, Germania va conduce un batalion în Lituania, Marea Britanie va desfăşura militari în Estonia, iar Statele Unite vor suplimenta efectivele în Polonia, a precizat Stoltenberg.
România va găzdui şi va comanda o unitate multinaţională.
Stoltenberg a precizat că extinderea Alianţei Nord-Atlantice va continua cât va fi necesar, confirmând şi preluarea comandamentului asupra sistemului antirachetă european. "Am decis să declarăm operaţională prima etapă a sistemului antibalistic NATO (din Europa, n.r.). Acest lucru înseamnă că navele americane (dotate cu sisteme antibalistice, n.r.) din largul Spaniei, radarul din Turcia şi elementele de interceptare din România pot funcţiona în mod integrat, sub comandă şi sub control NATO", a precizat Stoltenbeg, conform unui comunicat oficial.
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic (NAC) că aşteaptă propuneri substanţiale din partea NATO la reuniunea miniştrilor Apărării din octombrie cu privire la consolidarea prezenţei în Marea Neagră. "Marea Neagră este, în mod particular, o componentă importantă a securităţii euro-atlantice. Nu trebuie să existe dubii în acest caz. Din păcate, aici, în regiunea Mării Negre, am asistat în ultimii doi ani la schimbări dramatice în ceea ce priveşte mediul de securitate, începând de la anexarea ilegală a Crimeii şi continuând cu destabilizarea regiunii Donbas. Pentru a îmbunătăţi apărarea, am prezentat propuneri pentru consolidarea prezenţei maritime şi aeriene în regiunea Mării Negre. Pe baza deciziilor pe care le-am luat, aştept propuneri substanţiale din partea autorităţilor militare NATO la reuniunea miniştrilor Apărării din octombrie, pentru dezvoltarea unui cadru întărit privind prezenţa navală şi aeriană", a declarat Iohannis, vineri, la reuniunea NAC, potrivit unui document citat de Agerpres.
Preşedintele ţării noastre a precizat că, în contextul evoluţiei mediului de securitate, este necesară o adaptare. "Ca aliat de primă linie, România continuă să fie martoră la creşterea provocărilor de securitate în regiune. Am văzut desfăşurările îngrijorătoare de tehnică militară ale Rusiei în vecinătatea Crimeii anexate ilegal şi am fost ţintă a declaraţiilor agresive ale Rusiei, inclusiv de la nivel înalt. În acest context, este nevoie de construirea unei apărări mai puternice şi mai adaptate şi adaptarea unei posturi de descurajare, care include o prezenţă credibilă şi persistentă a NATO pe flancul estic. Sunt convins că, prin aplicarea integrală, aceste decizii vor asigura un sistem coerent de apărare de la Baltică la Marea Neagră, protejând ţările noastre, popoarele noastre şi evitând acţiunile ostile din cauza unor lucruri înţelese greşit", a arătat Iohannis.
România apreciază sprijinul şi contribuţia Aliaţilor în regiune la Brigada multinaţională şi iniţiativa de cooperare pentru instruire şi exerciţii, a subliniat şeful statului, arătând că acestea vor asigura o prezenţă terestră în regiunea noastră şi un cadru pentru sporirea interoperabilităţii prin programe de training şi exerciţii mult mai structurate. "Salut şi decizia privind declararea capabilităţii operaţionale iniţiale a sistemului antirachetă. Inaugurarea sistemului antirachetă de la Deveselu în luna mai demonstrează angajamentul Statelor Unite ale Americii şi României pentru dezvoltarea capabilităţii NATO, ca parte a apărării noastre colective", a completat şeful statului. Preşedintele Klaus Iohannis participă la Summitul NATO care are loc vineri şi sâmbătă la Varşovia.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
-
Autoritățile americane se pregătesc să dezvăluie sursa autismului - Un medicament banal și lipsa unei vitamine
Un viitor raport al Departamentului pentru Sanatate și Servicii Umane din SUA va face probabil legatura intre dezvoltare ...
-
Viață veșnică cu transplanturi de organe: Se poate realiza ceea ce au vorbit Vladimir Putin și Xi Jinping?
Este posibil sa ajungi nemuritor cu ajutorul transplanturilor de organe, se intreaba jurnaliștii de la BBC, dupa ultimel ...
-
România, noul magnet pentru forța de muncă din Asia! Topul țărilor care trimit cei mai mulți angajați - unde lucrează și cât câștigă
Romania continua sa fie o destinație tot mai cautata de muncitorii straini, atat necalificați, cat și specialiști inalt ...
-
Trupele speciale americane au suferit un eșec major în Coreea de Nord. Misiunea secretă care nu trebuia deconspirată a iesit la iveală
O operațiune de mare risc, aprobata direct de președintele Donald Trump in 2019, a vizat obținerea unui avantaj strategi ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu