Patronul bordelului austriac care oferă reduceri vaccinaţilor: "90% dintre angajate sunt românce frumoase şi vor să facă bani mulţi!"
Postat la: 14.11.2021 |
În contextul în care rata vaccinării în Austria este una dintre cele mai scăzute din vestul Europei, de aproximativ 64%, Peter Laskaris, managerul bordelului Fun Palast din Viena, speră ca graţie iniţiativei sale să crească rata de vaccinare şi în acelaşi timp să înregistreze şi o creştere a numărului de clienţi. Fun Palast este cel mai mare bordel din Austria, având o suprafaţă de 7.000 metri pătraţi.
Peter Laskaris, care deţine bordeluri în mai multe locuri de pe glob, a explicat pentru „Adevărul" şi în ce constă reducerea aplicată clienţilor. Concret, intrarea la bordel costă 100 de euro şi include saună, masaj şi 30 de minute de sex cu o fată la alegere. Cei care se vaccinează la bordel primesc un voucher de 40 de euro, ce asigură printre altele la saună, masaj şi bazin de înot. Sexul nu este inclus în voucher, însă cei care vor şi o partidă de sex mai trebuie să plătească 60 de euro.
"Noi noi suntem un bordel normal, precum de exemplu un club de noapte, Fun Palast este şi un club de sănătate şi ne-am gândit şi la comunitate când am lansat iniţiativa. Pentru noi această iniţiativă a fost un pas normal, pentru comunitatea din Viena este un pas foarte important şi util. Este foarte important ca tot mai mulţi oameni să se vaccineze pentru a se proteja de acest virus şi pentru a îi proteja pe cei din jurul lor. Din păcate, încă sunt foarte multe persoane nevaccinate în Austria, multe dintre ele fiind tineri migranţi. Iar aceştia reprezintă grupul nostru ţintă. În plus, suntem singurii unde se fac vaccinări până seara.
Noi facem vaccinări la bordel în fiecare luni de la ora 16 până la ora 22, iar oamenii pot veni fără o programare prealabilă. La noi la bordel se fac vaccinări atât pentru prima doză, cât şi pentru a doua şi a treia doză (booster). Iniţial, ne-am gândit să facem vaccinări doar până la finalul lunii noiembrie. Însă vom extinde campania de vaccinare în bordel până la sfârşitul acestui an. Dacă această campanie de vaccinare la bordelul nostru va decurge foarte bine, o vom continua şi la începutul anului 2022. Până acum am vaccinat 180 de persoane, dintre care 100 s-au vaccinat cu a treia doză. Dintre clienţii vaccinaţi, 40 au fost femei. Iar feedback-ul este unul foarte bun.
În mod normal, accesul la bordel costă 100 de euro. Practic, oferim o reducere de 40 de euro. Fiecare persoană vaccinată primeşte un voucher de 40 de euro cu care are acces printre altele la saună bio, masaj, înot. Sexul nu este inclus în voucher, au fost agenţii de presă care au împrăştiat în mode eronat această ştire. Cei care vor şi o partidă de sex mai trebuie să plătească 60 de euro pentru 30 de minute. Mâncarea şi băutura nu sunt incluse în preţ. Avem la ora actuală 50 de angajate la bordel. Înainte de pandemie, aveam 100 de angajate în bordelul nostru, care este cel mai mare din Austria, cu o suprafaţă de 7.000 metri pătraţi.
Mai avem bordeluri în Austria la Innsbruck, Hallein şi Salzburg, în total având 500 de fete angajate. 90% dintre angajatele noastre sunt din România. Româncele arată foarte bine şi vor să facă bani mulţi. O fată frumoasă şi implicată poate ajunge să câştige şi 15.000 de euro pe lună. România este o ţară cu multe femei şi fete foarte frumoase, iar asta se vede şi în rândul numeroaselor noastre angajate foarte apreciate de către clienţi.", a spus Laskaris.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Terapia în sicriu. De ce clienții vii acceptă să fie îngropați în sicrie sigilate
Terapia in sicriu este o procedura care le permite clienților vii sa fie ingropați in sicrie sigilate. Serviciul a aparu ...
-
Gabriela Cristea recunoaște că nu a slăbit doar cu dietă, ci a făcut injecții: Vedeta dezvăluie ce efecte adverse agresive au avut
Fosta prezentatoare TV Gabriela Cristea a slabit spectaculos. Așa au sunat luni bune titlurile de presa din Romania, iar ...
-
Dieta lui Ștefan Bănică a devenit virală pe internet. Cum se menține artistul într-o formă excelentă la 58 de ani
La 58 de ani, Ștefan Banica impresioneaza prin energia pe care o afișeaza atat pe scena, cat și in aparițiile sale publi ...
-
O româncă a plecat la cules de ciuperci și s-a întors cu o descoperire rară. Ce este, de fapt, misterioasa „Degetele Diavolului"
O ieșire la cules de ciuperci s-a transformat intr-o descoperire neașteptata pentru o romanca, dupa ce a dat peste o spe ...
-
Oamenii ar avea un „al șaselea simț" puțin cunoscut, sugerează o serie de studii
O serie de studii sugereaza ca oamenii dispun de un mecanism senzorial mai puțin cunoscut, numit interocepție, care le p ...
-
Au una dintre cele mai frumoase țări din lume, dar italienii preferă vacanțele în alte țări: Locurile pe care le consideră mai frumoase decât superbele orașe din Italia
Japonia, China, Grecia și Insulele Baleare sunt printre destinațiile preferate ale italienilor in vara anului 2026. Reze ...
-
Povestea bebelușului născut în timpul cutremurelor din Venezuela, pe un teren de baseball. I-au tăiat cordonul ombilical cu o foarfecă de unghii
În mijlocul haosului provocat de cutremurele devastatoare din Venezuela, o tanara insarcinata a adus pe lume un ba ...
-
Controversă de proporții: O actriță virtuală a primit rolul principal într-un film. Actorii de la Hollywood sunt revoltați
Actrița virtuala Tilly Norwood, o identitate digitala creata in totalitate cu ajutorul inteligenței artificiale, a provo ...
-
The Economist: Ce orientare politică au marile modele AI? Cercetătorii au comparat 25 de chatboți, inclusiv ChatGPT, Gemini și Claude
Modelele de inteligența artificiala utilizate de milioane de oameni pentru informare, munca sau studiu tind sa adopte po ...
-
Cum își aleg țânțăroaicele victimele. Factorii care ne fac atât de atractivi pentru ele
Teoriile populare despre motivele pentru care anumite persoane devin ținte sigure pentru țanțari in sezonul cald primesc ...
-
Cel mai lung studiu din istoria Harvard a scos la iveală secretul fericirii. Nu are nicio legătură cu banii sau succesul!
Unul dintre cei mai importanți factori care influențeaza sanatatea psihica nu este legat de succesul profesional sau de ...
-
"Siga-siga" e o expresie pe care turiștii trebuie să o înțeleagă înainte de a merge în Grecia. Nu este doar o vorbă, ci un stil de viață
Dincolo de plaje și taverne, Grecia ascunde un secret pe care turiștii il descopera inca din primele zile de vacanța. Es ...
-
Uimitor: Ce face creierul nostru cu fracțiuni de secundă înainte să auzim melodia preferată
Muzica ascunde un secret biologic fascinant: creierul uman nu se mulțumește doar sa o recepționeze pasiv atunci cand est ...
-
O româncă a torturat timp de o lună o rusoaică, din gelozie. I-a tăiat părul cu satârul și a bătut-o, filmând umilințele
Societatea greaca este șocata de informațiile difuzate de Poliție și de mass-media, conform carora o femeie originara di ...
-
De ce luni dimineața se produc cele mai multe infarcturi: explicația științifică, studiile OMS și sindromul periculos descoperit de medici
Oricat de bizar ar parea, statisticile medicale ascund o realitate sumbra: prima zi a saptamanii de lucru nu aduce doar ...
-
Secretul oamenilor care depășesc vârsta de o sută de ani fără regimuri complicate sau suplimente
Într-o perioada in care alimentația este dominata de produse ultraprocesate și diete tot mai sofisticate, exista c ...
-
Dieta virală care promite slăbire și vindecarea diabetului îi trimite pe oameni direct la spital: Ouăle, salata, fructele și insulina -pe lista de alimente interzise!
O dieta controversata, devenita virala pe rețelele sociale, ii convinge pe bolnavii de diabet sa renunțe la insulina și ...
-
Râde ciob de oală spartă! Cătălin Botezatu atacă dur influencerii din România: „Puneți mâna și munciți!"
Auto intitulatul designer Catalin Botezatu, specializat in chiloti gay, acuza ca mulți dintre așa-zișii influenceri din ...
-
Un '"Batman" misterios leagă oamenii cu bandă adezivă de stâlpi. Detaliul bizar care uimește poliția e altul
Satul sa aștepte ca autoritațile locale sa ii identifice și sa ii aduca in fața justiției pe cei care comit furturi, un ...
-
Cum alungi țânțarii din cameră cu o lămâie. Tehnica e poziționarea specială a fructului
Aerul condiționat usuca incaperea, iar țanțarii devin o pacoste de neocolit. Soluția nu vine dintr-un spray chimic, ci d ...
-
Misterul vechi de 500 de ani de la curtea Florenței, rezolvat de o analiză ADN. Frații Medici nu au murit otrăviți. Ce i-a ucis de fapt
Unul dintre cele mai celebre și longevive mituri privind asasinatele politice din perioada Renașterii s-a prabușit defin ...
-
Fotografia virală: 17 asistente din aceeași secție sunt însărcinate în același timp: „Nu a fost planificat, pur și simplu s-a întâmplat"
Un record neobișnuit a fost atins la un spital din SUA, unde 17 angajate din aceeași secție de obstetrica sunt insarcina ...
-
Prezentatoarea care a pierdut pariul cu Dan Alexa s-a ținut de promisiune: "Băi, dar le face! Eu n-am crezut"
Prezentatoarea Diana Munteanu (47 de ani), fosta soție a lui Claudiu Niculescu (49 de ani), a pierdut un pariu legat de ...
-
Trendul „shot-ului de ulei de măsline" este tot mai popular. Ce se întâmplă de fapt în organism, potrivit medicilor
Trendul „shot-ului de ulei de masline" caștiga popularitate in randul celebritaților și pe rețelele sociale, fiind ...
-
Luna „Căpșună" atinge apogeul în această noapte
Primul spectacol astronomic al verii va avea loc chiar in aceasta seara. Luna „Capșuna" va rasari deasupra Europei ...
-
Se schimbă tot ce știau despre nutriție: Organismul nu poate absorbi fructoza? Un studiu arată ce efecte ar putea avea asupra sănătății
Modul in care organismul absoarbe fructoza ar putea influența nu doar digestia, ci și sanatatea mintala. Un nou studiu s ...
-
Aerul condiționat îngrașă: angajații care petrec 8 ore la birou pe zi o vară întreagă riscă să pună 3 kilograme pe ei
Un birou racit intens poate influența mai mult decat confortul angajaților. Un studiu realizat intr-un spațiu de lucru s ...
-
Un cardiolog avertizează că trei alimente considerate sănătoase îți pot afecta inima
Unele dintre alimentele pe care le consideri sanatoase ar putea, de fapt, sa iți creasca riscul de boli cardiovasculare, ...
-
Sâmbătă, la Comarnic, o nouă ediţie a Festivalului Drapelului organizată de Mari Vila îi aduce pe scenă pe Fuego și Pepe, iar pe seară "Mă mut la mama!"
Potrivit Primariei Comarnic, și anul acesta vor avea loc manifestari care, deja, au devenit tradiție sub numele "Festiva ...
-
Actrița Adriana Trandafir, victima escrocilor. Percheziții ale Poliției Capitalei la indivizii care au făcut 200 de tranzacții cu cardul artistei
Polițiștii Capitalei au facut, luni, mai multe percheziții la indivizii care au furat datele bancare ale actriței Adrian ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu