Parcul Natural Delta Văcăreşti, declarat arie protejată, fără administrator
Postat la: 04.11.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Parcul Natural Delta Văcăreşti, declarat în luna mai a acestui an arie protejată, nu are încă un administrator care să se ocupe de protecţia ecosistemului şi de paza celor aproape două milioane de metri pătraţi, singurii paznici fiind doi angajaţi ai Apelor Române.
În data de 11 mai Guvernul României a emis hotărârea prin care Delta Văcăreşti a fost declarată parc natural, cu denumirea „Parcul Natural Văcăreşti", şi a fost instituit regimul de arie naturală protejată. Ulterior, Ministerul Mediului ar fi trebuit să demareze o procedură de selecţie a unui administrator al Parcului, care să păzească zona, să aibă un plan de management pe cinci ani, să desfăşoare activităţi de cercetare ştiinţifică a păsărilor, peştilor şi animalelor care populează delta şi să deţină capitalul financiar necesar unor investiţii pentru dezvoltarea ecoturismului.
Dar procedurile de desemnare a administratorului nu au mai fost demarate, deoarece Executivul a decis, tot în luna mai, înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate. Ceea ce înseamnă că responsabilitatea găsirii unui manager al Deltei Văcăreşti revine noii instituţii înfiinţate. Agenţia Ariilor Protejate nu funcţionează deocamdată din cauză că Ministerul Mediului nu a completat încă schema de personal.
Astfel, cele peste 180 de hectare ale Parcului Natural Văcăreşti sunt păzite doar de doi angajaţi ai Apelor Române. Organizaţiile de mediu sunt nemulţumite şi susţin că biosfera Deltei Văcăreşti nu este deloc protejată.
,,În continuare se braconează, în continuare se aruncă gunoaie, în continuare fiecare intră pe unde vrea şi face ce vrea în Delta Văcăreşti. Parcul Natural Văcăreşti este locul în care natura şi biodiversitatea au revenit într-un mediu urban construit, iar procesul este poate unic în lume, prin eficienţă şi amploare. Biodiversitatea va supravieţui numai dacă omul deschide uşa naturii şi o acceptă în casa sa, în spaţiul său urban şi nu o sufocă prin indiferenţă, sau interese egoiste", spune Dan Bărbulescu, director executiv al Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti.
Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, cea care a iniţiat în 2012 demersurile pentru declararea Deltei din Bucureşti arie protejată, cere Ministerului Mediului să urgenteze procesul de desemnare a unui administrator care să păzească zona şi, totodată să facă investiţii în ecoturism.
,,În ultimii 25 de ani, natura s-a apropiat atât de mult de noi, creând un ecosistem inedit, aproape unic în lume. Planul pe care noi îl avem se axează pe conservarea şi reconstrucţia naturii, cercetare ştiinţifică, educaţie ecologică şi turism sustenabil. Trebuie să oferim acest loc comunităţii, oraşului. Dacă lucrurile merg bine, aici se poate dezvolta un loc unic în Europa şi în lume, pentru că are o formă inedită, are o valoare deosebită din punct de vedere natural", a mai spus Dan Bărbulescu.
Directorul Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti estimează că e nevoie de o investiţie de 10-15 milioane de euro pentru a amenaja Delta Văcăreşti astfel încât cei care vor să admire plantele şi vieţuitoarele să aibă la dispoziţie pasaje şi puncte de observare, iar pe digul care împrejmuieşte delta să fie construită o pistă pentru biciclete şi o zonă de promenadă.
„Proiectul APNV urmăreşte conservarea şi sporirea semnificativă a biodiversităţii zonei, cu accent pe valoarea speciilor caracteristice zonei umede autentice şi pe baza studiilor ştiinţifice, a monitorizării zonei şi a soluţiilor ecologice de reconstrucţie. De exemplu, vor fi inventariate, cartate şi monitorizate speciile şi habitatele. Fiecare măsură de management va fi fundamentată pe studii şi măsurători detaliate. Vor fi reintroduse specii dispărute şi se va face amenajare peisagistică, acolo unde este cazul", a precizat Florin Stoican, preşedintele Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti,
Parcul Natural Văcăreşti este una dintre cele mai largi şi biodiverse zone umede urbane din Europa, având o suprafaţă de 1.840.000 de metri pătraţi de spaţiu verde. Se află la patru kilometri de centrul Bucureştiului, fiind primul parc natural urban din România, iar organizaţiile de mediu estimează că poate primi, anual, până la un milion vizitatori anual.
Delta Văcăreşti s-a format după ce lucrările de amenajare a celui mai mare lac de acumulare, din Sectorul 4 al Capitalei, începute în anul 1986 de regimul comunist, au fost abandonate după Revoluţia din 1989. De atunci, natura a cucerit puţin câte puţin zona, iar izvoarele subterane au permis crearea mai multor pâlcuri cu apă ce au dus la creşterea unei vegetaţii diversificate. Cercetătorii au descoperit că ozna începe să se populeze cu egrete, cormorani, pescăruşi, lebede, lişiţe, raţe sălbatice, vidre, vulpi, iepuri şi multe alte zeci de vieţuitoare, care trăiesc într-un ecosistem stabil. Deoarece o parte dintre aceste păsări şi animale sunt protejate de lege, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti a început în 2012 demersurile pentru declararea acestei zone arie protejată, ceea ce s-a întâmplat în această primăvară, prin Hotărârea de Guvern numărul 349/2016.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
-
Autoritățile americane se pregătesc să dezvăluie sursa autismului - Un medicament banal și lipsa unei vitamine
Un viitor raport al Departamentului pentru Sanatate și Servicii Umane din SUA va face probabil legatura intre dezvoltare ...
-
Viață veșnică cu transplanturi de organe: Se poate realiza ceea ce au vorbit Vladimir Putin și Xi Jinping?
Este posibil sa ajungi nemuritor cu ajutorul transplanturilor de organe, se intreaba jurnaliștii de la BBC, dupa ultimel ...
-
România, noul magnet pentru forța de muncă din Asia! Topul țărilor care trimit cei mai mulți angajați - unde lucrează și cât câștigă
Romania continua sa fie o destinație tot mai cautata de muncitorii straini, atat necalificați, cat și specialiști inalt ...
-
Trupele speciale americane au suferit un eșec major în Coreea de Nord. Misiunea secretă care nu trebuia deconspirată a iesit la iveală
O operațiune de mare risc, aprobata direct de președintele Donald Trump in 2019, a vizat obținerea unui avantaj strategi ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu