Vlad Moisescu va fi cercetat într-un nou dosar disjuns din cel al milionarului Horia Simu
Postat la: 25.08.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu va fi cercetat pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu într-un nou dosar, disjuns din cel privind despăgubirile acordate ilegal de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) omului de afaceri Horia Simu.
Potrivit rechizitoriului prin care Horia Simu şi foştii deputaţi Marko Attila şi Cătălin Theodor Nicolescu au fost trimişi în judecată de DNA, alături de alte cinci persoane, noul dosar îl va viza şi pe Nicolae Ivan, primul preşedinte al Fondului Proprietatea, arată Agerpres. "Având în vedere datele şi indiciile privind implicarea numiţilor Moisescu Vlad şi Ivan Nicolae în procesul de despăgubire din dosarul 38386/CC/2007, în cauză se va dispune disjungerea şi constituirea unui nou dosar în care cercetările urmează a fi efectuate pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu", se arată în rechizitoriu. Horia Simu a recunoscut, într-o declaraţie dată în faţa procurorilor DNA, că a discutat cu Nicolae Ivan, la acea vreme reprezentant al unor fonduri de investiţii, despre despăgubirile pe care urma să le primească de la ANRP, întâlnirea fiind intermediată de Vlad Moisescu.
"Am fost anunţat de întâlnirea cu domnul Ivan de către domnul Moisescu Vlad. Acesta m-a sunat şi mi-a spus că o să mă caute domnul Ivan Nicolae din partea unui fond de investiţii american. Ivan Nicolae a venit la biroul Cuprom S.A. din strada Monetăriei, care mi-a precizat că ştia că urma să-mi fie emis un titlu de despăgubire de către ANRP (nu ştia pentru ce valoare) dar preciza că fondul pe care îl reprezintă era interesat în achiziţia acestor acţiuni. În aceste condiţii l-am întrebat în mod direct dacă îi datorez un comision de intermediere şi el mi-a spus că nu, acesta reprezentând fondul în această tranzacţie. Nu mi-a spus şi nici eu nu l-am întrebat de unde ştia că urma să primesc un titlu de despăgubire", a precizat Simu într-o declaraţie dată pe 18 august.
Legăturile lui Horia Simu cu Moisescu şi Ivan au fost confirmate şi de un martor din dosar. Acesta a declarat, potrivit rechizitoriului, că "Moisescu Vlad făcea parte din cercul relaţional al inculpatului, respectiv că Ivan Nicolae era cunoştinţa inculpatului, că l-a văzut de mai multe ori în biroul acestuia şi că inculpatul i-a spus că Ivan Nicolae a fost primul preşedinte al Fondului Proprietatea". Implicarea lui Vlad Moisescu în dosarul de despăgubire al lui Horia Simu s-ar fi realizat, potrivit procurorilor, şi prin intermediul şefei ANRP, Ingrid Zaarour, pe care chiar el ar fi susţinut-o să ocupe această funcţie.
"Această atitudine a inculpatei poate fi explicată dacă aveam în vedere faptul că a fost susţinută de Vlad Moisescu pentru acceptarea funcţiei de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, persoană aflată în anturajul inculpatului Simu Horia (...). În aceste condiţii este evident că inculpaţii membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu au adoptat măsurile legale necesare aplicării dispoziţiilor privind acordarea despăgubirilor, nu au analizat dosarul în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, nu au respectat ordinea aleatorie de soluţionare a dosarelor, hotărând în schimb tratarea cu prioritatea a solicitării inculpatului Simu Horia, deşi nu exista o stare excepţională temeinic motivată de a dispune astfel", se arată în rechizitoriu.
Omul de afaceri Horia Simu şi foştii deputaţi Marko Attila şi Cătălin Theodor Nicolescu au fost trimişi în judecată de DNA, alături de alte cinci persoane, într-un nou dosar ANRP, în care prejudiciul reţinut este de aproximativ 70 de milioane de euro. Horia Simu, cercetat în stare de arest preventiv, este acuzat de spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, iar foştii parlamentari Theodor Nicolescu, aflat în arest la domiciliu în altă cauză, fost vicepreşedinte ANRP, iar la data faptei secretar de stat la Ministerul Justiţiei, şi Marko Atilla, cercetat în lipsă întrucât s-a sustras urmăririi penale, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
În dosar au mai fost trimişi în judecată Ingrid Zaarour, fost preşedinte ANRP, Remus Iuoraş, fost vicepreşedinte ANRP, Constantin Zaharia, Ionela Mihaela Nicolescu (fostă Bărbulescu), ambii foşti membri ai comisiei, toţi pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, şi Alexandru Florin Hanu, arestat la domiciliu în altă cauză, la data faptei expert evaluator, pentru complicitate la abuz în serviciu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
-
Autoritățile americane se pregătesc să dezvăluie sursa autismului - Un medicament banal și lipsa unei vitamine
Un viitor raport al Departamentului pentru Sanatate și Servicii Umane din SUA va face probabil legatura intre dezvoltare ...
-
Viață veșnică cu transplanturi de organe: Se poate realiza ceea ce au vorbit Vladimir Putin și Xi Jinping?
Este posibil sa ajungi nemuritor cu ajutorul transplanturilor de organe, se intreaba jurnaliștii de la BBC, dupa ultimel ...
-
România, noul magnet pentru forța de muncă din Asia! Topul țărilor care trimit cei mai mulți angajați - unde lucrează și cât câștigă
Romania continua sa fie o destinație tot mai cautata de muncitorii straini, atat necalificați, cat și specialiști inalt ...
-
Trupele speciale americane au suferit un eșec major în Coreea de Nord. Misiunea secretă care nu trebuia deconspirată a iesit la iveală
O operațiune de mare risc, aprobata direct de președintele Donald Trump in 2019, a vizat obținerea unui avantaj strategi ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu