Bărbatul cu penisul bionic nu vrea să facă sex cu tinere de 19 şi 20 ani
Postat la: 11.01.2018 |
Mohammed Abad, 44 de ani, şi-a pierdut organele genitale în copilărie, în ruma unui accident auto. El a fost prins sub o maşină şi târât pe o distanţă de 550 de metri. Până acum doi ani nici nu visa să facă sex vreodată, având în vedere că trebuia să urineze printr-o sondă şi nu avea practic organ sexual ataşat de corpul său.
Medicii au reuşit să îi transplanteze un penis bionic de 70.000 de lire sterline pe care îl poate controla cu ajutorul muşchilor abdominali şi din zona pubisului. Mohammed a fost dezvirginat anul trecut de escorta de lux Charlotte Rose, care l-a învăţat cum să se poarte cu o femeie şi cum să îşi utilizeze organul sexual artificial. De atunci şi până în prezent, bărbatul cu sex bionic a fost curtat de tinerele de 19 şi respectiv 20 de ani. „Le-am refuzat avansurile pentru că sunt pline de energie şi năbădăioase. Prefer să fac sex cu o divorţată aşezată care ştie ce înseamnă amorul conjugal", a povestit Abad, care s-a întors recent din Pakistanul natal unde părinţii lui îi caută o mireasă.
În iulie anul trecut, doctorii au încercat cu disperare să recupereze din testicolele lui spermă pentru o eventuală inseminare artificială. Însă demersul a eşuat lamentabil, iar Abad s-a consolat cu gândul că nu va avea urmaşi. „Am încercat să agăţ femei la rubrica de matrimoniale, dar nu am reuşit să fac faţă invitaţiilor pentru că sunt timid. Sexul meu funcţionează perfect şi mă bucur enorm că pot satisface o femeie cu ajutorul lui. Nu mă interesează să reconstruiesc nervii pentru a avea şi eu orgasm, tot ce contează e că pot oferi plăcere", a explicat Abad, originar din Edinburgh. Mohammed Abad a început reconstruirea penisului în 2013 şi timp de doi ani a trecut prin 121 de operaţii dureroase. Din 2015 rezultatele au început să fie vizibile, iar în 2016 i-a fost montat definitiv penisul bionic, pe care l-a folosit după doar câteva luni cu o adevărată profesionistă în sex.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Spielberg spune că noul său film despre extratereștri oferă „mai mult adevăr decât ficțiune"
Steven Spielberg a descris filmul sau din 1977 despre OZN-uri, „Întalniri apropiate de gradul trei", drept o ...
-
Auzea voci care îi spuneau că are o tumoră pe creier. Medicii au verificat și era adevărat
O femeie de 40 de ani din Marea Britanie a ajuns la medici convinsa ca iși pierde mințile, dupa ce a inceput sa auda voc ...
-
Panourile anti-cezariană din București, comandate de o fundație care promovează teorii ale conspirației despre „distrugerea rasei albe" și „război genetic"
Zeci de panouri publicitare amplasate la inceputul lunii aprilie in Capitala atrag atenția cu mesaje impotriva nașterii ...
-
Becali și-a construit buncăr antiatomic sub o biserică
Biserica pe care omul de afaceri Gigi Becali o ridica in Pipera va dispune de un buncar antiatomic, a povestit intr-o di ...
-
Insula apropiată de România, unde oamenii trăiesc cel mai mult: Majoritatea depășesc 90 de ani și se declară activi sexual
Insula greceasca Ikaria, cu o suprafața de 99 de mile patrate in Marea Egee, gazduiește mai mulți nonagenari decat orice ...
-
Dacă și asta e vreo coincidență: Papa Leon al XIV-lea seamănă leit cu Papa Leon al XIII-lea
Odata cu alegerea recenta a Papei Leon al XIV-lea, aceasta paralela cu predecesorul sau nominal Leon al XIII-lea a deven ...
-
Daună totală în povestea româncei care a câștigat jumătate de milion de euro la loterie și a fugit de acasă: Biletul este necâștigător
Cazul care a ținut Italia cu sufletul la gura și a devenit una dintre cele mai urmarite povești din ultimele luni are un ...
-
Jessie Baneș pornește un nou proiect la Gold FM. Emisiunea „Fără Filtru" va avea premiera joi, 9 aprilie, de la orele 18.00
Misiunea GOLD FM de a spune adevarul și de a-și informa ascultatorii in mod corect, fara ascunzișuri și „fara perd ...
-
Prostituția Tantrică: Apple a facut un film despre guru Bivolaru care face furori în străinătate
Documentarul Twisted Yoga produs de Apple TV este despre guru Bivolaru, foarte cunoscut de romani, dar mai puțin in stra ...
-
Ce mănâncă un nutriționist când vrea să slăbească fără să țină dietă: "O regulă clară: proteină + puțin carbohidrat + grăsimi bune + multe legume"
Oamenii cred ca slabitul incepe cu restricții: mai puțin, mai rar, mai „light". Dimineața este momentul in care se ...
-
Cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei reguli dar fără succes
O decizie luata acum 5.000 de ani a influențat direct modul in care imparțim ziua in ore, minute și secunde. În ce ...
-
Misterul lui d'Artagnan e descifrat după 350 de ani. A fost găsit mormântul legendarului muschetar la Maastricht
La Maastricht, in Olanda, au aparut indicii solide ca mormantul lui d'Artagnan a fost, in sfarșit, gasit. Dupa secole de ...
-
Fenomenul Flightradar24: de ce a devenit urmărirea avioanelor online o pasiune globală
În ultimii ani, cerul nu mai este un mister pentru cei de la sol. Ceea ce inainte era rezervat controlorilor de tr ...
-
A fost găsit cel mai bătrân om din lume: Are toate viciile despre care se spune că scurtează viața. Nu ia niciun medicament
Într-un azil de batrani din Brazilia, un barbat tacut, care se pare ca a trait neobservat pana la varsta de 118 an ...
-
"Părintele" Cristi Tabără dezvăluie de ce a fost concediat Andi Moisescu de la PRO TV: "Solicita prea mult neuronii"
Realizatorul TV Cristi Tabara - caruia i se mai spune si "parintele", avand in vedere trecutul sau teologic - reacționea ...
-
Uite-l și p-ăsta ce gargară are cu ceasul lui de 2 milioane de lire sterline. Bruce Lee de Crevedia s-a bătut cu unii care i-au dat la operatie!
Gargaragiul de Catalin Botezatu a povestit la emisiunea lui Capatos cum ar fi trecut printr-o experiența terifianta la i ...
-
James Hetfield se însoară. Liderul trupei Metallica și-a cerut iubita în căsătorie vineri, 13, sub apă, printre rechini
Liderul trupei Metallica, James Hetfield, și-a cerut iubita in casatorie vineri, 13 martie, in timpul unei scufundari al ...
-
Blestemul lui 777 în familia lui "Don Pedro": Coincidența extrem de bizară și foarte greu de explicat
Un accident rutier mortal produs astazi pe DN 38 scoate la suprafața o poveste care pare desprinsa dintr-un scenariu de ...
-
Ce este regula 1.000-100-10: Secretul italienilor pentru paste perfecte
Prepararea pastelor poate parea simpla, insa diferența dintre un fel banal și unul cu adevarat reușit consta adesea in c ...
-
Premieră în industria Tech: Un robot umanoid a fost „arestat" de poliție în China
Un incident neobișnuit petrecut in Macao a devenit viral pe rețelele sociale, dupa ce un robot umanoid a fost escortat d ...
-
Cristian Popescu Piedone a povestit cum a încălcat legea timp de 10 ani. A recunoscut tot după ce faptele s-au prescris
Cristian Popescu Piedone a povestit intr-un podcast cum a incalcat legea. Fostul edil a condus timp de 10 ani fara permi ...
-
Cândva mare milionar și arogant peste poate, Ion Niculae întâmpină mari probleme în afaceri dar și în plan personal
Candva cel mai bogat roman, cu o avere estimata in 2012 la aproximativ 1,2 miliarde de euro, Ioan Niculae se confrunta a ...
-
O chitară a unui membru Pink Floyd s-a vândut pentru suma record de 14,6 milioane de dolari. O baterie care a aparținut lui Ringo Starr de la Beatles - 2,4 milioane de dolari
O chitara folosita de David Gilmour pe șase dintre albumele formației Pink Floyd s-a vandut pentru suma record de 14,6 m ...
-
Cine e iubitul de 36 de ani al președintei Delcy Rodriguez din Venezuela
Administrația Americana pentru Controlul Drogurilor (DEA) a emis un raport despre partenerul lui Delcy Rodríguez, ...
-
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
Un fost general-maior de rang inalt din Forțele Aeriene ale SUA, William Neil McCasland, in varsta de 68 de ani, este da ...
-
Mii de autori publică o carte „goală" în semn de protest faţă de utilizarea fără permisiune a operelor lor de către companiile de inteligenţă artificială
Mii de autori, printre care Kazuo Ishiguro, Philippa Gregory si Richard Osman, au publicat o carte „goala" in semn ...
-
Benefice sau nu suplimentele pentru inimă? Iată ce spun experții
O lista lunga de suplimente, precum uleiul de pește - bogat in omega-3 - dar și coenzima Q10, magneziul și altele, au fo ...
-
Povestea nespusă a cafelei: vei rămâne uimit cum a fost descoperită licoarea ta de dimineață
Cunoscuta astazi ca un aliment de baza in bucatariile din intreaga lume, cafeaua are o istorie la fel de bogata și compl ...
-
După Lolita Cercel vine "Mr. Story" - personajul făcut cu AI: „România este abuzată de organizații mafiote sataniste"
Cu zeci de mii de urmaritori, Mr Story, un personaj creat integral de inteligența artificiala. Acesta se prezinta drept ...
-
Configurația astrală din 1989 reapare în februarie 2026, în plină criză cu Iranul. Conjuncția Saturn-Neptun în Berbec, semnătura rupturilor istorice
O conjuncție astrala rara, activa in 1989 - anul caderii lui Ceaușescu și al prabușirii comunismului in Europa - reapare ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu