Dieta ketogenică a ajutat o femeie să slăbească 40 de kilograme, fără efort fizic
Postat la: 14.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
O femeie care a avut probleme cu greutatea toată viaţa vorbeşte despre cum a reuşit să slăbească 40 de kilograme cu ajutorul dietei keto, scrie Dailymail. Shannon Anderson, în vârstă de 26 de ani, din Noua Zeelandă, avea, în urmă cu doi ani, 115 kilograme.
Mamă a trei copii, aceasta a spus că a încercat în mai multe rânduri să ţină o dietă, dar nu a funcţionat nimic, iar acest lucru i-a afectat încrederea în propria persoană. Acesta a mărturist că se învinovăţea tot timpul pentru felul în care arăta şi a realizat că asta avea un efect asupra copiilor, în special asupra fiicei sale, care avea cinci ani atunci. "Eram îngrijorată în legătură cu faptul că aş putea avea un impact negativ asupra fiicei mele, pentru că auzea că mă plângeam de felul în care arătam", a explicat aceasta. "Încercam haine, mă uitam în oglindă şi îmi spuneam: << Nu pot să port asta, sunt prea grasă >>", a mai spus Shannon.
Dorinţa da a fi un model pentru fiica ei, a ajutat-o să ducă o viaţă mai sănătoasă. "Fiica mea nu trebuie să crească gândindu-se că este grasă", a spus Shannon. Înainte să găsească dieta ketogenică, mama în vârstă de 26 de ani s-a chinuit să găsească o dietă care să o ajute pe termen lung. Aceasta s-a hotărât să încerce această dietă după ce verişoara sa, care avea aceeaşi construcţie fizică precum ea, a slăbit cu ajutorul dietei ketogenice. "După o lună (cu dieta ketogenică), nu am văzut nicio schimbare şi eram pregătită să renunţ", a spus aceasta. "Dar soţul meu m-a convins să continui, pentru că el vedea schimbările, chiar dacă eu nu le vedeam". "Apoi, într-o zi, m-am îmbrăcat cu o pereche de pantaloni care au căzut de pe mine şi am realizat că dieta funcţionează", a mai spus Shannon. Dieta "Keto", cum este cunoscută, încurajează corpul să ardă grăsimi printr-un consum scăzut de carbohidraţi şi un consum ridicat de grăsimi.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
- Telescopul James Webb pare să fi detectat semne de viață pe exoplaneta K2-18b
-
Globalizarea serviciilor: România se conectează la autostrada informațiilor secrete din SUA
Deputaţii au adopat, decizional, proiectul care creează, la nivel naţional, mecanismele necesare pentru realizarea unui schimb de informaţii cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii, prin intermediul unei platforme informatice dezvoltate şi administrate de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Legea merge la promulgare.
-
Plantele gândesc, aud și au amintiri. Stiinta confirmă ceea ce se bănuia de mai multă vreme
Stiința contemporană nu numai că a demonstrat inteligența lucidă a multor animale - și a argumentat că acestea au conștiință - dar a arătat, de asemenea, că plantele, deși nu au creier, au grade de inteligență - și, prin urmare, „un fel de conștiință".
-
Psihiatrii avertizează împotriva tratamentelor dăunătoare și experimentale pentru persoanele de sex masculin și feminin
O organizație psihiatrică de top din Europa îi avertizează pe medici să nu promoveze "tratamente" transgender "experimentale" pentru copiii și adolescenții confuzi de gen.
-
Tot mai multi oameni de știință confirmă că realitatea este o iluzie, iar fizica cuantică arată că Einstein s-a înșelat!
Un experiment realizat la Centrul pentru dinamică cuantică al Universității Griffith a demonstrat că conceptul sceptic al lui Einstein de "acțiune ciudată la distanță" există cu adevărat.
-
O gripă sezonieră agresivă a fost denumită Covid. Ea a venit și a trecut înainte de sfârșitul anului 2019
Pandemia de Covid din 2020 a fost instigată de guverne și ajutată de mass-media corporatistă. Covid-19, cum a fost denumita artificial o gripa sezonieră destul de agresivă, "a venit și și-a făcut treaba sezonieră în toamna-iarna lui 2019", scrie Joel Smalley, expert in biotehnologie.
-
CEO-ul Pfizer afirmă: "Cancerul este noul Covid". Compania lui Bourla se pregătește să lanseze o nouă injecție oncologică ARNm
Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, s-a lăudat săptămâna trecută că "cancerul este noul Covid", de pe urma căruia Big Pharma speră să obțină profituri masive prin vânzarea de medicamente împotriva cancerului.
-
Un profesor de medicină japonez avertizează lumea în legătură cu periculoasele injecții cu "replicon autoreplicant"
Renumitul profesor de medicină japonez Masayasu Inoue a avertizat împotriva administrării unui nou tip de "vaccin" cu ARNm fabricat în Japonia, care va fi gata în cursul acestui an.
-
Luxul lui Iohannis si apetitul pentru avioane private: Contract-cadru de 8,5 milioane de lei pentru patru ani
Patru companii au câștigat un acord-cadru pe patru ani pentru servicii de transport aerian de călători în țară și străinătate în urma unei licitații organizate de Administrația Prezidențială, potrivit anunțului oficial de pe portalul achizițiilor publice. Contractul-cadru are valoarea maximă de 8,5 milioane de lei.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.De ce serialul "Problema celor trei corpuri" divizează China
- 2.Preotul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev și-l umilește pe Ciolacu!
- 3.Constantin Dulcan anunță cuvintele pe care nu trebuie să le rostim: "Ne trezim cu tumori!"
- 4.Ce conține supa pe care o mănâncă cea mai longevivă familie din lume
- 5.Carmen Harra face legătura între eclipsa de soare si candidatura lui Donald Trump
- 6.Cele 7 Reguli de Aur ale mâncatului sănătos fără să te îngrași
- 7.Povestea sosiei care a înlocuit-o pe regina Elisabeta a II-a de peste 50 de ori: ce nu i s-a permis sub nicio formă
- 8.Un cuplu englez care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
- 9.Cum se păstrează un secret timp de 2000 de ani
- 10.Gara care va semăna cu un absorbant uriaș. Este jenant să spui că arată ca o floare de prun!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu