ZC
ZC




ZC




Ultimă oră despre starea Regelui Mihai: "Statisticile medicale arata că e posibil sa mai traiasca o luna, maximum doua"

Postat la: 04.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Ultimă oră despre starea Regelui Mihai:

Zilele trecute, Biroul de Presa al Majestății Sale, Regele Mihai, a anunțat printr-un comunicat că regele a fost diagnosticat cu leucemie și că are deja metastaze. El a predat tronul urmașei sale, Principeta Margareta, care se ocupă deja de atribuțiile pe care le avea tatăl său. În acest moment, regele se află într-o clinică privată din Elveția și este extrem de săbit.

După operatia care a avut loc joi medicii au anuntat ca starea Regelui Mihai este stabila, insa el nu va putea fi supus unor citostatice puternice, ci unui tratament mult mai usor, ceea ce va face - conform statisticilor generale si data fiind varsta inaintata - ca metastazele sa recidiveze. Reprezentanții Casei Regale nu au oferit multe informații despre starea de sănătate a acestuia și s-au limitat la a trimite un comunicat în această dimineață, în care au spus că "Regele este într-o stare accentuată de slăbiciune fizică și primește tratament permanent. Starea sa este, până în acest moment, staționară, iar medicii sunt de părere că evoluția prezintă relativă stabilitate".

Cu toate acestea, starea grava si agresivitatea bolii - cu toate ca este destul de atenuata ca si timp de reactie fata de un organism mult mai tanar - nu dau un prognostic favorabil evolutiei ulterioare. Medicii cred ca data fiind starea de sanatate, in cazuri similare, evolutia a fost de maximum o luna, iar in cateva cazuri pana la doua sau chiar trei luni ca si speranta de viata. Regele are un organism extrem de slabit, ceea ce face ca tratamentul sa nu aiba rezultatele scontate. Nu mai poate merge singur și este în permanență supravegheat de o asistentă medicală, mai ales că are momente când respiră prin intermediul unei măști de oxigen.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Ultimă oră despre starea Regelui Mihai: "Statisticile medicale arata că e posibil sa mai traiasca o luna, maximum doua"

Postat la: 04.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Zilele trecute, Biroul de Presa al Majestății Sale, Regele Mihai, a anunțat printr-un comunicat că regele a fost diagnosticat cu leucemie și că are deja metastaze. El a predat tronul urmașei sale, Principeta Margareta, care se ocupă deja de atribuțiile pe care le avea tatăl său. În acest moment, regele se află într-o clinică privată din Elveția și este extrem de săbit.

După operatia care a avut loc joi medicii au anuntat ca starea Regelui Mihai este stabila, insa el nu va putea fi supus unor citostatice puternice, ci unui tratament mult mai usor, ceea ce va face - conform statisticilor generale si data fiind varsta inaintata - ca metastazele sa recidiveze. Reprezentanții Casei Regale nu au oferit multe informații despre starea de sănătate a acestuia și s-au limitat la a trimite un comunicat în această dimineață, în care au spus că "Regele este într-o stare accentuată de slăbiciune fizică și primește tratament permanent. Starea sa este, până în acest moment, staționară, iar medicii sunt de părere că evoluția prezintă relativă stabilitate".

Cu toate acestea, starea grava si agresivitatea bolii - cu toate ca este destul de atenuata ca si timp de reactie fata de un organism mult mai tanar - nu dau un prognostic favorabil evolutiei ulterioare. Medicii cred ca data fiind starea de sanatate, in cazuri similare, evolutia a fost de maximum o luna, iar in cateva cazuri pana la doua sau chiar trei luni ca si speranta de viata. Regele are un organism extrem de slabit, ceea ce face ca tratamentul sa nu aiba rezultatele scontate. Nu mai poate merge singur și este în permanență supravegheat de o asistentă medicală, mai ales că are momente când respiră prin intermediul unei măști de oxigen.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE