Premieră naţională: Horia Colibăşanu a cucerit vârful Everest fără şerpaşi sau oxigen suplimentar
Postat la: 16.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu a reuşit să cucerească vârful Everest (8.848 metri), din Munţii Himalaya, marţi dimineaţa, stabilind o premieră naţională după ce a urcat pe cel mai înalt vârf de pe Pământ fără şerpaşi sau oxigen suplimentar.
Reprezentanţii alpinistului timişorean anunţă că Horia Colibăşanu a cucerit vârful Everest marţi dimineaţa, la ora 06.20, după o ascensiune care a durat aproape 12 ore. Astfel, Colibăşanu a reuşit o premieră pentru alpinismul românesc, dar şi o performanţă remarcabilă la nivel internaţional, pentru că a urcat pe cel mai înalt vârf de pe Pământ fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul unei echipe de şerpaşi. "A fost oribil de greu, foarte foarte frig. Am reuşit. Sunt bine, fac pozele de pe vârf şi cobor. De partea cealaltă a vârfului se văd expediţiile care urcă pe ruta sudică", a transmis Horia Colibăşanu, imediat cum a ajuns pe vârf. Ascensiunea a durat aproape 12 ore, ultima tabără a lui Horia fiind la 8300 m.
"A urcat în paralel cu şerpaşii care au instalat corzile pe Everest pentru sezonul 2017, iar decizia lui Horia de a pleca mai repede spre vârf a avut două motive: să evite îmbulzeala ca să îşi reducă timpul de expunere la mare înălţime, să îşi dea timp în caz de vreme nefavorabilă să încerce ascensiunea de mai multe ori. Urmează ca Horia să coboare la o altitudine sub 8000 de metri pentru a se odihni, această etapă a expediţiei fiind importantă şi riscantă având în vedere că este foarte oboist", transmit reprezentanţii alpinistului timişorean. Vârful Everest este cel de-al optulea de peste 8.000 de metri în palmaresul sportiv al lui Horia Colibăşanu. Sportivul timişorean îşi doreşte să urce pe toate cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri. Anul acesta, a avut loc cea de-a 19-a expediţie internaţională a lui Colibăşanu.
Viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu, a ţinut să-l felicite pe Horia Colibăşanu pentru performanţa obţinută, marţi dimineaţa. "Felicitări, Horia Colibăşanu! Astăzi, alpinistul timişorean a reuşit performanţa de a urca pe Everest, înregistrând o premieră pentru România în stilul alpinismului pur, după o ascensiune dificilă care a durat 12 ore. Suntem mândri că suntem parteneri în această remarcabilă expediţie românească pe Everest. (...) Succesul său este o victorie a curajului şi a tenacităţii, a spiritului temerar, aşa cum este spiritul Timişoarei. Horia Colibăşanu este Cetăţean de Onoare al Timişoarei, titlu ce i-a fost conferit pentru întreaga activitate sportivă şi pentru contribuţia sa la creşterea renumelui Timişoarei în ţară şi în lume. Acum, prin noua sa performanţă, ne dovedeşte, încă o dată, că merită cu prisosinţă această distincţie a oraşului nostru, căruia îi face cinste. Mult succes, Horia, în continuare. Timişoara este alături de tine", a transmis Dan Diaconu, prin intermediul unui comunicat de presă.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Milionarul român beneficiar de ajutor social în Germania cu aur de peste 7 milioane de euro în conturi
Un barbat de 54 de ani, originar din Romania, dar declarat apatrid, este acuzat ca a incasat ilegal aproape 62.000 de eu ...
-
Un mort vorbește la propriul proces. Americanul decedat în urma unei dispute în trafic pledează datorită inteligenței artificiale. Spune că își iartă criminalul VIDEO
Christopher Pelkey a fost ucis in 2021 in timpul unei dispute la un semafor. Sora lui, Stacey Wales, a realizat un video ...
-
Dezvăluirea unei tehnici secrete a CIA: cum să folosești creierul pentru a lua decizii bune în situații de viață și de moarte
În momentele de presiune intensa, mintea poate parea ca se invarte. Prea multe decizii, prea puțin timp și prea mu ...
-
Florin Călinescu demontează mitul rusofililor. „E iluzionism, să pună niște țațe botul la ceva irelevant"
Florin Calinescu, cunoscut pentru opiniile sale directe și ironice, considera ca intreaga dezbatere despre orientarea &b ...
-
Delia a dezvăluit pe cine vrea preşedinte. „Da, mi-e teamă că o să-mi iau o bâtă în cap"
Artista Delia Matache a anuntat pe cine va vota in turul al doilea al alegerilor prezidentiale si a recunoscut faptul ca ...
-
Inteligenţa artificială de azi poate sparge în timp record codul Enigma din Al Doilea Război Mondial
Masina de criptat Enigma a fost un cifru diabolic care a necesitat un efort extraordinar de decriptare pentru Alan Turin ...
-
Cântărețul Bogdan Mocanu, tăiat cu macetele după o răfuială într-un club de fițe. Atacatorii au primit ani grei de închisoare
Pe 6 mai 2025, Judecatoria Constanța a pronunțat sentințele in cazul celor trei barbați acuzați de atacul asupra cantare ...
-
Procesul dintre două influenceriţe şi soţii de fotbalişti a captivat Marea Britanie. Cum s-a încheiat "meciul"
Procesul dintre doua influencerite si sotii de fotbalisti, care a captivat Marea Britanie, a ajuns in sfarsit la final: ...
-
Un robot umanoid devenit agresiv în timpul unei prezentări cu public
Un robot umanoid, dotat cu inteligența artificiala, a devenit violent in timpul unei prezentari cu public. Incidentul a ...
-
Mașina lui Sebi, tânărul mort în accidentul de la 2 Mai, se aprinde din senin, pentru a doua oară consecutiv
Fenomen inexplicabil și cutremurator, petrecut in noaptea de 2 mai 2025, aproape la ora 2:00. Mașina lui Sebi Olariu, ta ...
-
Un specialist în longevitate spune că și-a redus vârsta biologică cu 15 ani: ce mănâncă la micul dejun pentru a evita creșterile bruște ale glicemiei
Un medic și cercetator in domeniul imbatranirii sanatoase, care susține ca și-a redus varsta biologica cu aproximativ 15 ...
-
Dezvăluire șocantă la Hollywood: Fiica lui Robert de Niro a rupt tăcerea
Fiica lui Robert De Niro, Airyn, a marturisit intr-un interviu cu Them publicat marți ca este transgender. Ea este unul ...
-
Waze a făcut update-ul așteptat de toți șoferii: Ce pot vedea acum pe celebra aplicație
Poliția Romana a introdus recent in arsenalul sau 700 de radare moderne montate pe trepied, iar efectele nu au intarziat ...
-
O descoperire medicală ar putea face ca oamenii să trăiască până la 130 de ani
Un studiu recent publicat in Cell Metabolism sugereaza ca limitarea izoleucinei - un aminoacid esențial prezent in multe ...
-
Cânta mai bine cand avea 3 ani. Cleopatra Stratan face un remake după piesa „Ghiță" la 20 de ani de la prima lansare VIDEO
Cleopatra Stratan a lansat o versiune noua și a piesei care a consacrat-o in copilarie - „Ghița". La aproape 20 de ...
-
Punctul verde pe ecranul telefonului. Nu ignora acest semn important si ai sa vezi ce inseamna
Telefonul mobil a devenit indispensabil in viața cotidiana, fiind utilizat nu doar pentru comunicare, ci și pentru diver ...
-
Scandal uriaș după X Factor. Fiul Corneliei Catanga face praf show-ul de la Antena 1: "Sunt alte aranjamente"
Ultima ediție a X Factor s-a incheiat. George Radu, finalistul lui Marius Moga in categoria „Baieti sub 24 de ani" ...
-
Teo Trandafir spune la ce truc apelează după operația de micșorare de stomac pentru a se mentine in forma
Teo Trandafir este una dintre cele mai cunoscute personalitați din showbiz-ul romanesc, cu o cariera impresionanta in te ...
-
Piramida lui Benben este un mister pentru oamenii de știință
Nimeni nu a reușit inca sa ofere o explicație clara despre originea și tehnologia din spatele Piramidei lui Benben. De a ...
-
Martorul cheie din procesul vedetelor a fost găsit mort: Dosarul Epstein e în aer după un deces învăluit în mister
Virginia Giuffre, care i-a acuzat pe printul Andrew si pe Jeffrey Epstein de abuz sexual, a murit la 41 de ani, a anunta ...
-
Coincidență uluitoare în legătură cu moartea Papei Francisc: "E real, nu e o invenție. Nu știu cum să explic..."
O coincidența uluitoare a ieșit la iveala in legatura cu decesul Papei Francisc, care a murit luni, la 88 de ani, și ech ...
-
Nu mai folosiți "Te rog" și "Mulțumesc" atunci cand vorbiți cu roboții: șeful OpenAI atrage atenția asupra unui aspect neașteptat
Sam Altman, CEO-ul OpenAI, atrage atenția asupra unui aspect neașteptat: chiar și politețea utilizatorilor, exprimata pr ...
-
"Tactica poșetei" - escrocheria la care apelează tot mai mulți clienți pentru a nu plăti consumația la restaurante
Un restaurant de lux din Bari, Italia, a devenit recent scena unei escrocherii rafinate. Trei persoane - doi barbați și ...
-
Deci, care sunt acele structuri ascuțite, asemănătoare piramidei de pe Marte?
Exista o teorie a conspirației interesanta care spune ca pe Marte exista obiecte asemanatoare piramidelor care se alinia ...
-
Ce avere a lăsat moștenire cel mai bogat român, fost premier al României de două ori: "24 de moșii, 17 munți, 6 palate în București, 7 vii și terenuri valoroase"
În dimineața zilei de 23 martie 1913, Bucureștiul a fost cuprins de doliu odata cu moartea lui Gheorghe Grigore Ca ...
-
Dieta Moromete este considerata noul trend al nutritionismului. Cum a ajuns romanul lui Marin Preda să te ajute să slăbești chiar și 30 de kilograme
Dieta Moromete ar putea fi exact ce cauți. Inspirata din simplitatea vieții de altadata, aceasta metoda de slabit a fost ...
-
Calcifierea glandei pineale: Afecțiunea care îți afectează creierul - Cum se manifestă
Glanda pineala sau epifiza este ceasul nostru biologic intern. Glanda e sub forma unui con și este de marimea unui bob d ...
-
Cât de ușor se poate genera o mare criză la nivel mondial din cauza nebuniei provocate de ciocolata Dubai
Un desert devenit viral pe rețelele de socializare a dezechilibrat lanțurile globale de aprovizionare și a declanșat o e ...
-
A lăsat 10 euro într-un cont de economii în 2005 și a uitat de ei: Suma găsită după 20 de ani
Un tanar francez a avut parte de o surpriza amuzanta dupa ce a verificat un cont de economii uitat timp de 20 de ani. &I ...
-
Epoca AI - Soțiile virtuale, refugiul bărbaților fără partenere
Ultimele inovații tehnologice vin in ajutorul barbaților aflați in cautare de soluții ca sa-și aline singuratatea. Tot m ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu