Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x










„Omul-Păianjen: Departe de casă", debut în fruntea box office-ului românesc cu încasări de peste 1,7 milioane de lei

Postat la: 09.07.2019 - 22:05 | Scris de: ZIUA NEWS

0

„Omul-Păianjen: Departe de casă/ Spider-Man: Far From Home", regizat de Jon Watts, a debutat în fruntea box office-ului românesc de weekend cu încasări de peste 1,7 milioane de lei.

Al şaptelea film al francizei şi a 23-a producţie Marvel a generat în primul weekend pe marile ecrane româneşti încasări de 1.756.121 de lei şi a fost vizionat de 70.610 spectatori, potrivit cifrelor oferite News.ro de Cinemagia.

Cel de-al patrulea film din franciza animată „Povestea jucăriilor/ Toy Story" s-a menţinut pe poziţia a doua în clasament, cu încasări de 196.587 de lei, în al doilea weekend de la premieră.

Filmul de acţiune „Bărbaţi în Negru Internaţional/ Men in Black International", cu Tessa Thompson, Chris Hemsworth şi Liam Neeson în distribuţie, a coborât două locuri, până pe trei, după ce, în al treilea weekend de la premieră a fost vizionat de 7.077 de spectatori şi a generat încasări de 169.042 de lei.

După al doilea weekend de la lansare, comedia „N-ai şanse, frate!/ Long Shot", cu Charlize Theron şi Seth Rogen în rolurile principale, a coborât un loc, până pe patru, după ce a fost vizionată de 7.279 de spectatori şi a generat încasări de 163.592 de lei.

Animaţia „Singuri acasă 2/ The Secret Life of Pets" şi-a menţinut poziţia în top, a cincea, după al patrulea weekend de la debut, când a fost vizionată de 7.927 de spectatori şi generat încasări de 160.803 lei.

Filmul horror „Jucăria ucigaşă/ Child's Play" s-a clasat pe locul al şaselea, în coborâre două poziţii. În al doilea weekend, el a fost vizionat de 5.277 de spectatori şi a generat încasări de 103.881 de lei.

Lungmetrajul fantasy „Aladdin", regizat de Guy Ritchie, a urcat o poziţie în box office-ul românesc de weekend, până pe şapte. În al şaptelea weekend de la premieră, filmul a generat încasări de 62.517 lei.

Locul al optulea este în prezent ocupat de „X-Men: Dark Phoenix", cu Sophie Turner, Jennifer Lawrence şi Jessica Chastain în distribuţie, în coborâre două poziţii. În al cincilea weekend, filmul a fost vizionat de 2.438 de spectatori şi a generat încasări de 60.453 de lei.

„Câinele, adevăratul meu prieten 2/ A Dog's Journey", cu Dennis Quaid şi Kathryn Prescott în distribuţie, s-a menţinut pe locul al nouălea în top, după ce, în al treilea weekend de la lansare, a fost vizionat de 2.604 spectatori şi a generat încasări de 52.003 lei.

Lungmetrajul live-action „Pokémon Detectiv Pikachu", pentru care şi-a împrumutat vocea Ryan Reynolds, a coborât trei locuri, până pe zece, cu 2.196 de spectatori şi încasări de 45.970 de lei, în al cincilea weekend de la debut.

Premiera „Nopţi magice/ Notti Magiche", de Paolo Virzi, lipseşte din clasamentul transmis News.ro.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE