ZC
ZC

ZC

PSD și ALDE, candidat unic la Primăria Ploiești

Postat la: 11.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

PSD și ALDE ar putea avea un candidat unic la alegerile din 5 iunie pentru Primăria Ploiești. Acesta va fi stabilit dintre senatorul PSD Daniel Savu, primarul interimar Cristian Ganea și deputatul ALDE Grațiela Gavrilescu.

PSD întârzie să-și nominalizeze candidatul la Primăria Ploiești, după ce a efectuat mai multe sondaje interne. Președintele Liviu Dragnea a declarat ieri că există negocieri cu ALDE. "La Ploieşti avem o situaţie puţin aparte. Au fost foarte multe confuzii în acea organizaţie, nu e un secret, şi acum avem o discuţie foarte strânsă cu colegii de la ALDE şi căutăm cea mai bună variantă pentru Ploieşti'', a precizat liderul social-democrat.

Candidații înscriși la Primăria Ploiești până acum, cel puțin în urma unor anunțuri oficiale sunt: senatorul Andrei Volosevici (PNL), Cătălina Bozianu (PMP), Grațiela Gavrilescu (ALDE), Daniel Niculae (UNPR) și doi independenți: Radu Popescu, respectiv Marius Fenichiu.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

PSD și ALDE, candidat unic la Primăria Ploiești

Postat la: 11.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

PSD și ALDE ar putea avea un candidat unic la alegerile din 5 iunie pentru Primăria Ploiești. Acesta va fi stabilit dintre senatorul PSD Daniel Savu, primarul interimar Cristian Ganea și deputatul ALDE Grațiela Gavrilescu.

PSD întârzie să-și nominalizeze candidatul la Primăria Ploiești, după ce a efectuat mai multe sondaje interne. Președintele Liviu Dragnea a declarat ieri că există negocieri cu ALDE. "La Ploieşti avem o situaţie puţin aparte. Au fost foarte multe confuzii în acea organizaţie, nu e un secret, şi acum avem o discuţie foarte strânsă cu colegii de la ALDE şi căutăm cea mai bună variantă pentru Ploieşti'', a precizat liderul social-democrat.

Candidații înscriși la Primăria Ploiești până acum, cel puțin în urma unor anunțuri oficiale sunt: senatorul Andrei Volosevici (PNL), Cătălina Bozianu (PMP), Grațiela Gavrilescu (ALDE), Daniel Niculae (UNPR) și doi independenți: Radu Popescu, respectiv Marius Fenichiu.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE