Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Se opreşte apa caldă şi căldura în TOATĂ Constanţa

Postat la: 28.12.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Electrocentrale Constanta a comunicat intreruperea totala a furnizarii agentului termic primar, pentru remedierea unei defectiuni la instalatia de termoficare din incinta centralei, in data de 29.12.2015 in intervalul orar 8:00 - 17:00.

Drept urmare, RADET Constanta este in imposibilitate de a furniza apa calda de consum si incalzire catre toti consumatorii municipiului Constanta. Pentru informatii suplimentare, clientii pot suna la Dispeceratul RADET Constanta care functioneaza non stop, la numarul de telefon 0241.616.792, sau pot accesa site-ul RADET Constanta, la adresa www.radet-constanta.ro.

Dumitru Tamaş, şef Exploatare - ​Electrocentrale Constanța spune că au apărut mai multe puncte slabe  pe conducte, în incinta CET Palas. "Nu putem cunoaște cum vor evolua. Punctele slabe au apărut în aceste zile. Putem să le lăsam, să ne facem că nu le vedem și să ne rugăm la Dumnezeu poate țin și trecem sărbătorile. Acum vine un val de răcire. Noi încercăm să terminăm cât mai repede. În noaptea asta vom da temperatură mai mare, să compensăm".

Eugen Ionescu, director comercial, al RADET Constanța, ne-a declarat că situația s-a creat având în vedere defecțiunea de la instalația Electrocentrale Constanta și că situația ar putea reveni la normal în timpul estimat. Prefectul județului, Ion Constantin, a fost luat prin surprindere de veste. "Nu știu ce să spun. Acum am aflat și este neplăcut. Este o nelămurire și pentru mine mai ales că s-au făcut toate reviziile. Mi s-au dat asigurări că mâine se va rezolva. Sper să se remedieze", a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

La rândul său, primarul interimar al municipiului, Decebal Făgădău, a fost mult mai tranșant: "CET Palas plătește acum tributul neîntreținerii, în timp, a magistralelor și instalațiilor de producere a agentului termic. Am încredere în specialiștii CET-ului că vor remedia, în termenul asumat, problema. Mâine dimineață voi trimite o adresă către Ministerul Economiei, ministrului delegat pentru Energie și conducerii SC Electrocentrale SA Constanța , adresă prin care le voi solicita ca asemenea situații să nu se mai repete pentru că municipalitatea și constănțenii își achită fie în avans, fie la termen, toate obligațiile către dânșii", afirma șeful interimar al administrației publice locale.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE