RAAN intră în faliment. Borza, propus lichidator judiciar
Postat la: 28.01.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Tribunalul Mehedinţi a decis, joi, intrarea Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) în faliment şi a desemnat lichidator judiciar provizoriu Euro Insol SPRL, casa de insolvenţă condusă de Remus Borza, actual administrator judiciar al Hidroelectrica
Borza a declarat însă pentru MEDIAFAX că a aflat din presă de decizia instanţei şi că va discuta subiectul luni cu acţionarul majoritar al RAAN, Ministerul Energiei, fiind tentat să refuze mandatul. "Eu nu am cerut şi nici nu mi s-a propus, eu am aflat din presă că lichidator judiciar a fost desemnată Euro Insol SPRL. Şi nici nu ştiu cine m-a propus. O să discut luni cu acţionarul majoritar, Ministerul Energiei. Primul impuls este să refuz, nu vreau să am pe conştiinţă falimentul RAAN şi destinele oamenilor de acolo. Am termen legal zece zile să accept sau să refuz mandatul. Recunosc, acum doi ani mi-am arătat interesul, dar pentru reorganizarea regiei, când ar mai fi avut o şansă de salvare. Însă la acel moment acţionarul a preferat pe altcineva. Este o întreprindere strategică cu risc, nu o poţi da pe mâna oricui să o taie la fier vechi, decuplarea instalaţiilor de acolo nu se poate face de orice nepriceput. Cert este că Euro Insol nu s-a asociat niciodată cu falimentul, noi salvăm companiile, nu le îngropăm", a afirmat Borza.
RAAN a produs apă grea necesară producţiei de electricitate în reactoarele nucleare ale centralei de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica, dar şi energie termică pentru reţeaua centralizată de termoficare a municipiului Drobeta-Turnu Severin. Anul trecut, prin OUG, întregul stoc de apă grea al companiei - suficient pentru a asigura necesarul centralei nucleare de la Cernavodă pentru următorii 50 de ani - a fost mutat în patrimoniul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
RAAN se afla în insolvenţă din septembrie 2013, administrator judiciar fiind casa de insolvenţă Tudor& Asociatii. Pe lista creditorilor întocmită de administratorul judiciar al companiei la momentul declanşării procedurii de insolvenţă se aflau peste 300 de societăţi comerciale, dar şi instituţii publice şi administraţii locale şi bănci care au avut relaţii contractuale cu regia. La momentul intrării în insolvenţă RAAN avea datorii de 1,2 miliarde de lei. În 1 noiembrie 2015, 1.525 de angajaţi ai RAAN au fost disponibilizaţi, ei primind ajutor de şomaj timp de doi ani şi un venit de completare până la cel mult 1.700 de lei lunar, în funcţie de vechime.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Un restaurant din Capitală le cere clienților să-și țină copiii „tot timpul așezați la masă": „Mă mir că nu au instalat la intrare și niște lese"
Un restaurant din Capitală a stârnit controverse pe Facebook, după ce a atras atenția clienților care vin însoțiți de copii că în timpul vizitei micuții sunt obligați „să rămână tot timpul așezați" la masă.
-
Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică" pentru a le face poftă de dulciuri
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardian.
-
Telegraph: AstraZeneca admite într-un proces că vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze în cazuri "foarte rare"
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), a scris publicația britanică The Telegraph, care citează documente depuse în instanță în cadrul unui proces din Marea Britanie
-
Guvernul a ridicat datoria statului la un nou nivel record: 52% din PIB
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei.
-
Scenariul în care omenirea e subjugată de roboți nu e exclus: cele mai puternice țări propun o alianță în domeniul nuclear
Un înalt oficial american a cerut joi Chinei şi Rusiei să se alăture declaraţiilor Statelor Unite şi ale altor ţări că numai oamenii, şi niciodată inteligenţa artificială, vor lua decizii cu privire la desfăşurarea armelor nucleare, informează Reuters.
-
Motivul ireal pentru care o femeie a răpit o fetiță de 11 ani
O chinezoaică a fost condamnată recent la închisoare pentru că a răpit o fetiță de 11 ani, pe care intenționa să o crească pentru a deveni soția perfectă pentru fiul ei de 27 de ani.
-
Big Pharma îşi face magazine online pentru a vinde medicamente direct către pacienţi. Mişcarea are ca scop eliminarea intermediarilor din lanţul medicamentelor
Pfizer dezvoltă o platformă online pentru ca pacienţii să poată comanda medicamente, inclusiv medicamentul Paxlovid împotriva COVID şi un spray nazal împotriva migrenei, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, citate de FT. Este cel mai recent demers al producătorilor de medicamente de a elimina intermediarii din industrie şi de a vinde direct consumatorilor.
-
Jessie Baneș, artista și moderatoarea Radio Gold FM, a dat față în față cu ursul, la filmările videoclipului pentru noua sa piesă, "România Suverană"!
Jessie Baneș și-a anunțat fanii pe rețelele de socializare că, în prag de sărbătoare, chiar în Săptămâna Mare, perioadă de mare însemnătate pentru creștini, va lansa piesa „România Suverană", o melodie specială, cu un mesaj puternic, dedicată în special românilor aflați în pribegie.
-
Gargara suveranista a lui George Simion: AUR a ales sa sutină omul Budapestei la localele din Satu Mare
George Simion, presedintele AUR, face parada de nationalism si suveranism, dar de multe ori actiunile sale arata contrariul, el fiind mentinut de fapt in functie de interesele oculte ale statului paralel. Asa se face ca si la Satu Mare, acolo unde sentimentul national suveran este foarte apreciat Simion si-a declarat sprijinul pentru omul Budapestei, calul troian al lui Viktor Orban in politica româneasca.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 7.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu