• Tweet

Primul mare lanț de retail românesc, UniversAll, a dat faliment în 2007. În momentul prăbușirii sale, rețeaua avea 14 supermarketuri în București, Sibiu, Iași, Constanța, Suceava și Târgu Mureș, unde lucrau aproape 400 de angajați.

La pronunțarea falimentului, compania avea datorii de peste 20 de milioane de euro către 500 de creditori. Prin vânzarea stocurilor și a spațiilor comerciale pe care le deținea, firma a reușit să onoreze mai puțin de 20% din datorii. Falimentul UniversAll a fost probabil cel mai sinistru din istoria modernă a României. Pare incredibil sau scenariu de film noir, dar patru manageri ai lanțului de retail, cu roluri cheie în afacere, au murit în condiții suspecte, în 2006, 2007, 2008 și 2010. Patronul UniversAll a fost controversatul Răzvan Petrovici, fiul lui Carmenco Petrovici, fostul șef al CEC, dar și finul lui Virgil Măgureanu, fostul director SRI. Ca un făcut, după falimentul UniversAll, toate afacerile lui Petrovici, de la duty free la francize și imobiliare s-au prăbușit aproape concomitent. La scurt timp, Răzvan Petrovici, de altminteri o prezență activă în media de business, s-a retras definitiv din afaceri.

În 2012 dădea faliment, după doar doi ani de funcționare, un alt nume românesc uriaș pe piața de retail. Vorbim despre lanțul de magazine Mic.ro, deținut de Dinu Patriciu, care avea să moară la scurt timp după aceasta, în 2014. În momentul prăbușirii, lanțul avea un număr incredibil de mare de magazine: 830 de unități Mic.ro (din care 720 fixe și 110 mobile), plus alte 58 de magazine de tip supermarket, denumite Macro și miniMax. Aproape 2.000 de oameni au rămas pe drumuri, iar falimentul a produs pagube de 170 de milioane de euro creditorilor. Banii nu au mai fost recuperați niciodată, pentru că Mic.ro nu și-a plătit, de fapt, niciodată nimic: de la chirii, la utilități și stocurile de marfă, toate erau pe datorie. Primul lanț de magazine de cartier din România, gândit de defunctul Patriciu, a fost și cel mai mare. Actualii jucători din retail nici nu visează la o asemenea prezență pe piață.

Cătălin Chelu, supranumit "lupul ţepar" al bursei a murit în decembrie 2014 într-o clinică din deşertul Iordaniei, acolo unde se ascundea de autorităţile române după ce a fost condamnat la şase ani de închisoare în dosarul "Mită la MAI". Există însă numeroase voci care susţin că afaceristul şi-ar fi înscenat moartea, pentru a scăpa de problemele penale din România. Argumentele acestora sunt cât se poate de plauzibile: un om care şi-a dedicat întreaga viaţă escrocheriilor nu putea alege o altă metodă de ieşire din scenă decât printr-o altă înşelăciune. Chelu se prezenta peste tot ca fiind omul lui Sorin Ovidiu Vîntu, a cărui mustaţă chiar a încercat să o copieze în tinereţe. Afaceristul deţinea sute de firme, printre care nume cunoscute precum Altur Slatina, Electroargeş Curtea de Argeş, Braiconf Brăila și Artego Tg. Jiu. Chelu era celebru pentru felul în care prelua agresiv fabrici, pe care le falimenta apoi, lăsând în urmă mii de oameni fără locuri de muncă şi datorii uriaşe la stat. În 2010, Chelu a fost prins în flagrant în timp ce încerca să-l mituiască pe generalul Dan Valentin Fătuloiu, secretar de stat în MAI, pentru a fi ajutat într-un dosar pe care îl avea la DIICOT. Topurile de specialitate îi atribuiau afaceristului o avere estimată între 50 şi 100 de milioane de euro, dar apropiaţii săi spuneau că ar fi strâns, în realitate, peste un miliard de euro. Cea mai mare parte a firmelor deţinute de Cătălin Chelu erau deja în faliment la moartea sa, astfel încât este de presupus că, lipsite de implicarea lui, şi celelalte afaceri s-au prăbuşit. În prezent, cele cinci femei din viaţa lui Chelu, cu care are nu mai puţin de 10 copii, au deschis peste 400 de procese prin care se războiesc pe averea milionarului dispărut în condiţii atât de misterioase.

Pe 16 octombrie 2018 a dat faliment Petrolexportimport SA, chiar la aniversarea a 80 de ani de la înființare. Compania înființată în 1948 a deținut monopolul importului și exportului cu produse petroliere prin sistemul de rafinare din România până în 1997, când a fost privatizată în masă. Fosta glorie a comerțului cu petrol din timpul comunismului a fost preluată de Ovidiu Popescu, unul din cei mai importanți oameni din industria petrolului, iar o perioadă a mers foarte bine. După moartea acestuia, în 2011, Petrolexportimport SA a fost preluată de fiul său, Alexandru Popescu, iar activitatea companiei s-a prăbușit. Iată că, și aici, falimentul este strâns legat de moarte. În ultimul an nu a mai tranzacționat nimic, întreaga avere de zeci de milioane de euro a companiei s-a risipit în conturile unor offshore-uri, iar cei câțiva mii de români care se știau acționari la Petrolexportimport SA nu își vor mai recupera niciodată banii.

Falimentul din 2016 a celui mai mare asigurător român al momentului, Astra Asigurări, a reprezentat un șoc al cărui unde se vor resimți mult timp. Și nu doar pentru notorietatea extraordinară a patronului săi ori pentru scandalurile din justiție dintre membrii familiei acestuia sau din cauza anchetelor penale. Colapsul Astra a lăsat în urmă mii de dosare de daună, cu oameni răniți în accidente care nu își puteau plăti vindecarea în spitale sau urmași ale victimelor care nu își primeau banii de înmormântare. Dincolo de bani, fiecare caz era o dramă. Peste 60.000 de dosare de daună au fost deschise împotriva Astra Asigurări, prin care s-au cerut despăgubiri de 700 de milioane de lei. Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a atenuat parțial șocul, prin plata a circa 14 milioane de lei, către o mână de asigurați, în limita a 450.000 de lei fiecare. Mai departe, falimentul Astra va însemna scumpirea tuturor polițelor de asigurare din România, pentru acoperirea prejudiciilor create. Capul afacerii a fost defunctul Dan Adamescu, la vremea sa cel mai bogat român, decedat în detenție, în ianuarie 2017.