Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Viscol in Capitala: 191 de copaci și stâlpi de electricitate au căzut

Postat la: 17.01.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Peste 130 de maşini au fost avariate şi 191 de copaci şi stâlpi de electricitate au fost doborâţi de viscol, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov a precizat că, până la ora 05.30, 50 de copaci şi stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil sau pe autoturisme, iar până la ora 9.00, alţi 141 de copaci au fost doborâţi de vântul puternic, în total fiind avariate 132 de autoturisme. Daniel Vasile a precizat că nu are o situaţie pe sectoare privind copacii şi stâlpii căzuţi, însă diferenţa între sectoare nu este semnificativă. El a avertizat că numărul de copaci căzuţi ar putea creşte în orele următoare, având în vedere că aceştia se îngreunează din cauza zăpezii.

În prezent, echipele ISU intervin, pentru îndepărtarea copacilor căzuţi, pe Şoseaua Iancului, strada Drumul Taberei, strada Malcoci, strada Dezrobirii, Şoseaua Olteniţei, Bulevardul Constantin Brâncoveanu. "Deplasarea autospecialelor la solicitări s-a realizat în cel mai scurt timp posibil, în condiţii de siguranţă şi cu viteză adaptată la condiţiile carosabilului. Pe parcursul nopţii, s-a menţinut un contact permanent cu autorităţile locale, pentru a fi cunoscută situaţia din teren", a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

Daniel Vasile a mai spus că, în jurul orei 07.00, echipele ISU au fost solicitate să intervină şi pe Şoseaua Fundeni, în Sectorul 2, unde un autoturism a intrat într-un stâlp, şoferul fiind rănit şi traficul parţial blocat. De sâmbătă, ora 7.00, până duminică, la aceeaşi oră, la ISU Bucureşti-Ilfov s-au înregistrat 240 de intervenţii, faţă de o medie de 200 - 210 intervenţii în mod obişnuit.

Nici o arteră din Capitală nu este blocată, duminică, din cauza zăpezii, dar se circulă cu dificultate pe unele străzi şi sunt probleme punctuale, iar ca măsură specială, s-a decis ca ambulanţele să fie însoţite de utilaje mici de deszăpezire, a declarat purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Alexandru Ichim. Bucureştiul şi 11 judeţe din sud-estul ţării sunt, până duminică seară, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, iar alte 12 judeţe din sud, est şi centru au fost avertizate cu cod galben.

În Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Buzău, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Vrancea, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, avertizate cu cod portocaliu, vântul depăşeşte la rafală viteze de 70-80 de kilometri pe oră, zăpada este troienită şi vizibilitatea este redusă sub 50 de metri.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE