Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Prostest al pădurarilor în fața Ministerului Mediului

Postat la: 07.04.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Federația pentru Apărarea Pădurilor va picheta astazi, 7 aprilie, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), printre cele 10 revendicări ale silvicultorilor fiind și anularea Ordinului de ministru prin care se împiedică participarea angajaților Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva la procesul de selecție a membrilor Consiliului de Administrație.

Potrivit unui comunicat al organizației non-guvernamentale remis presei, marți, este nevoie de modificarea HG nr. 924/4.11.2015 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, "întrucât prevederile acestei HG constituie o amenințare la menținerea și gospodărirea durabilă a pădurilor proprietate de stat și, conform Legii nr.2/2016, o amenințare la siguranța națională."

În viziunea inițiatorilor protestului din 7 aprilie, propunerea Departamentului Păduri pentru modificarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din proprietate publică nu soluționează problematica creată prin aplicare HG nr. 924/2015, iar estimările Federației amintesc de faptul că aproximativ 7.000 de salariați de la RNP - Romsilva vor fi concediați.

Pe lista revendicărilor Federației pentru Apărarea Pădurilor se mai află: acordarea de subvenții proprietarilor de păduri cu suprafețe de până în 30 de hectare pentru administrarea și paza pădurilor, salvarea pădurilor României prin scoaterea sectorului silvic din sfera grupurilor de interese, astfel încât să fie stopate retrocedările ilegale, corupția și furturile de lemn, tragerea la răspundere a celor care au permis distrugerea a 400.000 de hectare de păduri particulare și retrocedări ilegale, măsuri urgente de consolidare a RNP - Romsilva, aplicarea unui management forestier durabil, măsuri de stopare a campaniei de denigrare a personalului silvic, respectarea prevederilor legale privind numirea Consiliului de Administrație al Romsilva și, nu în ultimul rând, consultarea reală a mediului academic, a specialiștilor și a reprezentanților societății civile din sectorul silvic la elaborarea strategiilor forestiere și a actelor normative aferente sectorului.

Federația pentru Apărarea Pădurilor are în componență membri ai Academiei Române, ai Academiei de Științe Agricole și Silvice, Societatea 'Progresul Silvic', Confederația Consilva, Asociația Proprietarilor de Păduri din România, Asociația Constructorilor Forestieri din România, Asociația Pensionarilor Silvici din România.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE