DNA face primele precizări despre dosarul care l-ar viza pe Nicușor Dan. Reacția primarului Capitalei
Postat la: 18.05.2024 |
Direcția Națională Anticorupție transmite că efectuează cercetări in rem (cu privire la fapte) în dosarul despre care s-a afirmat că l-ar viza pe Nicușor Dan.
„La solicitarea mass media și în referire la informațiile vehiculate în spațiul public privind pe unul dintre candidații la Primăria Capitalei, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de nicio persoană. Pe această cale atragem atenția asupra echilibrului în discursul public pentru a se evita transmiterea unor informații de natură a crea aparența desfășurării activității DNA altfel decât în cadru legal, în mod echidistant și imparțial. Consecventă practicii de comunicare care răspunde interesului major al opiniei publice, DNA va transmite public, în condițiile legii, orice informație privind activitatea instituției", transmite DNA.
Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, anunță că Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a înștiințat că a început urmărirea penală în cazul lui Nicușor Dan, ca urmare a plângerii penale depuse de acesta. Enache îl acuză pe edilul Capitalei de finanțare netransparentă a publicității electorale.
„Am fost chemați de procurorii DNA pentru a fi înștiințați că a fost începută urmărirea penală în urma plângerii depuse de noi pe 30 aprilie. Sperăm la o anchetă cât mai rapidă, în așa fel încât să aflăm până la alegeri care este situația reală cu privire la campania de publicitate outdoor utilizată de domnul Nicușor Dab. Fie dânsul a folosit pentru plata acestor servicii niște sume de bani pe care nu le-a declarat și pe care nu le vedem, fie a primit beneficii directe, constând în reduceri substanțiale de la singura societate comercială cu care a avut contracte, societatea controlată de domnul Matei Păun", a declarat Mihai Enache, conform comunicatului de presă al AUR.
Primarul Capitalei Nicușor Dan a explicat, referilor la faptul că DNA a început urmărirea penală în cazul său, că decizia procurorilor anticorupție a fost „o chestiune absolut formală", în contextul în care aceștia sunt obligați să deschidă o cercetare penală în cazul în care este formulată o plângere.
El a adăugat că „e ceva ce se întâmplă o dată la patru ani. Acum patru ani, la fel, vreo 10 parlamentari PSD mi-au făcut o plângere, tot așa, la DNA, dacă nu mă înșel, că șantajez, nu știu ce mai fac, acum opt ani a fost cu Soros, care mi-a dat o bursă de 400 de dolari și în felul ăsta mă influențează", a afirmat Nicușor Dan, într-o intervenție telefonică vineri la postul B1Tv, întrebat despre faptul că Mihai Enache, candidatul AUR la PMB, a anunțat că DNA a început urmărirea penală în cazul său.
„E o chestiune absolut formală. Acolo unde lucrurile nu sunt formale, când urmărirea penală începe împotriva persoanei, și nu, așa cum se spune, in rem, sau următorul pas, când se pune în mișcare urmărirea penală, sau următorul pas, când se trimite în judecată, dar noi suntem doar la o chestiune formală. Cineva a făcut o plângere și DNA, în baza acestei plângeri, a deschis un dosar penal. Asta e tot", a conchis edilul.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
S.O.S. România anunță că a strâns peste 400.000 de semnături pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Partidul S.O.S. Romania anunța ca, in doar cateva zile de la lansarea campaniei naționale pentru suspendarea președintel ...
-
Scandal după ce o organizație AUR a cerut desființarea Institutului „Elie Wiesel" și a Muzeului de Istorie a Evreilor și al Holocaustului
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel" acuza AUR ca vizeaza desființarea ins ...
-
Camion cu mesaj parcat în fața Guvernului: afișaj cu Bolojan și Fritz sărutându-se sub sloganul „Împreună vindem România"
O autoutilitara cu afișaj publicitar mobil a fost fotografiata luni, 11 mai 2026, in Piața Victoriei, in fața Guvernului ...
-
Primarul De Mezzo l-a bătut pe secretarul municipiului Slatina după ce l-a înjurat și l-a spurcat. A fost salvat de viceprimăriță
Actualul primar Mario De Mezzo l-a batut, in aceasta dimineata, pe secretarul general al localitatii, Ion Mihai Idita, c ...
-
Primarul din Slatina, chemat la Parchet și anunțat că e urmărit penal: Mario De Mezzo are calitatea de suspect
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a fost citat luni la Parchetul de pe langa Tribunalul Olt, unde procurori ...
-
Crin Antonescu îl laudă pe Nicușor Dan după discursul critic la UE și atacă dur "haita bolșevică" pretins reformatoare
Crin Antonescu, fost președinte al PNL și fost candidat susținut de PSD și PNL la alegerile prezidențiale din 2025, a re ...
-
Nicușor Dan e mai ușor de demis decât a fost Traian Băsescu. O modificare legislativă din urmă cu 13 ani îi face viața mai grea actualului președinte
Despre suspendarea președintelui Nicușor Dan s-a vorbit de la inceputul mandatului sau, mai ales in randul partidelor su ...
-
Bolojan face numiri în plin interimat: schimbare la vârful instituției care acreditează spitalele
Premierul interimar Ilie Bolojan a semnat, vineri, revocarea lui Valentin-Florin Ciocan din funcția de președinte al Aut ...
-
De ce au scăzut dobânzile României? Ministrul Finanțelor demontează discursul PSD: "Nu suspendarea guvernului Ilie Bolojan"
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, explica, vineri, ca reducerea tensiunilor din Orientul Mijlociu, scaderea defici ...
-
Uniunea Europeană doreşte ca negocierile de aderare cu Republica Moldova să înceapă cât mai curând posibil
Uniunea Europeana doreste ca negocierile de aderare cu Republica Moldova sa inceapa cat mai curand posibil, a declarat v ...
-
Puciștii din PNL împreună cu baronii PSD pun presiune pe liderii locali să răstoarne decizia lui Bolojan și pregătesc o scindare cu un nou grup parlamentar
Facțiunea pro-PSD din interiorul PNL, care vrea continuarea guvernarii impreuna cu partidul lui Sorin Grindeanu, s-a reg ...
-
Șoșoacă anunță strângere de semnături și mobilizare în stradă pentru destituirea lui Nicușor Dan: „Niciun partid în acest moment nu vrea să fie dat jos. Nici măcar AUR"
Șoșoaca anunța strangere de semnaturi și mobilizare in strada pentru destituirea lui Nicușor Dan: „Niciun partid i ...
-
Revoluție în Parlamentul de la Chișinău! Limba română devine obligatorie în plen. Opoziția pro-rusă a ieșit din sală: "Ne închid gura!"
Parlamentul Republicii Moldova, dominat de partidul pro-european PAS al președintei Maia Sandu, a adoptat joi in prima l ...
-
Diana Șoșoacă anunță că va iniția procedura pentru destituirea președintelui Nicușor Dan: „După căderea Guvernului, urmează Cotroceniul"
Diana Șoșoaca a anunțat ca partidul S.O.S. Romania va iniția procedura politica și constituționala pentru destituirea lu ...
-
Șoșoacă încearcă să scape de expertiza psihiatrică dorită de procurori. Zice că a făcut singură un asemenea test
Diana Șoșoaca urmeaza sa fie cercetata pentru 10 din cele 11 infracțiuni, dupa ce comisia juridica a Parlamentului Europ ...
-
Guvernul Bolojan a fost dat jos în Parlament printr-o moțiune de cenzură istorică: 281 de voturi pentru, 4 împotrivă și 3 anulate
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis marți in Parlament, dupa ce moțiunea de cenzura a fost adoptata cu 281 de v ...
-
Cristian Popescu Piedone îl atacă dur pe Ilie Bolojan: "Trădătorule! Asta numești tu progres?!"
Președintele partidului PNRR apostat un mesaj pe pagina sa de Facebook in care il ataca pe Ilie Bolojan. Cristian Popesc ...
-
Operațiunea neo-marxistă "Salvarea lui Bolojan": Parlamentarii sunt bombardați cu zeci de mailuri ca să nu voteze moțiunea!
Parlamentarii sunt bombardați cu mesaje prin e-mail de la adrese diferite, insa cu același conținut, prin care li se cer ...
-
"Nu am de ce să mă ascund", afirmă Simion care devoalează Planul pentru un guvern minoritar și rezultate din culisele negocierilor pentru Putere
Liderul AUR, George Simion, susține ca a purtat discuții cu reprezentanți ai PNL și USR privind o eventuala susținere pa ...
-
România schimbă strategia în războiul cu deficitul comercial: Miliarde de lei pentru investiții. Cine poate accesa fondurile
Ministerul Finantelor a pus in dezbatere publica un proiect de act normativ care prevede o schema de ajutor de stat in v ...
-
Liberalul Viorel Cataramă, scrisoare pentru Ilie Bolojan: Demisia din toate funcțiile! Ai mai mulți oameni împotriva ta decât la nuntă în Bihor
Omul de afaceri liberal, Viorel Catarama, ii transmite o scrisoare lui Ilie Bolojan prin care ii solicita demisia atat d ...
-
Călin Georgescu, declarații la ÎCCJ: "Un stat slab costă scump. Odată vândute toate, nu mai avem țară!"
Calin Georgescu a facut mai multe declarații la ieșirea din sala de judecata, in fața sediului Înaltei Curți de Ca ...
-
Eșec pentru contraofensiva USR de blocare a moțiunii de cenzură PSD-AUR
Grupul USR din Camera Deputaților a cerut conducerii Parlamentului și liderilor celorlalte grupuri parlamentare urgentar ...
-
Datele Eurostat arată că Bolojan nu a redus cheltuielile publice și că deficitul pe 2025 a fost cosmetizat pentru un dezmăț pe banii contribuabililor
Premierul Ilie Bolojan nu a redus cheltuielile publice. Ilie Bolojan a crescut taxele fara sa reduca risipa si arata ca ...
-
Diana Șoșoacă reacționează după ce Comisia Juri a decis să îi ridice imunitatea: "V-ați semnat condamnarea! M-ați martirizat, fătălăilor!"
Diana Șoșoaca a reacționat rapid dupa ce Comisia JURI din Parlamentul European a decis sa ii ridice imunitatea parlament ...
-
Alexandru Nazare în plin scandal de demitere a lui Bolojan anunță că deficitul a scăzut la jumătate față de primul trimestru din 2025
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, anunta, joi, deficit de 1% in primul trimestru din 2026. Conform lui Nazare, def ...
-
S-au activat "idioții utili": Mihai Bendeac, Dan Teodorescu și Marius Manole, ode pentru "rinocerul" Ilie Bolojan după ce "trotinetiștii" au ieșit în stradă
Influencerii din Romania se intrec in texte laudative la adresa premierului Ilie Bolojan. Mișcarea de promovare a "idioț ...
-
Bolojan anunță ruptura oficială de PSD: „Vom propune un moratoriu parlamentar"
Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți, 21 aprilie, ieșirea Partidului Național Liberal din coaliția de guvernare cu PSD ...
-
AUR, dispus să intre la guvernare cu PSD sau PNL. Singura condiție pe care partidul lui Simion o pune
Decizia Partidului Social Democrat de a vota ieșirea din guvernul condus de Ilie Bolojan a deschis calea diverselor scen ...
-
Furtuna perfectă în politică: Ce se întâmplă dacă premierul Bolojan se agață de funcție după retragerea PSD și perioada de interimat
Retragerea PSD de la guvernare, decisa luni in urma consultarii interne numite de social-democrați „Momentul Adeva ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu