Azi e Dragobetele: Ce e bine sa faci azi ca sa ai noroc vesnic in dragoste. Cine face azi sex cu perechea sa va avea viata lunga

Postat la: 24.02.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Sărbătoarea populară a iubirii, Dragobetele, este celebrată în fiecare an la 24 februarie, zi în care Biserica Ortodoxă sărbătorește Întâia și a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul.

Pe de altă parte, data de 24 februarie marchează și începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvie și iubirea, iar Dragobetele este ziua în care întreaga suflare sărbătorește înnoirea firii și se pregătește pentru sosirea primăverii. În funcție de regiune, sărbătoarea este cunoscută și sub numele de ''Cap de primăvară'', ''Sântion de primăvară'', ''Ioan Dragobete'', ''Drăgostițele'', ''Logodna sau însoțitul paserilor''.

Zeu al dragostei în Panteonul românesc, Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, sinonim cu Năvalnic. Este considerat, în credința populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic și nestatornic, Dragobetele este închipuit ca un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, ce sălășluiește mai mult prin păduri. Furându-le mințile fetelor și nevestelor tinere, Dragobetele a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poartă numele, respectiv o specie de ferigă.

Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor și ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transfigurat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat ca zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce ''se logodesc'' în această zi. Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri și prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor și peste tot se putea auzi zicala: ''Dragobetele sărută fetele!''.

În dimineața zilei de Dragobete, înveșmântați în straie de sărbătoare, flăcăii și fetele se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se țineau de jocuri și de povești. Însă, dacă vremea era prielnică, porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde fetele culegeau ghiocei, violete și tămâioasă, flori de primăvară și plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane până la Sânziene, când le aruncau pe apele curgătoare. În unele zone, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e ''născută din surâsul zânelor'' (''apa zânelor''), era păstrată cu grijă, existând credința că avea proprietăți magice: făcea fetele mai frumoase și mai drăgăstoase.

După-amiaza, toată suflarea petrecea, juca sau cânta, fiindcă se credea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-și vor mai găsi pereche tot restul anului. Uneori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete și prin satele vecine, pentru a le merge bine peste vară. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot restul anului, în timp ce bărbații erau atenți să nu le supere pe femei, pentru că altfel nu le-ar fi mers bine. De asemenea, cine face azi dragoste cu perechea sa va avea viata lunga, s-a inradacinat in credinta populara.