Persoanele care au copii trăiesc mult mai mult. Cercetatorii ne spun de ce si cu cât
Postat la: 15.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Bărbații și femeile care au cel puțin un copil au un „risc mai scăzut de deces" în comparație cu persoanele care nu sunt părinți, potrivit unui studiu efectuat pe aproape 1,5 milioane de persoane. Ba chiar tații sunt și mai avantajați în acest sens.
Dr Karin Modig, din cadrul Karolinska Institute din Stockholm, care a condus cercetarea, a declarat că „statutul de părinte este asociat cu o creștere a longevității, în special la vârste înaintate". Cercetătorii au concluzionat că subiecții care aveau cel puțin un copil prezentau „un risc mai mic de deces" în comparație cu cei care nu erau părinți.
„La vârsta de 60 de ani, diferența în ceea ce privește speranța de viață a fost de doi ani pentru bărbați și de 1,5 ani pentru femei" în comparație cu semenii lor care nu aveau copii, au notat cercetătorii. Până la vârsta de 80 de ani, bărbații care erau părinți aveau, în medie, o speranță de viață de încă șapte ani și opt luni în comparație cu cei șapte ani în cazul celor care nu erau părinți, precizează echipa de experți. În cazul mamelor, speranța de viață la 80 de ani era de nouă ani și șase luni, în timp ce la femeile fără copii aceasta era de opt ani și unsprezece luni.
Studiul nu a făcut decât să sublinieze o corelație și nu poate concluziona că a avea copii aduce un câștig în ceea ce privește speranța de viață, au precizat oamenii de știință adăugând însă că părinții pot beneficia de pe urma ajutorului social și financiar al copiilor lor la vârste avansate, lucru de care persoanele fără copii sunt private. În plus, indivizii fără copii tind să aibă un stil de viață mai puțin sănătos decât cei care sunt părinți, mai arată sursa citată.
Asocierea dintre statul de părinte și speranța mai lungă de viață a fost observată atât la persoanele căsătorite cât și la cele necăsătorite, însă pare să fie mai accentuată la bărbații singuri, în vârstă, se menționează în concluziile studiului. Acest lucru se poate datora faptului că bărbații necăsătoriți se bazează mai mult pe susținerea copiilor lor în absența unei partenere de viață.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
După Lolita Cercel vine "Mr. Story" - personajul făcut cu AI: „România este abuzată de organizații mafiote sataniste"
Cu zeci de mii de urmaritori, Mr Story, un personaj creat integral de inteligența artificiala. Acesta se prezinta drept ...
-
Configurația astrală din 1989 reapare în februarie 2026, în plină criză cu Iranul. Conjuncția Saturn-Neptun în Berbec, semnătura rupturilor istorice
O conjuncție astrala rara, activa in 1989 - anul caderii lui Ceaușescu și al prabușirii comunismului in Europa - reapare ...
-
O teorie a conspirației care întrece orice imaginație: Garguii din vechile catedrale nu ar fi sculpturi, cii ființe odată vii și pietrificate cu arme DEW!
De fiecare data cand vizitez o biserica sau o catedrala, ma surprind petrecand mai mult timp uitandu-ma in sus decat ina ...
-
Blestemul "The Wire": Bobby J. Brown și-a pierdut viața într-un incendiu. E al treilea membru al distribuției serialului care a murit în decurs de aproximativ două luni
Actorul Bobby J. Brown din „The Wire" a murit recent intr-un incendiu izbucnit intr-o anexa a locuinței sale din s ...
-
Zici că e scenariu de film: Un bărbat din Japonia a plătit ani la rând chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui
Takaba Namiko, o femeie in varsta de 32 de ani, a fost ucisa pe 13 noiembrie 1999 in apartamentul ei din cartierul Nishi ...
-
Poliția din Timiș a folosit o conversație cu ChatGPT ca probă în instanță. Instituția a pierdut procesul!
O conversație cu ChatGPT a fost folosita, in premiera, drept proba in instanța intr-un proces rutier. Poliția din Timiș ...
-
Un băiat de 10 ani și-a dat tatăl în judecată pentru că i-a furat economiile. Bărbatul a folosit banii ca să se recăsătorească
Un copil de 10 ani și-a dat tatal in judecata dupa ce a descoperit ca economiile stranse pe parcursul mai multor ani au ...
-
A mânca fake: Un nou trend bizar face ravagii pe rețelele sociale, promițând o metodă riscantă de a păcăli foamea definitiv
Un nou trend controversat face ravagii pe rețelele sociale, promițand o metoda bizara de a pacali foamea: utilizarea fol ...
-
Dieta Irinei Loghin la 87 de ani. Ce alimente consumă zilnic artista de muzică populară
La 87 de ani, Irina Loghin continua sa impresioneze prin vitalitate și disciplina, iar artista a vorbit recent despre ob ...
-
Oprah Winfrey, semnal de alarmă după ce a folosit injecții pentru slăbit. Vedeta s-a reîntors la kilogramele inițiale: „Este ceva ce va trebui să fac toată viața"
Oprah Winfrey a vorbit deschis despre provocarile cu care se confrunta dupa ce a renunțat la injecțiile pentru slabit, r ...
-
A existat sau nu Marea Tartarie, un imperiu în care tehnologia era foarte avansata și care s-a dorit a fi sters din istorie?!
Subiectul Tartariei este unul dintre cele mai populare și controversate „mistere" ale istoriei recente, generand o ...
-
Povestea pe care manualele n-o spun: Eposul Atrahasis - o scriere akkadiană veche de peste 3.700 de ani care ne oferă o perspectivă fascinantă asupra începuturilor noastre
În Eposul Atrahasis, care este o scriere akkadiana veche de peste 3.700 de ani ce ne ofera o perspectiva fascinant ...
-
Mănânci sănătos și faci sport, dar nu reușești să slăbești? Cele mai comune 9 greșeli pe care le faci
Diete drastice, ore petrecute la sala și renunțarea la anumite alimente par pași siguri spre slabit. Totuși, pentru mult ...
-
Săptămâna Albă, cele șapte zile de pregătire pentru cel mai aspru post al anului. Ce trebuie să facă credincioșii înainte de Postul Paștelui
Creștinii ortodocși se pregatesc sa intre, de saptamana viitoare, in Postul Paștelui - cel mai lung și mai aspru post di ...
-
Porții mici și dese sau mese rare și copioase? Ce spun specialiștii în alimentație
Frecvența meselor a starnit intotdeauna controverse in nutriție. Mulți susțin ca mesele mici, frecvente, ajuta metabolis ...
-
De ce avem senzația că timpul zboară? Explicația științifică din spatele acestui fenomen
Pe masura ce anii trec, multe persoane impartașesc aceeași impresie: zilele par mai scurte, lunile zboara, iar anii trec ...
-
Anul Calului de Foc 2026 începe cu o eclipsă de soare. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
Ambițiile și dorințele din trecut vor ieși acum la suprafața, iar nativii vor dori sa le aduca la indeplinire cat mai re ...
-
Despre ce e vorba de fapt în Bardo Todol sau Cartea Tibetana a Mortilor. Să intri sau nu în Lumina de la capatul Tunelului?
Ce-ar fi daca imaginea morții care liniștește cel mai mult, acel „luminiș" celebru de la capatul tunelului intunec ...
-
Un bărbat a aruncat din greșeală 20 de lingouri de aur la gunoi. Cum și-a recuperat comoara în valoare de 120.000 de euro
Un barbat in varsta de 57 de ani din Italia a aruncat din greșeala la gunoi 20 de lingouri de aur. Barbatul din Porto Ce ...
-
Creierul îndrăgostitului este biologic vorbind un creier „stricat". Dacă nu ar fi așa, nimeni n-ar mai avea nicio relație
Rezonanța magnetica (RMN) arata ca, atunci cand te indragostești, cortexul prefrontal (zona responsabila de judecata cri ...
-
Testele concrete de laborator au spulberat un celebru mit despre încărcarea telefoanelor mobile în plaja 20-80%
Probabil ai auzit și tu peste tot ca e greșit sa lași telefonul la incarcat pana la maxim sau ca trebuie sa il ții mereu ...
-
De ce nu putem face față poftei de dulce: Gradul de obezitate din România reflectă alimentația oamenilor
Un studiu recent arata cat de greu le este parinților sa gestioneze cererile copiilor pentru ceva dulce. 8 din 10 parinț ...
-
Micul truc pe care trebuie să-l faci în luna februarie pentru a avea niște trandafiri superbi în primăvară
Pe masura ce vremea mai luminoasa se apropie, februarie este cea mai buna luna pentru a le oferi trandafirilor puțina gr ...
-
Mult mai tare ca-n filme: O crimă nerezolvată din 1971 a dus la o legătură de familie surprinzătoare după mai bine de 50 de ani
Într-o dupa-amiaza de iulie din 1971, doi baieți care se plimbau cu un minibike printr-o zona rurala din Maryland ...
-
Oamenii cred că e o fantomă - a înviat din morți de șase ori: "M-am trezit la morgă și am plecat acasă!"
Lumea este plina de povești ce sfideaza logica, dar puține sunt atat de incredibile precum cea a lui Ismail Azizi, un ba ...
-
Care este cea mai sănătoasă pâine: răspunsul unanim al nutriționiștilor
Painea se regasește zilnic pe mesele romanilor, dar nu toate tipurile sunt la fel de sanatoase. Nutriționiștii au explic ...
-
Germania a declarat la boli cu drept de concediu si mahmureala. Medicii pot prescrie refacere la domiciliu
Germania a luat o decizie fara precedent, declarand mahmureala drept boala. Mai exact, un tribunal din Frankfurt a stabi ...
-
Teorema Zahărului: Răsturnare de situație în lumea medicală - poți consuma ceva dulce și atunci când ești la dietă. Iată cum!
Consumul de zahar este unul dintre cele mai controversate subiecte atunci cand vine vorba despre dieta și pierdere in gr ...
-
Avem în noi un buton fizic de „Pace" - trebuie doar să învățăm să îl apăsăm!
Exista un nerv in corpul tau, numit Nervul Vag, care este „super-autostrada" relaxarii. El leaga creierul de inima ...
-
Un jurnalist a testat timp de 3 zile dieta lui Robert F. Kennedy Jr., noul Secretar al Sănătății din SUA: „Am fost șocat de cum m-am simțit"
Robert F. Kennedy Jr. vrea sa schimbe modul in care mananca americanii, promovand o dieta de tip „carnivor" care s ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu