Jamie Oliver va închide şase restaurante de pe urma Brexit
Postat la: 07.01.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Celebrul bucătar şi susţinător al unei alimentaţii sănătoase Jamie Oliver intenţionează să închidă şase dintre restaurantele sale cu specific italian din Marea Britanie, din cauza deprecierii lirei sterline provocate de Brexit, care a urcat costurile localurilor.
Astfel, în primul trimestru vor fi închise restaurante din Aberdeen, Exeter, Cheltenham, Richmond, Tunbridge Wells şi Ludgate Hill, din Londra, a declarat un purtător de cuvânt. Anunţul este cel mai recent semn al presiunilor exercitate asupra afacerilor de deprecierea lirei, după referendumul din iunie referitor la Brexit. Creşterea costurilor de achiziţie a unor produse precum uleiul de măsline a făcut ca restaurantele respective să devină nesustenabile, a explicat purtătorul de cuvânt.
"Aşa cum ştiu toţi proprietarii de restaurante, este o piaţă dură, iar presiunile post-Brexit şi incertitudinile au înrăutăţit situaţia", afirmă directorul general Simon Blagden într-un comunicat. Restaurantele care vor fi închise generează sub 5% din vânzările şi angajaţii reţelei lui Oliver. Compania a precizat că va căuta să ofere locuri de muncă alternative pentru cei 120 de angajaţi afectaţi de restructurare. Oliver intenţionează în continuare să înfiinţeze în acest an alte 22 de restaurante italieneşti în afara Marii Britanii, în ţări precum Australia, Brazilia şi Rusia. El urmează să mai deschisă noi steakhouse-uri Barbecoa în Marea Britanie. Afacerile merg foarte bine, în ansamblu, încheind anul cu vânzări în termeni comparabili în creştere şi cu un număr mai mare de restaurante, a arătat Blagden.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Psihiatrii avertizează împotriva tratamentelor dăunătoare și experimentale pentru persoanele de sex masculin și feminin
O organizație psihiatrică de top din Europa îi avertizează pe medici să nu promoveze "tratamente" transgender "experimentale" pentru copiii și adolescenții confuzi de gen.
-
Tot mai multi oameni de știință confirmă că realitatea este o iluzie, iar fizica cuantică arată că Einstein s-a înșelat!
Un experiment realizat la Centrul pentru dinamică cuantică al Universității Griffith a demonstrat că conceptul sceptic al lui Einstein de "acțiune ciudată la distanță" există cu adevărat.
-
O gripă sezonieră agresivă a fost denumită Covid. Ea a venit și a trecut înainte de sfârșitul anului 2019
Pandemia de Covid din 2020 a fost instigată de guverne și ajutată de mass-media corporatistă. Covid-19, cum a fost denumita artificial o gripa sezonieră destul de agresivă, "a venit și și-a făcut treaba sezonieră în toamna-iarna lui 2019", scrie Joel Smalley, expert in biotehnologie.
-
CEO-ul Pfizer afirmă: "Cancerul este noul Covid". Compania lui Bourla se pregătește să lanseze o nouă injecție oncologică ARNm
Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, s-a lăudat săptămâna trecută că "cancerul este noul Covid", de pe urma căruia Big Pharma speră să obțină profituri masive prin vânzarea de medicamente împotriva cancerului.
-
Un profesor de medicină japonez avertizează lumea în legătură cu periculoasele injecții cu "replicon autoreplicant"
Renumitul profesor de medicină japonez Masayasu Inoue a avertizat împotriva administrării unui nou tip de "vaccin" cu ARNm fabricat în Japonia, care va fi gata în cursul acestui an.
-
Luxul lui Iohannis si apetitul pentru avioane private: Contract-cadru de 8,5 milioane de lei pentru patru ani
Patru companii au câștigat un acord-cadru pe patru ani pentru servicii de transport aerian de călători în țară și străinătate în urma unei licitații organizate de Administrația Prezidențială, potrivit anunțului oficial de pe portalul achizițiilor publice. Contractul-cadru are valoarea maximă de 8,5 milioane de lei.
-
Cum va fi utilizată inteligența artificială la Festivalul de Film de la Cannes. Ce alte tehnologii vor fi folosite în premieră
Securitatea la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va fi una tehnologizată, cu dispozitive experimentale folosite într-un moment în care planul Vigipirate se află la cel mai înalt nivel, în preajma Jocurilor Olimpice de la Paris.
-
După carnea artificială, cafeaua sintetică e pe Agenda 2030. Si asta "va salva planeta" si ne va scoate din ghearele "crizei climatice"
"O băutură care va apărea în curând pe piață are un gust mai bun decât cafeaua. E făcută din alte ingrediente, dar are un efect similar. Și e de așteptat ca multă lume să opteze de acum pentru ea.", ne anunta Wall Street Journal.
-
Pentru Nicușor Dan, respectul banului public este vorbă în vânt
Nicușor Dan este acuzat în ultima vreme de dublă măsură în ceea ce privește gestionarea bugetul public. Pe de o parte, actualul edil declară faptul că prin acțiunile sale a salvat Primăria Capitalei de la faliment și este un garant pentru cheltuirea judicioasă a banului public.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.De ce serialul "Problema celor trei corpuri" divizează China
- 2.Preotul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev și-l umilește pe Ciolacu!
- 3.Constantin Dulcan anunță cuvintele pe care nu trebuie să le rostim: "Ne trezim cu tumori!"
- 4.Ce conține supa pe care o mănâncă cea mai longevivă familie din lume
- 5.Carmen Harra face legătura între eclipsa de soare si candidatura lui Donald Trump
- 6.Cele 7 Reguli de Aur ale mâncatului sănătos fără să te îngrași
- 7.Povestea sosiei care a înlocuit-o pe regina Elisabeta a II-a de peste 50 de ori: ce nu i s-a permis sub nicio formă
- 8.Un cuplu englez care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
- 9.Cum se păstrează un secret timp de 2000 de ani
- 10.Gara care va semăna cu un absorbant uriaș. Este jenant să spui că arată ca o floare de prun!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu