Miron Cozma bate câmpii la Parchet în dosarul Mineriadei: "Eu l-am arestat pe Iliescu în '91 şi era să-l împuşc!"
Postat la: 17.01.2025 |
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat vineri la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990 pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.
La intrarea în sediul Parchetului, Cozma i-a certat pe jurnaliştii prezenţi pentru că presa nu ar spune adevărul despre ce s-a întâmplat în iunie 1990, a susţinut că el l-a arestat pe Ion Iliescu în septembrie 1991 şi chiar era să-l împuşte, după care a început să-l înjure pe un cetăţean, care îl întrerupsese.
"Iliescu, cu şcoala lui kaghebistă, v-a prostit, v-a minţit. L-aţi văzut voi pe Cozma lângă Iliescu? Ştiţi cine la turnat aici, când Dan Voinea era şeful Procuraturii Militare? Cine l-a turnat pe Miron Cozma aici la Procuratură? Miron Cozma. Eu m-am turnat pe mine. În '90, am fost adus cu japca de Securitate. Primarul din Petroşani, când nu a fost de acord, că îi era frică de mine, să mai adune mineri şi oameni din zona Petroşani să vină la Bucureşti, cum a cerut Iliescu, l-au bătut ăia la Primărie şi eu m-am dus acolo şi m-au bătut şi pe mine, mai puţin ca pe el, şi m-au adus în costum (...) Eu i-am cerut demisia lui Iliescu, l-am arestat pe Iliescu în septembrie '91 şi era cât pe-aci să-l împuşc. Eu l-am arestat şi i-am cerut demisia şi m-am enervat enorm şi s-a dovedit că am avut dreptate, pentru că Piaţa Universităţi a trădat. Toţi au trădat. Marian Munteanu, sluga lui Măgureanu. Eu l-am prins pe Măgureanu la Universitate, peste drum de Arhitectură (...) Ăia erau mineri la Romexpo? În Ferentari, Armata s-a îmbrăcat în salopete. Pe mine m-au dus la Polivalentă în civil şi m-au ţinut până în 15 la Polivalentă", a spus Miron Cozma.
Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse au fost anulate în instanţă. Iniţial, în iunie 2017, dosarul a fost trimis în instanţă, însă Curtea supremă a dispus în decembrie 2020 restituirea dosarului la Parchetul Militar pentru refacerea de la zero a anchetei. Până acum au fost puşi din nou sub acuzare fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, general (rez.) Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, şi colonel (rez.) Petre Peter, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele şi Adrian Sârbu, fost şef de cabinet al lui Petre Roman.
Procurorii susţin că, în luna iunie 1990, persoane cu funcţie de decizie în statul român la acel moment au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din Capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, au fost violate 2 persoane, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1.300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.
Începând cu 22 aprilie 1990, în Piaţa Universităţii din Bucureşti a avut loc o manifestaţie ce s-a desfăşurat pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990. Manifestaţia avea caracterul unei opoziţii la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanţii solicitând verbal, prin comunicate şi alte forme de protest, ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înfiinţarea unei televiziuni libere şi alte astfel de revendicări de sorginte democratică.
În acest context, Ion Iliescu, Petre Roman şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanţilor aflaţi fizic în Piaţa Universităţii, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acţiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestaţii, în special liderii de opinie, precum şi împotriva oricărei persoane care manifesta sau erau susceptibili de a manifesta o formă de opoziţie, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale, indică anchetatorii.
Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat angrenarea unui număr foarte mare de persoane. În acest sens, persoane din conducerea statului ar fi constituit, potrivit probelor administrate, un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară şi civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuţie de natură şi conţinut diferite la fapte produse la o scară impresionantă.
"Persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziţie inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea şi orchestrarea comiterii infracţiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menţionate. Din actele administrate de procurori a rezultat conivenţa la nivelul planificării şi orchestrării planului infracţional, iar modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane, neparticipante la înţelegere. Astfel, începând cu data de 13 iunie 1990 a fost pusă în practică o acţiune represivă împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării", explică Parchetul.
Acţiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat şi sistematic, în cadrul căruia au murit prin împuşcare a 4 persoane, au fost violate 2 persoane, au fost vătămate fizic sau psihic 1.311 persoane. De asemenea, 1.211 persoane au fost persecutate prin privarea nelegală de libertate. Astfel, în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la unitatea militară 0575 Măgurele a Ministerului de Interne, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
De asemenea, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, care s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele aflate în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii, împreună cu forţele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor. Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii. S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane.
Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii. În acest context, minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie, locuinţele principalilor lideri politici din opoziţie şi sedii ale publicaţiilor de presă independente şi ale unor instituţii de învăţământ.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Operațiunea „TorNado" - Percheziții mamut în SUA și Europa: sute de arestări la nivel internațional în urma unei ample acțiuni a Poliţiei împotriva „dark web"
Fortele de politie din mai multe tari au arestat 354 de persoane si au confiscat cantitati mari de droguri, arme de foc ...
-
Iluminatul auto iarna: de ce este esențial pentru siguranța la volan
Iarna este sezonul in care luminile mașinii lucreaza cel mai mult. Zilele scurte, dupa-amiezile care se termina in intun ...
-
Astronomii au găsit un obiect uriaș care se ascundea în apropiere de Pluto: De ce au rămas uimiți când au verificat imaginile vechi
În regiunile indepartate ale Sistemului Solar, dincolo de orbita lui Pluto, astronomii au identificat un corp cere ...
-
Obiectul misterios care se îndreaptă spre Pământ accelerează. Un om de știință susține că este un corp artificial
Un obiect misterios, odata crezut a fi o simpla roca spațiala care trece pe langa Pamant, accelereaza, iar oamenii de șt ...
-
Spațiul liminal dintre somn și veghe ar putea fi zona în care apar experiențele extracorporale. Cercetătorii au înregistrat activitatea cerebrală în timpul decorporalizării
Într-o stare care este cumva atat una cat și alta - un soi de "no man's land" intre veghe si somn -, creierul ador ...
-
Google Chrome are o problemă gravă de securitate, exploatată deja de hackeri. Ce trebuie să facă utilizatorii pentru a se proteja
O vulnerabilitate descoperita in Google Chrome le permite atacatorilor sa foloseasca pagini web special pregatite pentru ...
-
Poluarea din București e de 4 ori peste valorile maxime admise. PMB propune un plan până în 2030 cu zone fără mașini non-Euro și Euro 1 în centrul Capitalei
Primaria Capitalei a anunțat un plan pana in 2030 de reducere a poluarii aerului din București, care este in prezent de ...
-
Guvernul a decis data lansării portofelului digital: RO-Wallet va conține toate documentele importante ale fiecărui cetățean
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Carbunaru, a declarat joi ca lansarea oficiala aplicatiei RO-Wallet, portofelul ...
-
Jensen Huang a demisionat de la conducerea Nvidia, în urma unui scandal privind relațiile extraconjugale
Jensen Huang, in varsta de 63 de ani, cofondator și director general al gigantului american Nvidia, a demisionat joi, cu ...
-
Europa dezvoltă un sistem militar bazat pe AI, capabil să identifice ținte inamice în câteva secunde
Compania germana Helsing a prezentat Clarity, o platforma de inteligența artificiala dezvoltata in Europa, care poate an ...
-
Români au fraudat cu peste 100.000 de euro sistemul de garanție-returnare din Austria. Au umplut automatele cu sticle false
O grupare formata din cel puțin șapte romani ar fi incasat bani pentru aproximativ 600.000 de sticle cu etichete contraf ...
-
Alt deces subit la vârful diplomației ruse: A murit ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Aleksandr Darciev
Ambasadorul Rusiei in Statele Unite, Aleksandr Darciev, a murit "brusc" miercuri, la varsta de 66 de ani, a anuntat Mini ...
-
O emisie generată artificial: Semnal radio neobișnuit captat din direcția unui sistem cu trei planete de tip "super-Pământ"
Astronomii chinezi au interceptat un semnal radio neobișnuit, cu caracteristici care nu corespund fenomenelor cosmice na ...
-
Doi soți au filmat ceva extrem de bizar în apropierea unei baze militare americane. Obiectul plutea în aer și avea prelungiri care se mișcau independent
Un obiect zburator neobișnuit, cu aspect asemanator unei meduze și mai multe prelungiri care pareau sa se miște independ ...
-
Austria, „cuibul de spioni" al Europei, schimbă regulile jocului: Ce îi leagă de Viena pe Călin Georgescu, George Simion și Vlad Voiculescu
Guvernul Austriei a anunțat o reforma majora a legislației privind spionajul, prin care intenționeaza sa dubleze pedepse ...
-
Meteorologii avertizează asupra unui fenomen fără precedent: Vortexul polar se prăbușește cu săptămâni înainte de termen. Ce înseamnă fenomenul pentru România
Un fenomen atmosferic neobișnuit, care ar putea influența vremea din urmatoarele luni, le atrage atenția meteorologilor ...
-
Dovada asasinatului economic la care sunt victime românii: Inflația scade la 6,9% dar prețurile continuă să urce. A doua lună consecutivă de scumpiri tot mai mari
Romanii se confrunta cu o noua accelerare a scumpirilor, dupa ce prețurile au crescut intr-un ritm mai rapid pentru a do ...
-
Ce a făcut anturajul lui Hegseth la Mormântul Soldatului Necunoscut care a făcut un gardian să strige un avertisment VIDEO
Un soldat al armatei americane care pazește Mormantul Soldatului Necunoscut l-a reprimat pe secretarul apararii Pete Heg ...
-
Cum configurezi o cabană off-grid pentru lucru la distanță și relaxare deplină
Într-o cabana izolata, o ședința video intrerupta cand pornește pompa de apa strica repede promisiunea unei zile l ...
-
Fitness acasă: nu cumpăra aparatul înainte să știi ce rutină vei repeta
O banda de alergat, o banca sau o stație multifuncționala pot transforma un colț de camera intr-un spațiu in care chiar ...
-
"Securiștii" de lângă noi: Peste 17.000 de informatori ai Securității au fost deconspirați de CNSAS în 26 de ani de activitate
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitații (CNSAS) a anunțat ca a deconspirat peste 17.000 de informatori ...
-
Hackerii ar putea ținti și electrocasnicele, avertizează șeful Agenției UE pentru Securitate Cibernetică
Electrocasnicele europenilor ar putea fi urmatoarea ținta a hackerilor, dupa atacurile cibernetice care au vizat frigide ...
-
Românul implicat în accidentul din Bulgaria e pe moarte: medicii se luptă din răsputeri să-l țină în viață
Cetateanul roman ranit in accidentul de pe Autostrada Trakia din Bulgaria este in stare critica, iar viata sa este in pe ...
-
Cei care vin din viitor nu se mai întorc. Un fizician a demonstrat că e posibilă călătoria în timp dar într-un singur sens!
Un fizician a sintetizat conceptul calatoriei in timp in trei argumente care arata ca, daca spațiu-timpul poate fi impar ...
-
Reguli noi pe internet: UE crește protecția consumatorilor prin reglementări pentru influenceri și dreptul de a dezactiva funcțiile „care creează dependență"
Uniunea Europeana prezinta miecuri, 11 noiembrie, mai multe reguli noi pentru protecția consumatorilor impotriva capcane ...
-
Șofer român reținut pentru că a provocat carambolul de pe autostrada Trakia din Bulgaria în care au fost implicate 86 de vehicule și 11 persoane au murit
Un șofer roman de camionului implicat in carambolul de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, in c ...
-
NASA face un anunț îngrijorător: O Gaură din Cer a atins în 2026 una dintre cele mai mari dimensiuni. S-a creat un vortex extrem de puternic
Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii a atins in 2026 una dintre cele mai mari dimensiuni inregistrate vreod ...
-
Vladimir Putin e obsedat să trăiască măcar pâna la 150 de ani și plătește studii secrete la Kremlin. Vrea să își unească eforturile cu Xi Jinping pentru viața veșnică!
Unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui rus Vladimir Putin coordoneaza cercetari asupra procesului d ...
-
Orașe de 15 minute într-o Românie de 15 județe: Se schimbă harta României, se schimbă și buletinele! Ce se întâmplă cu cei cărora le dispare comuna și cine plătește cheltuielile
Romania ar putea ramane cu numai 15 județe, in loc de 41, daca reforma administrativ-teritoriala discutata in PSD ar fi ...
-
Justiția de famiglie asigură dosul samsarilor imobiliari din Oradea
Dupa cum aratam intr-un articol precedent, declanșarea urmaririi penale cu privire la savarșirea infracțiunii de inșelac ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu