Primele imagini de la cununia civilă a Roxanei Ciuhulescu cu Sergiu Bulugioiu
Postat la: 17.03.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Roxana Ciuhulescu s-a măritat sâmbătă, 17 martie, cu Silviu Bulugioiu, președintele Clubului Off-Road Bucureşti CORB44, iar cei doi așteaptă deja un copil.
Roxana Ciuhulescu pare că a uiat în totalitate trecutul cu Mihai Ivănescu, despre care fosta prezentatoare tv de la ProTv a declarat că vedea căsnicia ca pe o joacă. Potrivit Evz.ro, Roxana Ciuhulescu ar fi cerut ca la ceremonie să fie prezente doar persoanele apropiate.
„Uimire, lacrimi și fericire. Cam asta am simțit când am aflat că o să fiu din nou mămică. O să împărtășesc bucuria mea cu voi”, a scris Roxana Ciuhulescu pe Instagram.
„A contat foarte mult ca ei doi să aibă o relație foarte bună (n.r. Sergiu și fiica ei, Ana Cleopatra). De luni a început să se miște în burtică copilul meu. Primul trimestru a fost greu, mi-a fost frică că o sa pierd sarcina. Sarcina s-a fixat. Doctorul mi-a spus că ar putea să fie gemeni. Dar avem doar un băiat. Îl va chema Cezar Ioan. Când am aflat că sunt însărcinată nu eram pregătită. Silviu efectiv s-a lăsat în genunchi și mi-a spus că a fost cea mai bună veste primită”, a declarat Roxana Ciuhulescu la Antena Stars.
Soțul actual ai Roxanei Ciuhulescu a mărturisit că este foarte fericit că s-au căsătorit și că așteaptă un băiat.
„Sunt foarte fericit. este o bucurie. Ne așteptam să fie un eveniment privat. Suntem bucuroși că după ani foarte grei am ajuns să ne bucurăm”, a declarat Sergiu Bulugioiu.
Roxana Ciuhulescu a scris pe blogul personal despre cât de fericită se simte alături de Sergiu și fiica ei, Ana, din fosta căsnicia cu Mihai Ivănescu.
„Dacă cineva mi-ar fi zis că 2017 se va încheia fericit pentru mine, aş fi zis că bate câmpii! Să intru în 2018 cu iubire, armonie şi … logodită, ce puteam visa mai mult? Dar nu aduce anul ce aduce ceasul. Finalul anului m-a surprins îndrăgostită lulea şi – cel mai important! – iubită. …ahh, era să uit şi „umpic” gravidă! Da! – voi deveni mămică pentru a 2-a oară, iar fetiţa mea, Ana Cleopatra, va avea – în sfârşit – un frăţior. Mulţumesc din suflet medicilor pentru îngrijiri şi monitorizare. Deşi eram pregătiţi pentru orice tratament care ne-ar fi ajutat să concepem acest copil, iată că, surprinzător, acest lucru s-a întâmplat natural. Ani de zile mi-am dorit şi m-am chinuit să aduc pe lume un al 2-lea copil, însă întotdeauna Dumnezeu le potriveşte când şi cu cine trebuie, nu? Nimic nu este întâmplător! Cu toţii suntem extrem de fericiţi şi ne dorim ca acest copil să se nască sănătos. Aşa că acest an ne vom bucura de un dublu eveniment: căsătorie și botez. Doamne Ajută!”, a scris pe blog.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității".
-
Abia acum aflam adevarul despre criza energetica globală: Cererea de gaze naturale va exploda din cauza Inteligentei Artificiale!
Producătorii de gaze naturale anticipează o creştere semnificativă a cererii în următorul deceniu, deoarece dezvoltarea inteligenţei artificiale duce la o creştere a consumului de energie electrică pe care sursele regenerabile ar putea să aibă dificultăţi să o satisfacă singure, relatează CNBC.
-
Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
Mii de automobile electrice sunt parcate in arealul bine pazit al unui aeroport dezafectat din Brandenburg și în alte locuri asemenea. Presei i se refuza intrarea, filmările sunt din elicopter.
-
Descoperire de proporții în adâncurile Pământului: poate schimba toate noțiunile existente despre planeta noastră
Un studiu recent realizat de cercetători de la Northwestern University și University of New Mexico a descoperit dovezi care sugerează că straturile profunde ale Pământului ar putea găzdui rezervoare masive de apă.
-
Anchetă împotriva Facebook și Instagram. Anunțul Comisiei Europene
Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva Facebook şi Instagram, rețelele de socializare ale Meta, suspectate că nu ar fi respectat obligaţiile în materie de combatere a dezinformării înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.
-
Cum a devenit un adolescent unul dintre cei mai căutați infractori din Europa
Julius Kivimäki, unul dintre cei mai căutați infractori din Europa, a fost condamnat la închisoare pentru că a șantajat 33.000 de pacienți care făceau terapie cu publicarea dezvăluirilor din ședințele private.
-
Surpriză uriașă în a şasea etapă a sezonului de Formula 1: Lando Norris câștigă Miami Grand Prix
Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară în Formula 1, el câştigând Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonului. Pentru britanic este primul succes în Formula 1.
-
The Insider despre unitatea GRU 29155: Cum acționa una dintre cele mai infame familii de asasini ruși în vestul Europei cu baza la Vila Elena
Jurnaliștii Christo Grozev, Michael Weiss și Roman Dobrokhotov au deconspirat, pentru publicația The Insider, una dintre cele mai infame familii de „ilegali" ruși care au acționat în ultimii ani ani în vestul Europei.
-
Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA cu un avion de lux despre care a spus ca este o "aeronava mica" si "banală"
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.De ce serialul "Problema celor trei corpuri" divizează China
- 2.Constantin Dulcan anunță cuvintele pe care nu trebuie să le rostim: "Ne trezim cu tumori!"
- 3.Preotul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev și-l umilește pe Ciolacu!
- 4.Ce conține supa pe care o mănâncă cea mai longevivă familie din lume
- 5.Carmen Harra face legătura între eclipsa de soare si candidatura lui Donald Trump
- 6.Cele 7 Reguli de Aur ale mâncatului sănătos fără să te îngrași
- 7.Povestea sosiei care a înlocuit-o pe regina Elisabeta a II-a de peste 50 de ori: ce nu i s-a permis sub nicio formă
- 8.Un cuplu englez care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
- 9.Cum se păstrează un secret timp de 2000 de ani
- 10.Gara care va semăna cu un absorbant uriaș. Este jenant să spui că arată ca o floare de prun!"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu