Un desen al lui Leonardo da Vinci a fost vândut pentru mai mult de 10 milioane de euro
Postat la: 08.07.2021 |
Desenul intitulat „Head of a bear/ Capul unui urs" semnat Leonardo da Vinci a fost adjudecat, joi seară, la o licitaţie Christie's Londra, contra sumei de 8,85 de milioane de lire sterline.
Lucrarea, care a fost expusă la New York şi Hong Kong înainte de a fi licitată, era estimată între 8 şi 12 milioane de lire sterline. Joi seară, desenul a fost vândut pentru 8.857.500 de lire sterline, adică peste 10,3 milioane de euro. „Capul unui urs", care măsoară 7 cm x 7 cm, a fost realizat prin tehnica silverpoint pe o hârtie bej-roz pal. Desenul a fost expus, între altele, la National Gallery din Londra, în 2011 şi 2012. Ben Hall, preşedinte la Christie's New York, a descris desenul ca „una dintre cele mai importante lucrări ale Renaşterii aflată încă în colecţie privată".
„Opera a fost deţinută de unii dintre cei mai renumiţi colecţionari în domeniul marilor maeştri de-a lungul multor secole, nu mai puţin important actualul proprietar, care o deţine din 2008. A fost admirată în întreaga lume, prezentată de muzee prestigioase, iar Christie's este onorată să aducă acest Leonardo pe piaţă în acest sezon", a spus el. În licitaţia de la Londra, prima cu prezenţă fizică în mai mult de un an, a mai fost adjudecată, între altele, o bucată monolitică dintr-un meteorit găsit în 2000 în apropiere de Fukang (China), contra sumei de 420.000 de lire sterline. Acest lot era estimat la 350.000 - 550.000 de lire sterline.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ce este „mahmureala socială" și de ce a devenit singurătatea luxul suprem
Oameni care au baterie sociala cat pentru zece vieți și oameni pentru care o simpla ieșire afara e sursa unei anxietați ...
-
Ingredientul cancerigen care ar trebui verificat imediat pe eticheta alimentelor. Sfaturile oncologilor
Cand facem cumparaturi, ambalajele ne pot atrage atenția prin mențiuni precum „fara nitrați adaugați", „boga ...
-
O explicație și mai bună a oamenilor de știință: De ce timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim
Oamenii de știința au mai multe teorii despre motivul pentru care percepția noastra asupra timpului se schimba odata cu ...
-
Un cercetător de top susține că în 20 de ani moartea va fi "opțională". Umanitatea ar putea elimina complet îmbătrânirea în următoarele decenii
Cercetatorul José Luis Cordeiro susține ca progresele din domeniul longevitații ar putea permite inversarea proce ...
-
Taxa pe zahăr, un mister pentru majoritatea românilor: Doar 29% știu ce plătesc de fapt
Aproape doua treimi dintre romani (63%) au auzit despre taxa pe zahar aplicata bauturilor racoritoare incepand din anul ...
-
Se complică ancheta în cazul tinerei din valiza de pe Olt: Victima era fiica unui cunoscut lăutar; avea o relație tensionată cu un bărbat, care e acum de negăsit
Apar noi informații in cazul tinerei gasite moarte intr-o valiza, in raul Olt, in zona barajului Ionești. Victima a fost ...
-
Nostradamus a prezis Apocalipsa AI cu secole în urmă într-o previziune înfricoșătoare
Cu AI acum dominand lista scenariilor de apocalipsa, mulți s-au intors catre cel mai faimos dintre toți prezicatorii - N ...
-
O fetiță de 6 ani a stabilit un nou record mondial. A rezolvat cubul Rubik cu o medie de 4,27 secunde
O fetița de șase ani din China a stabilit un nou record feminin la cubul Rubik 3x3, dupa ce a obținut o medie de 4,27 se ...
-
Greutatea functie de inaltime de la care te vizează riscul absolut al bolilor cronice majore
Greutatea nu inseamna doar un numar pe cantar. Conteaza și raportul dintre greutate și inalțime. Valorile din imagine co ...
-
Secretul ceasului biologic: Oamenii de știință au descoperit care organ cedează primul
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Misterul de la Universitatea Oxford: Clopoțelul care funcționează neîntrerupt din 1840
Într-un coridor al Universitații Oxford, un clopoțel mecanic funcționeaza fara oprire inca din anul 1840, fara ca ...
-
Pentru prima dată în 100 de ani a fost identificată o nouă specie de pisică: Se numește Tigrino și este singurul membru cunoscut din specia ei
Oamenii de știința au descoperit o noua specie de pisica salbatica. Felina, denumita „Tigrino", este de marimea un ...
-
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
O nunta intreaga a fost inghițita de apele Siretului, dupa ce gheața s-a rupt sub saniile in care se afla alaiul. Mireas ...
-
Pâinea, scoasă de pe „lista neagră": S-au revizuit 87 de studii și au descoperit efecte surprinzătoare pentru inimă
Cerealele integrale ar putea avea un rol mai important in protejarea inimii decat se credea. O ampla analiza a 87 de stu ...
-
Cum mâncăm carbohidarații când vrem să slăbim - sfatul nutritionistului
De fiecare data cand cineva incepe un proces de slabire, apar și primele alimente puse pe lista neagra: painea, cartofii ...
-
De ce este căscatul contagios. Explicațiile oamenilor de știință
Este suficient uneori sa vezi pe cineva cascand sau chiar sa citești despre acest gest pentru a simți aceeași nevoie. Fe ...
-
Câți bani ar urma să primească Nadia Comăneci la "Românii au talent" pentru un sezon
PRO TV pregatește schimbari importante pentru sezonul 17 al emisiunii „Romanii au talent". Nadia Comaneci se alatu ...
-
Mama lui Elon Musk, dezvăluiri despre miliardar: Era un geniu încă de la 3 ani. A fost hărţuit de colegii săi de şcoală
Maye Musk, mama lui Elon Musk, spune ca fiul ei a fost copilul care i-a dat cele mai multe griji. Înca din copilar ...
-
Mihai Bendeac, primele explicații după scandalul cu Carmen Tănase. Ce spune despre postarea controversată
Mihai Bendeac a revenit cu explicații dupa ce o postare publicata de el pe Facebook a fost interpretata drept un atac la ...
-
Un comerciant și-a câștigat puii înapoi în instanță, dar statul îi vânduse deja. Acum Poliția cere banii de la Fisc
Un lot de 437 de pui confiscați in urma cu șase ani a ajuns sa provoace un nou proces intre doua instituții ale statului ...
-
Povestea femeii tratate 11 ani pentru cancer după ce a fost diagnosticată greșit: „Mi-a distrus viața"
O femeie din Marea Britanie a aflat, dupa 11 ani de tratament pentru cancer, ca nu a suferit niciodata de aceasta boala, ...
-
Furie într-un sat din cauza internetului: Localnicii au legat un tehnician de un stâlp
Angajatul unei companii a fost legat de stalp de localnicii unui sat din India. Oamenii erau nemulțumiți de conexiunea l ...
-
Bucureștiul a intrat în Cartea Recordurilor. "Așa ceva trăiești o dată-n viață!"
Primaria Capitalei anunța ca 20.000 de oameni s-au așezat sambata, 12 septembrie, in centrul Bucureștiului, la cea mai l ...
-
Operațiune de salvare inedită: O păpuşă gonflabilă a dat alarma în Marea Nordului
O inedita operațiune de salvare s-a desfașurat intr-un port german de la Marea Nordului. Salvatorii au fost chemați pent ...
-
Spionii sud-coreeni fac dezvăluiri-bombă: câți copii are liderul, de fapt, liderul nord-coreean Kim Jong Un
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ar avea cel puțin trei copii, iar fiica sa, Kim Ju Ae, este vazuta drept principala fav ...
-
A săpat pentru o piscină și a găsit aur de 700.000 de euro. La cine au ajuns lingourile: decizia autorităților
Un barbat care a sapat in curtea casei sale pentru a construi o piscina a facut o descoperire neașteptata. În pama ...
-
Un nevăzător a fost condamnat după ce a condus 240 de kilometri beat și fără permis. Cum s-a orientat pe autostradă
Un barbat nevazator din Marea Britanie a condus aproximativ 240 de kilometri pe timp de noapte, deși nu avea permis de c ...
-
Tom Jones, dat afară din juriul „The Voice UK" după 13 sezoane. Artistul de 86 de ani: „Nu mai e loc pentru mine"
Cantarețul galez, in varsta de 86 de ani, a dezvaluit ca nu și-a dorit sa plece din emisiune și ca a fost informat despr ...
-
Operatiunea Monstrul: Un pescar a reușit să prindă un somn imens în Delta Dunării. Câte kilograme a avut captura
Captura impresionanta in Delta Dunarii, unde un pescar a reușit sa prinda un somn uriaș, de aproximativ doi metri lungim ...
-
Studiul care dezvăluie cele două vârste la care organismul îmbătrânește brusc
Organele umane nu imbatranesc toate in același timp și nici nu urmeaza anii din buletin. Un studiu recent, publicat in r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu