Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Om de afaceri din Ploiesti, arestat preventiv într-un dosar de fraudare de fonduri europene

Postat la: 15.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Omul de afaceri Mihai Matei, administrator al firmei Matero Ama, a fost arestat preventiv, miercuri, în dosarul de fraudare de fonduri europene, după ce Tribunalul Prahova a admis propunerea procurorilor DNA Ploiești și a dispus emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile, pe numele său. Decizia nu este definitivă. În același dosar este urmărită penal sub control judiciar și soția sa, Aurelia Liliana Matei.

Mihai Matei a fost reținut, marți seară, de procurorii anticorupție, surse judiciare precizând că el și soția sa, ambii aduși în fața anchetatorilor în urma unor percheziții, au invocat dreptul la tăcere, astfel că nu au dat declarații.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Mihai Matei este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracțional organizat, dar și instigare la prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, instigare la fals în declarații, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălare de bani, toate în formă continuată.

De asemenea, procurorii au dispus începerea urmăririi penale sub control judiciar față de soția omului de afaceri, Aurelia Liliana Matei, pentru prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, constituire a unui grup infracțional organizat și spălare de bani, în formă continuată.

În același dosar, sunt cercetați Cătălin Vlădilă și Anghel Avram, administratori ai SC Maktub SRL, respectiv SC Leasimat SRL, și Ovidiu Secu, administrator al unei societăți comerciale, pentru complicitate la infracțiunile de prezentare de documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals în declarații, constituire a unui grup infracțional organizat și spălare de bani, în formă continuată.

Societățile SC Maktub SRL, SC Matero Ama SRL și SC Leasimat SRL sunt urmărite penal pentru complicitate la săvârșirea infracțiunilor de prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, și spălare de bani, ambele în formă continuată. Prejudiciul în acest dosar este de peste două milioane de euro.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE