Alimentul preferat al românilor a fost inventat din greşeală
Postat la: 31.10.2017 |
Unele dintre cele mai populare mâncăruri şi băuturi din lume au fost inventate din greşeală. Nu a fost niciun bucătar care să se străduiască să le creeze, nu a muncit nimeni zi şi noapte ca să vină cu ideea.
Bere
Berea a fost inventată acum 12.000 de ani de către comunităţi rurale care trăiau pe teritoriul actualului stat Iran. Potrivit istoricilor, fermentarea cerealelor în urma căreia a rezultat berea, nu a fost decât un accident fericit. Dovadă stau vasele antice pe suprafaţa cărora arheologii au descoperit urme de cereale fermentate.
Berea a fost foarte apreciată de egipteni care o aromatizau cu ulei de măsline, curmale sau alte ingrediente exotice. Berea aşa cum o ştim noi astăzi a început să fie produsă de călugări în Evul Mediu.
Chipsuri
Chipsurile au fost inventate de un bucătar nervos, potrivit Christian Science Monitor. Chef George Crum, de la un hotel din New York, a fost foarte supărat când un client a întors porţia de cartofi prăjiţi la bucătărie motivând că sunt prea groşi, prea cruzi şi fără gust. Atunci, bucătarul a hotărât să-i dea o lecţie şi a pregătit nişte cartofi foarte, foarte subţiri, aproape i-a ars şi le-a pus sare cât să nu mai spună clientul că nu au gust. De data această clientul chiar a apreciat cartofii, ba chiar le-a recomandar şi altora şi aşa au apărut chipsurile.
Sandvişuri
Unul dintre cele mai populare preparate, sandvişul, a fost inventat dintr-o întâmplare. John Montagu, al IV-lea Duce de Sandwich, era foarte pasionat de jocurile de noroc, motiv pentru care nici nu mai mânca pentru a nu pierde vreo mână la cărţi. Aşa că a i-a cerut bucătarului său să-I facă de mâncare ceva care să nu necesite deplasarea de la masă. Acesta i-a adus o felie de carne pusă între două felii de pâine. Ducelui i-a plăcut foarte mult ideea, care între timp a devenit foarte populară, iar preparatul a rezistat trecerii timpului.
Fulgii de porumb
Fraţii William şi John Kellogg sunt cei cărora trebuie să le mulţumim pentru fulgii de porumb. La sfârşitul secolului al XIX-lea ei lucrau la in centru de sănătate care promova vegetarianismul şi căutau o soluţie pentru a înlocui pâinea. Au fiert nişte grâu, din care au făcut o pastă care s-a rupt în bucăţi mici atunci când au băgat-o la cuptor. Au hotărât să folosească mălai în loc de grâu şi aşa au fost inventaţi fulgii de porumb.
Şampania
Şampania i-o datorăm schimbării vremii. În 1490 vremea din regiunea Champagne s-a schimbat foarte mult ceea ce a dus şi la modificarea procesului de fermentaţie a vinului. Ceea ce se anunţa un dezastru s-a dovedit a fi un succes la scară mondială.
Sosul Worcestershire
Unul dintre cele mai cunoscute sosuri a fost la început un eşec. John Lea şi William Perrins au fost rugaţi de un nobil englez să recreeze un sos pe care el îl mâncase în India. Nu i-a plăcut ce au făcut cei doi, dar au lăsat sosul într-o cămară. După câteva zile după ce au gustat din el li s-a părut că este un produs total nou, cu un gust deosebit. Aşa că l-au îmbuteliat şi l-au vândut la ei în farmacie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Acces limitat pe plajele de top din Italia: turiștii trebuie să-și rezerve locul din timp
Unele dintre cele mai cunoscute plaje din Italia pot fi vizitate, incepand din acest sezon, doar pe baza de rezervare. & ...
-
Terapia în sicriu. De ce clienții vii acceptă să fie îngropați în sicrie sigilate
Terapia in sicriu este o procedura care le permite clienților vii sa fie ingropați in sicrie sigilate. Serviciul a aparu ...
-
Gabriela Cristea recunoaște că nu a slăbit doar cu dietă, ci a făcut injecții: Vedeta dezvăluie ce efecte adverse agresive au avut
Fosta prezentatoare TV Gabriela Cristea a slabit spectaculos. Așa au sunat luni bune titlurile de presa din Romania, iar ...
-
Dieta lui Ștefan Bănică a devenit virală pe internet. Cum se menține artistul într-o formă excelentă la 58 de ani
La 58 de ani, Ștefan Banica impresioneaza prin energia pe care o afișeaza atat pe scena, cat și in aparițiile sale publi ...
-
O româncă a plecat la cules de ciuperci și s-a întors cu o descoperire rară. Ce este, de fapt, misterioasa „Degetele Diavolului"
O ieșire la cules de ciuperci s-a transformat intr-o descoperire neașteptata pentru o romanca, dupa ce a dat peste o spe ...
-
Oamenii ar avea un „al șaselea simț" puțin cunoscut, sugerează o serie de studii
O serie de studii sugereaza ca oamenii dispun de un mecanism senzorial mai puțin cunoscut, numit interocepție, care le p ...
-
Au una dintre cele mai frumoase țări din lume, dar italienii preferă vacanțele în alte țări: Locurile pe care le consideră mai frumoase decât superbele orașe din Italia
Japonia, China, Grecia și Insulele Baleare sunt printre destinațiile preferate ale italienilor in vara anului 2026. Reze ...
-
Povestea bebelușului născut în timpul cutremurelor din Venezuela, pe un teren de baseball. I-au tăiat cordonul ombilical cu o foarfecă de unghii
În mijlocul haosului provocat de cutremurele devastatoare din Venezuela, o tanara insarcinata a adus pe lume un ba ...
-
Controversă de proporții: O actriță virtuală a primit rolul principal într-un film. Actorii de la Hollywood sunt revoltați
Actrița virtuala Tilly Norwood, o identitate digitala creata in totalitate cu ajutorul inteligenței artificiale, a provo ...
-
The Economist: Ce orientare politică au marile modele AI? Cercetătorii au comparat 25 de chatboți, inclusiv ChatGPT, Gemini și Claude
Modelele de inteligența artificiala utilizate de milioane de oameni pentru informare, munca sau studiu tind sa adopte po ...
-
Cum își aleg țânțăroaicele victimele. Factorii care ne fac atât de atractivi pentru ele
Teoriile populare despre motivele pentru care anumite persoane devin ținte sigure pentru țanțari in sezonul cald primesc ...
-
Cel mai lung studiu din istoria Harvard a scos la iveală secretul fericirii. Nu are nicio legătură cu banii sau succesul!
Unul dintre cei mai importanți factori care influențeaza sanatatea psihica nu este legat de succesul profesional sau de ...
-
"Siga-siga" e o expresie pe care turiștii trebuie să o înțeleagă înainte de a merge în Grecia. Nu este doar o vorbă, ci un stil de viață
Dincolo de plaje și taverne, Grecia ascunde un secret pe care turiștii il descopera inca din primele zile de vacanța. Es ...
-
Uimitor: Ce face creierul nostru cu fracțiuni de secundă înainte să auzim melodia preferată
Muzica ascunde un secret biologic fascinant: creierul uman nu se mulțumește doar sa o recepționeze pasiv atunci cand est ...
-
O româncă a torturat timp de o lună o rusoaică, din gelozie. I-a tăiat părul cu satârul și a bătut-o, filmând umilințele
Societatea greaca este șocata de informațiile difuzate de Poliție și de mass-media, conform carora o femeie originara di ...
-
De ce luni dimineața se produc cele mai multe infarcturi: explicația științifică, studiile OMS și sindromul periculos descoperit de medici
Oricat de bizar ar parea, statisticile medicale ascund o realitate sumbra: prima zi a saptamanii de lucru nu aduce doar ...
-
Secretul oamenilor care depășesc vârsta de o sută de ani fără regimuri complicate sau suplimente
Într-o perioada in care alimentația este dominata de produse ultraprocesate și diete tot mai sofisticate, exista c ...
-
Dieta virală care promite slăbire și vindecarea diabetului îi trimite pe oameni direct la spital: Ouăle, salata, fructele și insulina -pe lista de alimente interzise!
O dieta controversata, devenita virala pe rețelele sociale, ii convinge pe bolnavii de diabet sa renunțe la insulina și ...
-
Râde ciob de oală spartă! Cătălin Botezatu atacă dur influencerii din România: „Puneți mâna și munciți!"
Auto intitulatul designer Catalin Botezatu, specializat in chiloti gay, acuza ca mulți dintre așa-zișii influenceri din ...
-
Un '"Batman" misterios leagă oamenii cu bandă adezivă de stâlpi. Detaliul bizar care uimește poliția e altul
Satul sa aștepte ca autoritațile locale sa ii identifice și sa ii aduca in fața justiției pe cei care comit furturi, un ...
-
Cum alungi țânțarii din cameră cu o lămâie. Tehnica e poziționarea specială a fructului
Aerul condiționat usuca incaperea, iar țanțarii devin o pacoste de neocolit. Soluția nu vine dintr-un spray chimic, ci d ...
-
Misterul vechi de 500 de ani de la curtea Florenței, rezolvat de o analiză ADN. Frații Medici nu au murit otrăviți. Ce i-a ucis de fapt
Unul dintre cele mai celebre și longevive mituri privind asasinatele politice din perioada Renașterii s-a prabușit defin ...
-
Fotografia virală: 17 asistente din aceeași secție sunt însărcinate în același timp: „Nu a fost planificat, pur și simplu s-a întâmplat"
Un record neobișnuit a fost atins la un spital din SUA, unde 17 angajate din aceeași secție de obstetrica sunt insarcina ...
-
Prezentatoarea care a pierdut pariul cu Dan Alexa s-a ținut de promisiune: "Băi, dar le face! Eu n-am crezut"
Prezentatoarea Diana Munteanu (47 de ani), fosta soție a lui Claudiu Niculescu (49 de ani), a pierdut un pariu legat de ...
-
Trendul „shot-ului de ulei de măsline" este tot mai popular. Ce se întâmplă de fapt în organism, potrivit medicilor
Trendul „shot-ului de ulei de masline" caștiga popularitate in randul celebritaților și pe rețelele sociale, fiind ...
-
Luna „Căpșună" atinge apogeul în această noapte
Primul spectacol astronomic al verii va avea loc chiar in aceasta seara. Luna „Capșuna" va rasari deasupra Europei ...
-
Se schimbă tot ce știau despre nutriție: Organismul nu poate absorbi fructoza? Un studiu arată ce efecte ar putea avea asupra sănătății
Modul in care organismul absoarbe fructoza ar putea influența nu doar digestia, ci și sanatatea mintala. Un nou studiu s ...
-
Aerul condiționat îngrașă: angajații care petrec 8 ore la birou pe zi o vară întreagă riscă să pună 3 kilograme pe ei
Un birou racit intens poate influența mai mult decat confortul angajaților. Un studiu realizat intr-un spațiu de lucru s ...
-
Un cardiolog avertizează că trei alimente considerate sănătoase îți pot afecta inima
Unele dintre alimentele pe care le consideri sanatoase ar putea, de fapt, sa iți creasca riscul de boli cardiovasculare, ...
-
Sâmbătă, la Comarnic, o nouă ediţie a Festivalului Drapelului organizată de Mari Vila îi aduce pe scenă pe Fuego și Pepe, iar pe seară "Mă mut la mama!"
Potrivit Primariei Comarnic, și anul acesta vor avea loc manifestari care, deja, au devenit tradiție sub numele "Festiva ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu